Potrivit datelor Eurostat, prețul combustibililor și al lubrifianților pentru transportul personal în UE a crescut cu 23,8 % față de august 2025. Lunar, în august 2026, consumatorii din UE au înregistrat o creștere a prețurilor la motorină cu 8,3 % și la benzină cu 3,3 %, comparativ cu luna precedentă. În iulie 2026, prețurile motorinei au crescut cu 4,3 %, iar cele ale benzinei cu 4,7 % față de iunie 2026.
În perioada iulie-august 2026, prețurile motorinei au crescut în 26 de țări ale UE. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Cehia (+14,3 %), Bulgaria (13,5 %) și Luxemburg (12,3 %). Totuși, România s-a aflat printre țările cu creșteri mai reduse ale prețului motorinei, de 6,1%. În Italia, creșterea a fost de 5,2%, iar în Țările de Jos de 6,2%, arată BiziDay.
În ceea ce privește prețurile la benzină, 22 de țări au înregistrat creșteri ale prețurilor în perioada iulie-august 2026, 3 țări au înregistrat scăderi, în timp ce în celelalte 2 țări prețurile au rămas stabile. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Spania (+8,2%), România (+6,6%), Italia (+6,3%) și Cipru (+6,2%). S-au înregistrat ușoare scăderi în Ungaria (-0,6 %), Danemarca (-0,3 %) și Slovacia (-0,1 %).
În 26 dintre cele 27 de țări ale UE, prețurile combustibililor și lubrifianților au fost mai mari în august 2026, comparativ cu august 2025. Creșterile anuale din august au fost mai mari decât cele din iulie 2026 în 26 de țări ale UE și mai mari decât în iunie în 24 de țări. De asemenea, în august 2026, comparativ cu august 2025, 18 țări din UE au înregistrat creșteri ale prețurilor mai mari de 20 %.
Cele mai mari creșteri anuale au fost în Bulgaria (34,5%), Lituania (28,8%), Finlanda (27,6%), Germania (27,5%) și Franța (27,4%). La polul opus se află Ungaria (1,3%), Suedia (6,1%) și Irlanda (11,7%).
Amintim că, prețul motorinei continuă să crească în România, apropiindu-se de pragul psihologic de 11 lei/l. Luni, motorina standard costa 10,97 lei/l în stațiile OMV și 10,91 lei la Petrom, în timp ce la Rompetrol și MOL prețul ajungea la 10,88 lei/l. Scumpirile carburanților sunt puse pe seama creșterii cotațiilor europene și a presiunilor asupra aprovizionării cu țiței, accentuate de tensiunile geopolitice și de întreruperile livrărilor din Arabia Saudită.
Datele Eurostat arată astfel o accelerare a scumpirii carburanților în UE în lunile de vară ale acestui an. Evoluția din august a fost influențată în special de creșterea prețului motorinei, care a avansat cu peste 8% într-o singură lună.
Arabia Saudită a anunțat recent că va suspenda livrările de țiței către rafinăriile europene, de luna viitoare, în urma atacurilor rebelilor houthi asupra conductei de țiței Est-Vest. Decizia se aplică tuturor clienților europeni.
Saudi Aramco a informat cel puțin doi clienți din Europa că nu le va mai livra petrol în luna octombrie, după atacul cu drone care a avariat principala conductă a Arabiei Saudite către Marea Roșie, potrivit unor oficiali citați sub protecția anonimatului de Bloomberg.
Decizia se aplică tuturor cumpărătorilor europeni care primesc în mod obișnuit petrol saudit prin contracte pe termen lung, acestea asigurând un flux constant de aprovizionare în fiecare lună, arată BiziDay.
Această decizie este o consecință directă a atacului cu drone venite dinspre Irak asupra magistralei de țiței Est-Vest, o conductă de aproximativ 1.200 de kilometri care traversează Arabia Saudită de la zona Golfului Persic până la portul Yanbu, de la Marea Roșie.
Conducta este esențială pentru exporturile saudite deoarece permite transportul petrolului spre Marea Roșie fără traversarea strâmtorii Ormuz. În urma atacului, trei stații de pompare au fost avariate, iar conducta a fost oprită.
Conducta este de importanță critică pentru aprovizionarea Europei și asigura circa o treime din țițeiul blocat în Golful Persic, direct prin Marea Roșie. Aceasta urmează să fie repusă parțial în funcțiune în câteva zile și să revină complet la normal în termen de șase săptămâni, a declarat miercuri o sursă familiarizată cu situația.
Până de curând, această conductă transporta aproximativ 4-5 milioane de barili de petrol pe zi, echivalentul a circa 4%-5% din consumul mondial. Arabia Saudită încearcă să limiteze efectele prin folosirea altor rute și prin vânzarea unor cantități de petrol care pot fi încărcate din zona Golfului Oman, dar acestea presupun revenirea la transportul prin sau în apropierea Strâmtorii Ormuz, tocmai ruta pe care conducta Est-Vest trebuia să o ocolească.
Pentru rafinăriile europene, asta înseamnă că trebuie să găsească rapid înlocuitori pentru petrolul saudit. Polonezii de la Orlen, de exemplu, au cumpărat deja 16 încărcături suplimentare de petrol din Norvegia, Marea Britanie, Algeria, Kazahstan, Azerbaidjan, pentru a-și asigura necesarul rafinăriilor din Polonia, Lituania și Cehia în octombrie. Rafinăriile europene preiau de obicei țițeiul saudit din portul egiptean Sidi Kerir de la Marea Mediterană, care este conectat la Marea Roșie printr-o conductă.
Chiar și pe fondul epuizării stocurilor europene, Arabia Saudită și-a intensificat exporturile din portul Ras Tanura din Golf, situat în Strâmtoarea Hormuz, potrivit Reuters, care a citat mai multe surse din domeniul comerțului. Aramco a vândut aproximativ 60 de milioane de barili de țiței, prin transfer navă-la-navă în portul Sohar din Oman, pentru această lună și pentru luna viitoare. Astfel, exporturile din Golf au ajuns la o medie de 1–1,5 milioane de barili pe zi, un nivel similar cu cel din august.
Revenirea exporturilor a contribuit la temperarea prețurilor globale ale petrolului, compensând parțial volumele pierdute prin portul Yanbu de la Marea Roșie, unde exporturile au încetinit în urma atacului asupra conductei Est-Vest.
Jumătate dintre cele mai mari rafinării de motorină ale Rusiei și-au redus drastic sau au oprit producția după atacurile cu drone ale Ucrainei
Jumătate dintre cele mai mari șase rafinării producătoare de motorină din Rusia au fost nevoite să reducă puternic sau să oprească complet producția în septembrie, după avariile provocate de atacurile cu drone, potrivit calculelor Reuters bazate pe date furnizate de participanți la piața combustibililor.
Cele șase rafinării – Omsk, Kirishi, Taneco, Volgograd, NORSI și Perm – asigură împreună aproximativ jumătate din producția de motorină a Rusiei. Kirishi și-a oprit complet activitatea, în timp ce rafinăriile Volgograd și NORSI funcționează la numai aproximativ 25% din capacitatea nominală, potrivit surselor Reuters.
Producția de motorină a acestor unități este de câteva ori mai mică decât în mod normal. Rafinăria Taneco a fost atacată cu drone duminică, însă sursele au precizat că efectele atacului nu puteau fi încă evaluate.
Rusia a fost obligată să restricționeze exporturile
Atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești din ultimele luni au redus producția de combustibili și au determinat Moscova să restricționeze exporturile de benzină, motorină și combustibil pentru aviație. În același timp, războiul cu Iranul a redus oferta globală de combustibili, amplificând presiunile asupra pieței.
Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, în primele opt luni ale anului 2026, o rafinărie din Rusia a fost lovită cu succes, în medie, la fiecare trei zile.
Înainte de introducerea restricțiilor, exporturile rusești de motorină coborâseră deja la mai puțin de un milion de tone în iunie, potrivit estimărilor traderilor, iar exporturile cumulate de motorină și motorină de calitate inferioară ajungeau la aproximativ 1,8 milioane de tone.
Cu un an înainte, când rafinăriile funcționau normal, Rusia exporta aproximativ 2,5 milioane de tone de motorină pe lună, respectiv 3,3-3,4 milioane de tone dacă este inclusă și motorina de calitate inferioară. Turcia și Brazilia erau cei mai mari cumpărători, absorbind împreună cel puțin jumătate din volumele disponibile înainte de intrarea în vigoare a restricțiilor în iulie.
Trump i-a cerut lui Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor
Criza motorinei din Rusia a intrat și în atenția președintelui american Donald Trump, care i-a cerut duminică președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii rusești de producție a motorinei, afirmând că deficitul rezultat ”afectează întreaga lume”.
Ucraina, care se confruntă la rândul său cu atacuri rusești regulate asupra infrastructurii sale energetice, susține că rafinăriile din Rusia reprezintă ținte militare legitime.
Presiunile asupra aprovizionării se resimt și în SUA. Prețul mediu național al motorinei, combustibil utilizat de camioane, trenuri, nave și utilaje agricole, a depășit pentru prima dată 6 dolari pe galon, potrivit GasBuddy, o evoluție nedorită pentru Trump înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie.
















