Operatorii de distribuție vor trebui să investească în următorii 5 ani din surse proprii, pe lângă fondurile europene disponibile, cel puțin 6 miliarde euro în dezvoltarea și adaptarea rețelelor electrice pe care le operează pentru a face față tranziției energetice. Costul suplimentar calculat de Federația în care aceștia sunt asociați (ACUE) la nivelul anului 2030, într-o factură, la un consum lunar de 150 KWh, este de 8 lei.
Statul român trebuie să mai vândă, tot pe piața de capital, un pachet din deținerea la Hidroelectrica, transmite CEO-ul companiei, Karoly Borbely, la aniversarea de un an de la listarea la bursă a producătorului de energie.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a explicat că, din cauza fenomenelor meteo, cum ar fi furtunile sau chiar canicula, pot apărea pene de curent. El le-a transmis românilor să râmână calmi în aceste situații.
Investitorii care au participat la oferta publică primară de la producătorul național de energie hidro și au păstrat titlurile cu simbolul H2O în portofoliu au o remunerare semnificativă, mai ales dacă luăm în calcul și distribuția de dividend.
Grupul Trafigura, cel mai mare trader de metale și al doilea mare trader de petrol la nivel global, după Vitol, a cumpărat împreună cu IFM Investors, fond de investiții cu sediul în Melbourne, cu care s-a asociat la începutul anului, un proiect solar fotovoltaic de 61 MWp, situat în vestul României, de la grupul de energie regenerabilă Monsson al omului de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark, unul dintre cei mai mari investitori în capacități energetice regenerabile din România, dar cu afaceri în întreaga lume, supranumit "regele eolienelor", relevă date analizate de Profit.ro.
Arabia Saudită a strâns un total de 12,35 miliarde de dolari din vânzarea de acțiuni la grupul Aramco, după ce a crescut oferta la cea mai valoroasă companie petrolieră din lume, arată un document văzut de Reuters.
Guvernul a aprobat scoaterea din circuitul agricol a 189 terenuri situate în extravilan și necesare pentru proiectul de interes comun în domeniul gazelor naturale ”Creșterea capacității de extracție zilnică în cadrul depozitului Bilciurești”.
Prețul mediu zilnic energiei furnizate vineri a sărit de 1.000 de lei/MWh, după ce cu o zi înainte atinsese nivelul de 944 lei/MWh. Prețul orar a atins și el maxime, de 3.328 lei/MWh, în apropierea celui mai ridicat preț orar de vară, din 2021 și 2022, când Europa a traversat o criză energetică, iar prețul gazelor îl dicta pe cel al electricității.
Guvernul a majorat, de la 13 bani la 20 de bani, grantul acordat transportatorilor pe litrul de motorină.
OPEC și-a menținut previziunile privind creșterea relativ puternică a cererii globale de petrol în 2024 și anul viitor, afirmând că creșterea economică rezistentă și călătoriile aeriene vor sprijini utilizarea combustibilului în lunile de vară, transmite Reuters.