Cifra de afaceri a Electromagnetica, de 27,2 milioane lei în perioada T1 2024, este cu 49% mai mică comparativ cu T1 2023. Veniturile din chirii au scăzut marginal în T1 2024, cu 4% față de T1 2023, conform companiei.
Vânzările aferente activității de producție au scăzut cu 48% în T1 2024 față de aceeași perioadă a 2023, în principal din cauza diminuării veniturilor generate de liniile de business de corpuri și servicii de iluminat cu led (CIL) și de stații de încărcare vehicule electrice (SIVE), pe fondul măsurilor adoptate în vederea eficientizării activităților companiei.
Activitățile licențiate, în special furnizarea de energie, s-au redus cu aproximativ 60%, pe fondul diminuării vânzărilor de energie, ca efect al scăderii semnificative a prețului energiei electrice (prețurile medii lunare în Piața Zilei Următoare scăzând în T1 2024 cu 35% - 50% față de T1 2023) și al efectelor induse de legislația actuală cu privire la plafonarea și compensarea energiei aferente clienților finali.
Electromagnetica a anunțat la finele anului trecut că a identificat suspiciuni de fraudă în urma unor verificări interne ale managementului, la acest moment fiind în desfășurare o investigație internă.
A fost anunțat și că va fi angajat și un consultant extern, pentru o investigație independentă.