UniCredit și Citigroup analizează un schimb de active cu instituții financiare ruse

UniCredit și Citigroup analizează un schimb de active cu instituții financiare ruse
scris 15 mai 2022

UniCredit și Citigroup analizează un schimb de active cu instituții financiare ruse, conform Financial Times.

UniCredit a primit mai multe oferte de la instituțiile financiare ruse pentru subsidiara locală, inclusiv de la grupul Interros, deținut de Vladimir Potanin, unul dintre cei mai bogați oameni ai Rusiei și un oligarh care nu a fost sancționat de Statele Unite, Marea Britanie sau Uniunea Europeană, dar banca italiană a respins oferta, conform FT.

Urmărește-ne și pe Google News

Anterior a fost relatat că grupul bancar italian UniCredit poartă discuții preliminare pentru vânzarea subsidiarei sale din Rusia, după ce a fost abordată de cumpărători interesați, în ceea ce ar putea fi a doua ieșire a unei mari bănci europene de pe piața rusă ca răspuns la invazia Ucrainei.

Banca italiană a atras un interes nesolicitat din partea unor instituții financiare, precum și a unor firme interesate să obțină o licență bancară pe teritoriul Rusiei, potrivit Bloomberg, care citează persoane familiare cu discuțiile.

Potențialii cumpărători nu se află pe lista instituțiilor sancționate de statele vestice pe fondul războiului din Ucraina, conform surselor menționate, care au adăugat că negocierile sunt în stadiu incipient.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadă CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadă

Banca încă ia în considerare și alte opțiuni pentru afacerile sale din Rusia în afara vânzării, au mai declarat sursele Bloomberg.

UniCredit se numără printre băncile europene cu cele mai mari extinse operațiuni în Rusia, alături de Raiffeisen Bank International (Austria) și Societe Generale (Franța).

Proprietarul BRD a agreat deja vânzarea participației deținute la Rosbank PJSC către Interros Capital, firma de investiții a celui mai bogat rus, Vladimir Potanin, un apropiat al președintelui Vladimir Putin. Societe Generale a anunțat că retragerea din Rusia va avea un impact negativ de aproximativ 3 miliarde de euro asupra rezultatelor financiare.

UniCredit a transmis din martie că analizează mai multe opțiuni în vederea ieșirii de pe piața rusească.

Și Raiffeisen a declarat recent că a fost abordată de cumpărători nesolicitați pentru activele sale din Rusia. La începutul lunii, banca austriacă a anunțat că ia în calcul mai multe opțiuni pentru afacerile sale rusești, inclusiv “o ieșire gestionată cu atenție”

viewscnt
Afla mai multe despre
unicredit rusia
retragere unicredit rusia
negocieri
razboi ucraina
sanctiuni rusia