Cîțu dă de înțeles că miniștrii nu i-au prezentat planuri de restructurare a companiilor de stat cu pierderi: Vom face reforma prin buget, fără plan nu primesc subvenții

Cîțu dă de înțeles că miniștrii nu i-au prezentat planuri de restructurare a companiilor de stat cu pierderi: Vom face reforma prin buget, fără plan nu primesc subvenții

Foto dreamstime.com

scris 3 feb 2021

Premierul Florin Cîțu a dat de înțeles că miniștrii nu i-au transmis planuri de restructurare pentru companiile de stat din subordinea sau în coordonarea lor și aflate pe pierdere, avertizând că societățile economice respective nu vor mai primi subvenții în proiectul de buget pentru anul în curs.

De ce este important: Proiectul de buget pentru 2021 va fi înaintat Parlamentului de către Guvern în această lună, după cum a anunțat premierul Florin Cîțu, care a cerut miniștrilor să prezinte planuri de redresare pentru companiile de stat cu pierderi, din subordine, și totodată situația cu proiectele de investiții finanțate de la bugetul de stat.     

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, până pe 4 februarie, ministerele trebuie să efectueze o analiză, pe baza situațiilor financiar-contabile, a situației fiecărei companii de stat din subordine, pentru a identifica motivele care au cauzat pierderi, plăți restante, urmând ca printr-un memorandum să fie prezentate măsuri concrete, cu termene, pentru eficientizatea acestor companii.

Restaurantele, cluburile, magazinele și alte firme care nu respectă măsurile anti-Covid vor risca suspendarea activității. Guvern: Amenzile nu mai au niciun efect CITEȘTE ȘI Restaurantele, cluburile, magazinele și alte firme care nu respectă măsurile anti-Covid vor risca suspendarea activității. Guvern: Amenzile nu mai au niciun efect

”Se poate face reforma prin buget sau prin propunerile care vin de la miniștri. Dacă propunerile întârzie, vom face reforma prin buget, vom forța reforma prin buget. Se pare că în acest moment vom forța reforma prin buget”, a spus Cîțu. 

”Când am preluat acest mandat am spus foarte clar: nicio companie de stat pe pierderi nu mai privește subvenții fără să aibă un program de reformă, fără program de reformă nu vin nici subvențiile”, a adăugat prim-ministrul.

Noi condiții legale pregătite cu scopul exonerării clienților băncilor pentru locuințe de restituirea primelor de stat CITEȘTE ȘI Noi condiții legale pregătite cu scopul exonerării clienților băncilor pentru locuințe de restituirea primelor de stat

Acesta a mai spus că va analiza și numărul de persoane din consiliile de administrație din companiile de stat.

”Mi se pare cam mare în acest moment și ar trebui să avem un număr minim, mult mai mic decât avem”, a arătat Cîțu, care a mai precizat că reforma companiilor de stat va include și sistemul de salarizare în companiile de stat.

Guvernul a semnat proiectul de lege care anulează interdicția de înstrăinare a participațiilor la companiile de stat CITEȘTE ȘI Guvernul a semnat proiectul de lege care anulează interdicția de înstrăinare a participațiilor la companiile de stat

Profit.ro a relatat că operatorii economici pe pierdere din subordinea, sub autoritatea sau aflați în coodonarea ministerelor și altor autorități publice centrale înregistrau, până la data de 30 septembrie 2020, pierderi contabile și plăți restante însumând aproape 6 miliarde lei. Până la finele lunii februarie, companiile de stat trebuie să prezinte un plan aprobat de reorganizare, restructurare și redresare financiară.

În total, în subordinea administrației centrale se află 208 companii.

Potrivit datelor transmise Ministerului Finanțelor, în acest scop, a fost constată următoarea situație:

- Operatori economici care înregistrează pierderi contabile la data de 30.09.2020 sunt în număr de 67, valoarea totală fiind în sumă de 1,97 miliarde lei;

- Operatori economici care înregistrează plăți restante la data de 30.09.2020 sunt în număr de 54, valoarea totală fiind în sumă de 3,92 miliarde lei.

Date publicate separat de Ministerul Finanțelor relevă că, în total, cele 208 companii aflate în subordinea administrației centrale, printre care și cele 67 aflate pe pierdere, înregistrau la finele lunii septembrie un rezultat brut pozitiv de 2,6 miliarde de lei și restanțe de 4,33 miliarde lei.

VIDEO Percheziții în București și în Ilfov în legătură cu achiziția de măști medicale în perioada stării de urgență. Compania vizată, Unifarm, iar fostul director Adrian Ionel ar urma să fie dus la audieri CITEȘTE ȘI VIDEO Percheziții în București și în Ilfov în legătură cu achiziția de măști medicale în perioada stării de urgență. Compania vizată, Unifarm, iar fostul director Adrian Ionel ar urma să fie dus la audieri

Ca urmare, în scopul eficientizării activității companiilor la care statul e acționar unic ori majoritar sau deține direct ori indirect o participație majoritară, dar care înregistrează pierderi și/sau plăți restante la data de 31.12.2020, până la data de 25 februarie, conducerile companiilor respective vor trebuie să aprobe un plan de reorganizare, restructurare și redresare financiară, conform solicitării Guvernului.

Acordarea unor sume de la bugetul de stat în anul 2021 pentru acești operatori economici va fi condiționată de respectarea implementării măsurilor menționate în planul de restructurare.

Monitorizarea implementării setului de măsuri și a planului de reorganizare, restructurare și redresare financiară se va face de către Consiliul de Administrație al operatorului economic, ministerul de resort și Ministerul Finanțelor.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
citu
ministri
reforma
companii
redresare
restructurare
buget
datorii
plati
pierderi
citu
guvern
buget