Industria auto se află într-o perioadă de restructurare masivă a capacităților de producție, din cauza scăderii cererii pe cele mai multe dintre piețele auto ale lumii.
Din acest motiv, puține mai sunt fabricile auto care produc în prezent în trei schimburi. Pe lista acestor fabrici a intrat, începând de luna aceasta, uzina BMW din Ungaria, situată în orașul Debrecen, o investiție gigant pierdută de România.
Decizia de creștere a ritmului de producție a fost luată ca urmare a cererii tot mai mari de automobile iX3, singurul produs al uzinei maghiare.
Primul automobil din noua generație Neue Klasse a fost lansat în urmă cu un an, la Munchen, și a intrat în producție câteva luni mai târziu. Creșterea etapizată a producției a fost însă accelerată în tot acest interval, mult mai repede decât procedurile obișnuite ale industriei.

BMW spune că intervalul care a trecut de la startul producției de serie la trei schimburi a fost de numai opt luni, deși în mod normal este nevoie de cel puțin un an pentru o astfel de creștere.
În august, BMW a reușit să asambleze la Debrecen exemplarul cu numărul 50.000, în condițiile în care numărul de comenzi a depășit deja pragul de 100.000.
„Ritmul uzinei din Debrecen vorbește de la sine: aceasta este cea mai rapidă creștere a producției înregistrată vreodată la una dintre noile uzine BMW Group. La aproximativ opt luni de la începerea producției de serie, am trecut deja la operarea în trei schimburi. Toate acestea sunt rezultatul unei munci de echipă remarcabile”, a declarat Hans-Peter Kemser, directorul general al Uzinei BMW Group Debrecen.
„O creștere într-un asemenea ritm este posibilă numai dacă efectivele cresc la fel de repede ca volumul producției. Integrarea și instruirea unui număr atât de mare de noi angajați într-un interval atât de scurt reprezintă rezultatul unei colaborări extraordinare. Implicarea colegilor noștri, schimbul de cunoștințe și spiritul lor puternic de echipă definesc cultura organizațională a Uzinei BMW Group Debrecen și fac posibile asemenea rezultate.”
Uzina BMW a angajat încă de la început și personal din România, având de asemenea furnizori cu sediul în România. Directorul uzinei a declarat pentru Profit.ro, la lansarea modelului iX3, că nu are o evidență a sursei componentelor, deoarece acestea vin prin intermediul hub-ului logistic al fabricii. Dar peste 100 de companii românești sau străine cu unități de producție în România sunt furnizori oficiali ai BMW, o bună parte din aceste componente fiind destinate modelului produs în Debrecen.
Investițiile BMW în uzina din Ungaria, despre care s-a spus că ar fi putut fi „câștigată” de România dacă existau condiții de infrastructură suficient de bune, se ridică la peste 2 miliarde de euro, întreg complexul având o suprafață de peste 400 de hectare.
Compania a anunțat că angajează în continuare și invită persoanele interesate să acceseze anunțurile cu posturi disponibile pe site-ul fabricii: https://www.bmwgroup.jobs/hu/hu.html
Lista posturilor disponibile, inclusiv pentru românii care pot face naveta din zona Oradea până în Debrecen cuprinde, printre altele:
- Asociat Control Calitate Caroserie
- Tehnician de proces
- Manager de tură de producție - Instalație de vopsire
- Inginer Implementare Junior (Sistem de Management al Calității)
- Managementul sistemelor de calitate
- Manager de tură de producție - Stație de vopsire - Tura de noapte
- Specialist PLC (schimb de noapte)
- Specialist PLC
- Manager de tură de producție - Fabrică de asamblare
- Lider de grup - Uzina de vopsire
- Lider de grup - Modul Energie

















