Orange Bank a început procesul de vânzare a unui pachet de credite cu o valoare de aproximativ 1,9 miliarde de euro, într-un moment în care divizia de servicii bancare online a operatorului francez de telecomunicații Orange renunță la operațiunile de servicii financiare, transmite Bloomberg.
Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, tranzacția include trei portofolii, compuse în principal din credite de consum și credite pentru achiziționarea de locuințe. Ofertele angajante ar urma să fie depuse în luna mai, au adăugat sursele care au dorit să își păstreze anonimatul.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Un purtător de cuvânt de la Orange, firma mamă a Orange Bank, a confirmat că în prezent se desfășoară o procedură de licitație pentru vânzarea portofoliului de credite al Orange Bank din Franța, în cadrul unui plan care vizează retragerea de pe piață, scrie Agerpres.
Sursele au dezvăluit că printre potențialii ofertanți se numără fondurile AB CarVal Investors, GoldenTree Asset Management, KKR & Co și Cerberus Capital Management.
La începutul acestui an, Orange și BNP Paribas au ajuns la un acord comercial pentru a oferi o soluție de continuitate pentru clienții Orange Bank din Franța și Spania. De asemenea, BNP Paribas a preluat un portofoliu de credite pentru achiziționarea de telefoane mobile, cu o valoare de 680 milioane de euro, de la subsidiara din Spania a Orange Bank, a informat portalul de știri El Confidencial la începutul acestei luni.
Orange Bank este rezultatul unei tranzacții în urma căreia Orange a preluat o participație de 78% la instituția financiară Groupama Banque. Însă, de la debutul operațiunilor, în 2017, Orange Bank a acumulat pierderi în valoare de mai multe sute de milioane de euro.
Orange, fostul France Telecom, este unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicații din lume, fiind prezent în 26 de țări, inclusiv în România.