Semn de recesiune: Curba randamentelor obligațiunilor s-a inversat pentru prima oară de la criza din 2008. “Toate perspectivele sunt sumbre”

Semn de recesiune: Curba randamentelor obligațiunilor s-a inversat pentru prima oară de la criza din 2008. “Toate perspectivele sunt sumbre”
scris 15 aug 2019

Numărul mare de investitori în căutare de active sigure pe fondul escaladării tensiunilor comerciale dintre primele două mari puteri economice ale lumii și al îngrijorărilor legate de încetinirea creșterii economiei globale a transmis un nou semnal de alarmă privind declanșarea unei recesiuni, curbele randamentelor obligațiunilor inversându-se în SUA și Marea Britanie pentru prima dată de la criza financiară din 2008.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Diferența dintre randamentele obligațiunilor pe doi și zece ani a coborât sub zero de ambele părți ale Atlanticului miercuri, după o serie de date economice dezamăgitoare la nivel mondial, scrie Bloomberg. Vânzările cu amănuntul și producția industrială sub așteptări în China au imprimat un sentiment negativ în piețe, care s-a accentuat după ce datele oficiale au relevat că economia Germaniei s-a contractat în al doilea trimestru.

Urmărește-ne și pe Google News

Investitorii s-au îndreptat spre piețele de obligațiuni care încă oferă randamente pozitive, în general titluri cu maturități mai mari, pentru a-și pune banii la adăpost de o eventuală încetinire a economiei globale.

Greu fără taiwanez la Romcarbon. Compania are doar un profit marginal la jumătatea anului CITEȘTE ȘI Greu fără taiwanez la Romcarbon. Compania are doar un profit marginal la jumătatea anului

Curba randamentelor, reprezentare grafică ce evidențiază evoluția ratei dobânzii pe durata de viață a unor obligațiuni similare, dar cu maturități diferite, s-a inversat, semn că investitorii pun un preț mai mare pe siguranță decât pe profit. În mod obișnuit, curba se află în urcare, în condițiile în care o investiție pe 10 ani este așteptată să genereze un randament superior uneia pe 2 ani, pentru a compensa pentru riscul pe termen mai lung.

Randamentul obligațiunilor pe 10 ani emise de Trezoreria SUA a scăzut sub cel al obligațiunilor pe 2 ani  miercuri, în timp ce randamentul obligațiunilor pe 30 de ani a atins un nou minim record. Randamentele obligațiunilor britanice au avut o evoluție similară.

“SUA dau tonul, iar Marea Britanie le urmează”, spune Adam Dent, strategist pe dobânzi la Banco Santanter. “Piețele au fost recalcitrante anterior să abandoneze idea că ratele se vor normaliza într-un final”, a adăugat el.

Inversarea curbei obligațiunilor pe 2 și 10 ani se prefigura de ceva timp, pe fondul creșterii temerilor legate de “sănătatea” economiei globale. Curba s-a aflat pe un trend liniar în ultimii doi ani, reflectând îndoielile investitorilor privind sustenabilitatea creșterii economiei și rata modestă a inflației. Un alt indicator de recesiune, diferența dintre titlurile de stat pe trei luni și obligațiunile pe 10 ani din SUA, s-a inversat în martie și a rămas în teritoriu negativ în majoritatea timpului de atunci.

“Piața de obligațiuni ne spune că băncile centrale sunt în spatele (inversării) curbei. Toate perspectivele privind economia globală sunt sumbre”, a comentat și Marc Ostwald, analist la ADM Investor Services în Londra.

Contractele futures pentru acțiunile americane și-au adâncit declinul după inversarea curbei, indicând o deschidere negativă a tranzacțiilor bursiere de astăzi. În Europa, indicele pancontinental Stoxx Euroe 600 se deprecia cu 1,55%, cu scăderi pe toate piețele majore: -2,1% pentru DAX 30 la Frankfurt, -1,28% pentru FTSE 100 la Londra și -1,86% pentru CAC 40 la Paris.

Acțiunile europene au suferit corecții majore în final. Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 s-a depreciat cu 1,68%, până la nivelul de 366,16 de puncte, cu scăderi pe toate marile piețe: -2,19% pentru indicele DAX 30 de la Frankfurt, -1,42% pentru FTSE 100 de la Londra și -2,08% pentru CAC 40 de la Paris. În sudul continentului, indicele FTSE MIB de la Milano a coborât cu 2,53%, iar indicele IBEX 35 de la Madrid, cu 1,98%.

Piețele de capital au închis în urcare marți, după ce SUA au anunțat că amână până în decembrie introducerea unei taxe suplimentare pentru o serie de importuri din China

Semn de recesiune: Curba randamentelor obligațiunilor s-a inversat pentru prima oară de la criza din 2008. “Toate perspectivele sunt sumbre”

viewscnt
Afla mai multe despre
randamente obligatiuni
curba randamentelor
inversare
curba inversata
sua
marea britanie
economia globala