Băncile austriece acordă o prioritate ridicată României în regiune, dar investitorii au nevoie de siguranță legală și juridică, afirmă Ewald Nowotny, guvernator al băncii centrale a Austriei și membru în board-ul Băncii Centrale Europene.
“România este o țară cu prioritate ridicată pentru băncile austriece”, a declarat Nowotny, în cadrul unei prezentări la Banca Națională a României.
Austriacul consideră că România o duce foarte bine în ceea ce privește creșterea economică și că perspectivele sunt bune, dar există și riscuri pentru viitor la adresa creșterii economice, cum ar fi volatilitatea mai ridicată pe piețele de export sau în unele domenii, precum industria auto. Există, de asemenea, și riscuri juridice.
“Investitorii trebuie să fie siguri de domnia legii, că ai o stabilitate când faci business”, spune guvernatorul băncii centrale a Austriei.
Sectorul bancar și expansiunea creditului sunt legate de certitudinile legale și de funcționarea sistemului juridic, adaugă el.
Declarațiile lui Nowotny vin în contextul în care legea privind darea în plată a intrat recent în vigoare. Austriacul nu a făcut însă o referire directă la această lege.
În regiune nu doar România a adoptat în ultima vreme legislație care să lovească în interesele băncilor. Ungaria a convertit în anii trecuți stocul de credite în valută al populației, în timp ce Croația a demarat un astfel de program anul acesta, care vizează creditele în franci elvețieni. Și Polonia are în plan o conversie a creditelor în franci elvețieni aferente populației.
CITEȘTE ȘI Băncile ar putea fi obligate să renunțe la comisioanele de bază pentru contul curent, inclusiv retragerea de numerarNowotny spune că și în acest context, băncile austriece vor rămâne în regiune, unde au o cotă de piață de 20% și cea mai mare expunere, dar că în cazul unor țări vor avea o abordare mai prudentă sau diferențiată.
Cea mai mare bancă locală, BCR, are acționariat austriac. De asemenea, locul patru în sistem, Raiffeisen Bank, este deținută de o bancă austriacă. Cota de piață a Austriei în sectorul bancar românesc s-a redus anul trecut după ce Banca Transilvania a cumpărat Volksbank. De altfel, directorii executivi ai subsidiarelor băncilor austriece au fost prezenți în sală la expunerea lui Nowotny de la BNR.
Expansiunea capitalului bancar austriac în regiunea noastră a fost o evoluție de tip win-win atât pentru țări, cât și pentru bănci, spune Nowotny. Țările au avut acces la un sistem financiar dezvoltat rapid, în timp ce băncile austriece au căpătat relevanță la nivel european, susține oficialul BCE.