Lumea cumpără cantități record de grâu european, România devansează Rusia pe piața din Egipt

Lumea cumpără cantități record de grâu european, România devansează Rusia pe piața din Egipt
scris 27 oct 2021

Țările din întreaga lume cumpără cantități fără precedent de grâu european după recoltele slabe înregistrate de alți mari exportatori, transmite Bloomberg.

Exporturile de grâu ale Uniunii Europene ar putea depăși pragul de 11 milioane de tone până la finele acestei luni, susține Nathan Cordier, analist la firma de consultanță Agritel. Un astfel de volum ar fi cu 25% peste cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut și de asemenea cea mai ridicată valoare înregistrată vreodată la acest moment al sezonului agricol, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Platforme de comerț electronic pe care poți să-ți construiești afacerea online CITEȘTE ȘI Platforme de comerț electronic pe care poți să-ți construiești afacerea online

Această cerere a dus la creșterea cotațiilor futures la grâul de panificație până la un nivel record. Marți, la bursa de la Paris cotațiile la grâu au ajuns la 284 euro pe tonă, cel mai ridicat nivel înregistrat după 2008.

Grâul european acoperă un deficit provocat de livrările reduse din alte părți ale lumii precum și efectul taxelor la export care au redus vânzările de grâu ale Rusiei, cel mai mare exportator mondial. Un exemplu în acest sens este România, care după o recoltă consistentă în acest an a trecut în fața Rusiei și domină vânzările de grâu pe piața din Egipt, cel mai mare cumpărător mondial.

În plus, din cauza secetei care a afectat recoltele de grâu din America de Nord, cumpărătorii încearcă acum să obțină grâu cu un conținut ridicat de proteine din nordul Europei. Algeria, un alt mare cumpărător mondial de grâu, se îndreaptă și ea spre livrările din acea zonă iar China cumpără cantități mari de grâu din Franța.

Cele mai mari amenințări informatice pentru companii CITEȘTE ȘI Cele mai mari amenințări informatice pentru companii

Cele mai recente date oficiale ale Comisiei Europene arată că vânzările de grâu ale UE se ridicau, la finele lunii octombrie, la nouă milioane de tone însă aceste cifre nu includ și datele cu privire la exporturile Franței, unul din cei mai mari vânzători de grâu din blocul comunitar. La rândul său, guvernul american se așteaptă ca în sezonul actual, care se va încheia în luna iunie 2022, UE să exporte 35,5 milioane de tone de grâu, devansând Rusia în calitate de cel mai mare exportator mondial.

viewscnt
Afla mai multe despre
grau
romania
egipt