GRAFICE Acțiunile fintech europene se prăbușesc, pe fondul îngrijorărilor legate de încetinirea economiilor

GRAFICE Acțiunile fintech europene se prăbușesc, pe fondul îngrijorărilor legate de încetinirea economiilor
scris 25 oct 2023

Acțiunile companiilor care activează în industria fintech europeană s-au prăbușit miercuri, după ce compania franceză de plăți Worldline a avertizat cu privire la o încetinire a pieței germane, considerată mult timp drept motorul economic al continentului.

Acțiunile Worldline s-au prăbușit cu peste 58%, cel mai mult de la listare, ștergând 3,7 miliarde de euro din valoarea de piață a companiei, în contextul în care a raportat venituri trimestriale sub așteptările analiștilor și și-a redus previziunile de vânzări pentru anul în curs, scriu Bloomberg și Wall Street Journal.

Urmărește-ne și pe Google News

"După un început de an solid, intrăm acum într-un al doilea semestru în care mediul macro se deteriorează, în special în Germania", a declarat directorul general al Worldline, Gilles Grapinet.

GRAFIC Bitcoin depășește 35.000 dolari pentru prima dată din 2022 CITEȘTE ȘI GRAFIC Bitcoin depășește 35.000 dolari pentru prima dată din 2022

Consumatorii au redirecționat o mai mare parte din cheltuielile lor către așa-numitele cheltuieli nediscreționare, cum ar fi locuința și mâncarea, mai degrabă decât către cheltuieli discreționare, cum ar fi divertismentul sau bunurile de lux, o evoluție care a afectat profitabilitatea companiei.

Scăderea acțiunilor Worldline vine la o zi după ce acțiunile fintech-ului londonez CAB Payments au înregistrat un picaj de 72%, compania anunțând că a fost afectată de modificări ale condițiilor în unele "coridoare valutare cheie".

Titlurile CAB Payments au pierdut încă 11% din valoare în prima parte a tranzacțiilor miercuri. Acțiunile furnizorului italian de plăți Nexi se corectau cu 18,2% în jurul orei 14:20 (ora României), în timp ce fintech-ul danez Adyen consemna un declin de 6,7%.

Investitorii încep să își piardă răbdarea cu companiile din fintech, care au crescut în timpul pandemiei, deoarece oamenii își desfășurau cea mai mare parte a activitărilor de zi cu zi online. De atunci, îngrijorările legate de evaluările ridicate și de o încetinire mai amplă a cheltuielilor de consum au afectat acțiunile.

Adyen, Nexi și Worldline au pierdut împreună peste 33 de miliarde de dolari din valoarea combinată de piață de la începutul anului.

"În timp ce acțiunile de creștere sunt încă de dorit pe termen lung, investitorii devin foarte pretențioși, în loc să acorde companiilor beneficiul îndoielii, așa cum se întâmpla în perioada dobânzilor cu rate zero", a comentat Janet Mui, șefa departamentului de analiză a pieței de la RBC Brewin Dolphin.

"Activitatea bancară de modă veche și plictisitoare este recompensată acum: pe măsură ce ratele dobânzilor cresc și marjele nete de dobândă sunt motoarele creșterii veniturilor băncilor tradiționale, companiile fintech par, dintr-o dată, mai puțin dezirabile", a adăugat Mui.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni fintech
prabusire actiuni fintech
worldline
nexi
adyen
cab payments
scaderi burse