Obligațiuni Credit Suisse în valoare de peste 17 miliarde de dolari nu mai au nicio valoare

Obligațiuni Credit Suisse în valoare de peste 17 miliarde de dolari nu mai au nicio valoare
scris 20 mar 2023

Deținătorii de obligațiuni emise de Credit Suisse Group AG au suferit pierderi istorice după ce preluarea băncii elvețiene de către UBS Group AG a dus la ștergerea valorii pentru aproximativ 16 miliarde de franci (17,3 miliarde de dolari) de obligațiuni riscante, transmite Bloomberg.

Pentru a îmbunătăți capitalul de bază, după preluarea Credit Suisse de către UBS, Autoritatea de reglementare financiară di Elveția (Finma) a ordonat "o depreciere completă" a valorii obligațiunilor din categoria AT1 (Additional Tier One), o clasă relativ riscantă de datorii bancare, emise de Credit Suisse. În paralel, acționarii băncii Credit Suisse ar urma să primească trei miliarde de franci pentru titlurile lor, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
First Republic Bank primește depozite de 30 miliarde dolari de la cele mai mari bănci din SUA CITEȘTE ȘI First Republic Bank primește depozite de 30 miliarde dolari de la cele mai mari bănci din SUA
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Această decizie va provoca cele mai mari pierderi înregistrate vreodată de piață obligațiunilor de tip AT1 din Europa, piață evaluată la 275 de miliarde de dolari, depășind cu mult singura altă depreciere decisă vreodată pentru acest tip de obligațiuni: cea de 1,35 miliarde de euro (1,44 miliarde de dolari) suferită de deținătorii de obligațiuni la banca spaniolă Banco Popular SA, decisă în 2017, când a fost absorbită de Banco Santander SA pentru un euro.

Într-un scenariu tipic, acționarii sunt cei care sunt primii afectați și abia după acea deținătorii de obligațiuni de tip AT1. De aceea, decizia de a șterge valoarea obligațiunilor, mai degrabă decât să îi afecteze pe acționari, a provocat reacții furioase în rândul unora din deținătorii de obligațiuni AT1 emise de Credit Suisse.

"Nu are sens. Va fi o prăbușire completă pe piața AT1", a spus Patrik Kauffmann, manager de portfoliu la Aquila Asset Management AG. Kauffmann crede că banii ar fi trebuit să meargă la deținătorii de obligațiuni AT1, fără a lăsa ceva pentru acționari, "deoarece trebuie respectat principiul seniorității în structura de capital".

Pacific Investment Management Co., Invesco Ltd. și BlueBay Funds Management Co. SA se numără printre managerii de active care dețin obligațiuni de tip AT1 emise de Credit Suisse.

Acest tip de obligațiuni au fost introduse în Europa după criza financiară globală și funcționează ca un amortizor de șocuri atunci când băncile încep să cadă. Obligațiunile AT1 sunt concepute pentru a impune pierderi deținătorilor de obligațiuni sau să fie convertite în acțiuni dacă rata de capitalizare a unei bănci scade sub un nivel stabilit anterior, ceea ce îi consolidează automat bilanțul contabil și îi permite să funcționeze în continuare.

viewscnt
Afla mai multe despre
obligațiuni
credit suisse