Vestea a fost confirmată de fiul său, muzicianul și compozitorul Kyle Eastwood, într-un interviu acordat postului de televiziune francez France 3.
„Am multe amintiri frumoase din perioada în care am lucrat cu el. Acum s-a retras, are 95 de ani. Am fost foarte norocos să pot lucra cu el la atâtea filme. A fost o experiență extraordinară pentru mine.”, a spus Kyle Eastwood, interviul fiind înregistrat înainte ca tatăl său să împlinească 96 de ani, pe 31 mai.
Ultimul film regizat de Eastwood este thrillerul „Juror No. 2″ (2024), cu Nicholas Hoult și Toni Collette în rolurile principale — este disponibil pe platforma de streaming HBO Max.
Ultima apariție în fața camerei datează din 2021, în drama „Cry Macho”, pe care tot el a regizat-o și produs-o. În 2025 circulase un interviu fals, pe care Eastwood l-a dezmințit public, în care se susținea că ar mai avea proiecte de regie în pregătire. De atunci, nu au mai apărut informații despre un nou film.
Kyle Eastwood, care a semnat muzica mai multor filme ale tatălui său – printre care „Million Dollar Baby”, „Letters from Iwo Jima”, „Gran Torino” și „Invictus” –, nu a oferit detalii suplimentare despre retragerea acestuia și nici nu a indicat dacă decizia a fost comunicată oficial în vreun fel.
În ultimele decenii, Clint Eastwood a regizat o gamă variată de filme care au atras simpatia și critica publicului deopotrivă. Prin formarea propriei sale companii de producție, el a exercitat un control considerabil asupra unui număr mare de alte proiecte. Probabil că este mai cunoscut ca actor decât ca regizor, el apărând în numeroase filme și a deținând în mod regulat titlul de vedetă a box office-ului numărul unu din SUA.
Clinton Eastwood Jr. s-a născut la 31 mai 1930, în San Francisco, California. Și-a început cariera în actorie la mijlocul anilor ’50, cu roluri mici, în anii ’60 a devenit unul dintre starurile de la Hollywood și tot de-atunci a început să devină unul dintre cei mai prolifici și respectați regizori.
“Revenge of a Creature” (1955), “Tarantula” (1955 și “Rawhide” (1959) au fost primele roluri din carieră.
În timpul marii crize economice (1929 – 1933), Eastwood s-a mutat cu familia de mai multe ori până să se stabilească în Piedmont, California, în 1940. Acolo a absolvit Liceul Tehnic Oakland în 1949, perioadă în care a avut mai multe job-uri: vânzător la benzinărie, fochist sau tăietor de lemne.
În 1951 s-a înrolat în armată, la Fort Ord, unde a fost instructor de înot timp de 2 ani. După terminarea stagiului militar, în 1953, Eastwood s-a mutat în Los Angeles, a luat lecții de actorie la City College și a semnat un contract cu Universal Studio, în ciuda puținei sale experiențe. Primele lui roluri au fost în “Revenge of a Creature” și “Francis în the Navy”, ambele lansate în 1955. În 1959 el obține un rol important în serialul TV “Rawhide”, cel al tânărului cowboy Rowdy Yates, în care va apărea în 217 episoade, timp de 6 ani.
În anii 1960, Eastwood a călătorit în Italia pentru a juca într-o trilogie western regizată de Sergio Leone. Rolul pe care l-a obținut “Omul fără nume” fusese respins de James Coburn și Charles Bronson.
Denumită seria “spaghetti western” ale lui Leone această includea “A Fistful of Dollars” (1964) un remake al lui “Yojimbo” regizat de Akira Kurosawa, “For a Few Dollars More” (1965) și “The Good, the Bad and the Ugly” (1966). Filmele au câștigat popularitate la nivel mondial, iar Eastwood a devenit cunoscut pe plan internațional.
Întors în S.U.A. în 1968 își înființează propria companie de producție, “Malpaso”, unde va realiza majoritatea filmelor sale și va interpreta un alt rol de cowboy dur în “Hang’Em High”.
În 1971 la decernarea premiilor Golden Globe, Eastwood a primit premiul de excelență în cinematografie, Henrietta
În timp ce devine unul dintre cei mai faimoși actori americani, el își exprimă și dragostea pentru jazz atunci când face “Bird” (1988), un film biografic al lui Charlie Parker, pentru care a obținut primul sau Glob de Aur. Tot în 1998 primește și premiul Cecil DeMille pentru întreaga activitate
A câștigat 4 premii Oscar cu “Unforgiven” (1992), dintre care Cel mai bun regizor și Cea mai bună imagine și a fost nominalizat pentru Cel mai bun actor
În 2009 la inaugurarea Festivalul de Film de la Lyon a primit premiul Lumiere pentru întreaga activitate și contribuția sa la cinematografie de la cineastul francez Bertrand Tavernier, iar președintele francez, Nicholas Sarkozy, l-a decorat cu Legiunea de Onoare în grad de comandor într-o ceremonie oficială la Palatul Elysee
În 2004 surprinde publicul cu “Million Dollar Baby”, în care joacă alături de Hilary Swank și Morgan Freeman și este recompensat în 2005 cu 4 premii Oscar inclusiv pentru Cea mai bună imagine și Cel mai bun regizor (și cel mai în vârstă, avea 74 de ani).
Cariera de regizor include filmele “Flags of our Fathers” (2006) și “Letters from Iwo Jima” (2006), două drame ale celui de-al Doilea Război Mondial, care văd conflictul din două perspective diferite, “Changeling” (2008), un film inspirat din fapte reale cu Angelina Jolie în rol principal, “Invictus” (2009), cu Morgan Freeman în rolul lui Nelson Mandela, “Hereafter” (2010), “J. Edgar” (2011), cu Leonardo DiCaprio în roulul unui fost ofițer FBI, “Jersey Boys” (2014), o adaptarea unui musical de pe Broadway, “American Sniper” (2014) și “Sully” (2016).
Pe lângă cariera de succes de la Hollywood, Eastwood a intrat și în politică. În 1986 a fost ales primar al orașului Carmel, Monterey, din California, funcție pe care a deținut-o timp de doi ani
Actorul este, de asemenea, cunoscut pentru că și-a exprimat de-a lungul timpului opțiunile politice. Dacă la începutul carierei a fost de partea republicanilor, a adoptat sprijinul democratic al legilor privind controlul armelor și a căsătoriei între persoanele de același sex, iar în ultimul timp a trecut de partea liberalilor.
S-a înscris ca republican pentru a-l vota pe Eisenhower în 1952 și a susținut pasiv campaniile lui Nixon din 1968 și 1972. Mai târziu a condamnat manevra președintelui din războiul din Vietnam, pe care a considerat-o imorală.
Eastwood l-a susținut pe Mitt Romney la alegerile prezidențiale din 2012 și a ținut un discurs la Convenția Națională Republicană, în fața unui scaun gol care îl reprezenta pe Barack Obama. El a anunțat în februarie 2020 că îl susține pe candidatul democrat Mike Bloomberg la alegerile prezidențiale, înainte că Bloomberg să-și suspende campania.
În timpul unei proiecții din 1992 a filmului “Unforgiven” de la Festivalul de la Cannes, din 21 mai, 2017, la cea de-a 25-a aniversare a acestuia, Eastwood a făcut public ce înseamnă pentru el corectitudinea politică în cadrul societății. Remintind de lansarea filmului “Dirty Harry”, el a comentat că “majoritatea a crezut că filmul este incorect din punct de vedere politic. Asta a fost la începutul erei în care suntem acum, cu corectitudinea politică. Ne omoram între noi și ne-am pierdut simțul umorului. Dar cred că a fost interesant și îndrăzneț”.
“American Sniper” din 2014 a fost lăudat de republicani că este împotriva terorismului și că este pro-republican și patriotic. Eastwood a răspuns că nu are nicio legătură cu partidele politice și că este “cea mai are declarație anti-război pe care orice film o poate face”.
În aprilie 2004 Arnold Schwarzenegger l-a numit pe Eastwood (alături de actorii și regizorii Danny DeVito și Bill Duke, producătorul Tom Werner și producătorul și regizorul Lili Zanuk) în Comisia de Film din California, iar în august 2010 Clint Eastwood i-a scris Cancelarului U.K., George Osborne pentru a protesta împotriva deciziei de a închide UK Film Council. Actorul a avertizat că acest lucru ar însemna să scadă numărul companiilor străine care aleg să lucreze în UK.
A fost căsătorit de două ori și implicat în mai multe relații. Maggie Johnson i-a fost soție din 1953 până în 1984, cu care a avut 2 copii, Kyle (n. 1968) și Alison (n. 1972) și tot în aceeași perioada a mai avut o fiica, Kimber (n. 1964) cu dublură din “Rawhide”, Roxanne Tunis.
Din 1975 până în 1989, Eastwood a fost într-o relație cu actrița Sandra Locke. În timpul acesta, a mai avut 2 copii cu Jacelyn Reeves, iar cu actrița Frances Fisher a mai avut o fiică în 1993, Francesca Ruth. Tot în acea perioada au mai apărut rapoarte despre o altă fiică născută chiar înaintea începerii carierei lui la Hollywood.
În 1996, Eastwood s-a căsătorit cu Dina Ruz, o prezentatoare TV de 30 de ani, care i-a dăruit o fiică, Morgan. Cei doi s-au despărțit în 2013, iar divorțul s-a finalizat la finalul anului 2014. Câteva luni mai târziu, Clint Eastwood a ieșit în public cu noua sa prietenă, o hostesă dintr-un restaurant, Christina Sandera.
Clint Eastwood trăiește în L.A. și are proprietăți în Carmel, the Bay Area, Burney (în nordul Californiei), Sun Valley Idaho și Maui, Hawai.















