JLL: Cererea de birouri și de spații industriale a depășit la nouă luni nivelul din întreg anul trecut

Ana Maria Petcana
Ana Maria Petcana
scris 7 nov 2016

Activitatea de închiriere pe piața de birouri și cea industrială și de logistică a consemnat în primele nouă luni ale anului creșteri semnificative față de 2015, potrivit datelor JLL. Astfel, companiile au închiriat spații de birouri în București pentru cel puțin 11.000 de noi locuri de muncă, cererea fiind generată în continuare de firmele din domeniul IT și servicii. Pe segmentul spații logistice și industriale, suprafața închiriată a atins un nivel record, de peste 350.000 metri pătrați, cea mai mare înregistrată vreodată în România într-un an, tot Bucureștiul fiind vedeta.

”Companiile au închiriat în primele nouă luni ale anului spații de birouri în București pentru cel puțin 11.000 de noi locuri de muncă, în condițiile în care aproape 110.000 de metri pătrați din cererea totală reprezintă contracte noi. Astfel, cererea nouă cumulează aproape 45% din suprafața de birouri tranzacționată în intervalul analizat, care a totalizat 250.000 metri pătrați. Restul tranzacțiilor reprezintă renegocieri, reînnoiri de contracte și relocări”, a declarat Andrei Drosu, research consultant JLL Romania.

Urmărește-ne și pe Google News

Pe piața de birouri, suprafața închiriată în primele nouă luni a depășit nivelul consemnat în întreg anul trecut, peste 45% din volumul tranzacționat fiind cerere nouă.

Suprafața totală tranzacționată din primele nouă luni este egală cu cea închiriată în întreg anul trecut.

Directorul Holcim: România are nevoie de infrastructură, investitorii nu pot fi atrași doar prin creșterea economică CITEȘTE ȘI Directorul Holcim: România are nevoie de infrastructură, investitorii nu pot fi atrași doar prin creșterea economică

Cererea din București a fost generată în continuare de firmele din domeniul IT și BPO/SSC, care au realizat peste o treime din volumul total al tranzacțiilor de închiriere, acestea fiind urmate de companii din domeniul bancar si de servicii financiare și de companiile de servicii profesionale.

Zona de Centru-Vest a atras puțin peste un sfert din cerere, în timp ce zonele Floreasca - Barbu Văcărescu și Dimitrie Pompeiu au atras împreună circa o treime din tranzacții, iar cea de Nord si Centru Nord, aproximativ 15%.

Pe de altă parte, dezvoltatorii au finalizat în perioada ianuarie-septembrie proiecte totalizând 221.000 de metri pătrați, stocul ajungând la 2,5 milioane de metri pătrați.

În condițiile în care oferta nouă a fost parțial preînchiriată, iar cererea a depășit suprafața de birouri livrată pe piață, rata de neocupare în a scăzut la 12,9%, cu 20 puncte proncentuale sub nivelul din trimestrul trei din 2015.

Este de așteptat ca rata de neocupare să crească până la sfârșitul anului și în prima parte a anului 2017 din cauza nivelului ridicat de proiecte dezvoltate speculativ planificate. Până la sfârșitul anului, dezvoltatorii au anunțat că vor finaliza alți 77.500 metri pătrați.

Cele mai mari 10 contracte noi semnate pe piața de birouri în primele 9 luni:

JLL: Cererea de birouri și de spații industriale a depășit la nouă luni nivelul din întreg anul trecut

Cererea pe piața industrială atinge un maxim istoric

Și pe piața industrială și logistică cererea din primele nouă luni a atins deja nivelul consemnat în întreg anul trecut, respectiv aproape 310.000 metri pătrați, din care peste 60% este cerere nouă (200.000 metri pătrați). Renegocierile și reînnoirile de contracte au cumulat 110.000 metri pătrați de spații industriale și logistice.

Circa 65% din cererea totală a vizat Bucureștiul, în condițiile în care firmele de retail și de logistică au fost cele mai active în acest an. Alte tranzacții s-au semnat în Timișoara (15% din cerere), și în alte orașe precum Braila, Deva, Cluj-Napoca sau Reșița.

”Cererea susținută din ultimii ani, peste 1,7 milioane de metri pătrați închiriați în ultimii 5 ani și jumătate, încurajează dezvoltatorii să continue investițiile. Aproape 275.000 metri pătrați de spații industriale și logistice au fost livrate în primele nouă luni ale anului 2016, din care 58% , respectiv 159.000 metri pătrați în București”, a declarat Andrei Drosu, research consultant JLL Romania.

Cea mai recentă ofertă nouă, livrată în trimestrul 3, include, pe lângă altele, 43.000 de metri pătrați dezvoltați speculativ ca extensie a P3 Logistics Park în București, 25.000 metri pătrați dezvoltați de CTP la Cluj pentru Profi și inaugurarea a 15.000 metri pătrați, extensie a Industrial Park Brașov. 

Stocul la finele lunii septembrie era de 2,5 milioane de metri pătrați, din care 1,1 milioane de metri pătrați în București.

Alți 71.000 metri pătrați de spații industriale sunt anunțați că vor fi livrați pentru acest an, atât proiecte noi, cât și extensii ale celor existente. Rata de neocupare este de circa 5% în București și de sub 10% în afara Capitalei.

Cele mai mari 10 contracte noi semnate pe piața industrial și logistică în primele 9 luni:

JLL: Cererea de birouri și de spații industriale a depășit la nouă luni nivelul din întreg anul trecut
viewscnt
Afla mai multe despre
jll
studiu
birouri
industrial