California a declarat stare de urgență energetică din cauza caniculei. Risc de întreruperi ale curentului. Statul american suferă inclusiv din cauza închiderii centralelor pe gaze

California a declarat stare de urgență energetică din cauza caniculei. Risc de întreruperi ale curentului. Statul american suferă inclusiv din cauza închiderii centralelor pe gaze
scris 2 sep 2022

Autoritățile din California au decretat stare de urgență energetică la nivel statal, încercând astfel să facă față creșterii masive a consumului de curent electric, cauzată de un val de caniculă fără precedent, coroborată cu insuficiența producției.

Operatorul californian de transport și sistem, omologul Transelectrica din România, riscă să fie nevoit, la fel ca în urmă cu 2 ani, să recurgă la întreruperi controlate succesive în tranșe, prin rotație, ale alimentării cu electricitate a consumatorilor din diverse zone ale statului, pentru evitarea unui blackout generalizat, scrie Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO David Popovici, medalie de aur în proba de 200 metri liber la Campionatele Mondiale de Natație pentru juniori CITEȘTE ȘI VIDEO David Popovici, medalie de aur în proba de 200 metri liber la Campionatele Mondiale de Natație pentru juniori
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Astfel, operatorul a emis o avertizare de urgență de nivel 1, ceea ce înseamnă că anticipează situații de penurie de electricitate, și le-a cerut consumatorilor atât casnici, cât și noncasnici, să-și reducă consumul și să economisească energie.

Starea de urgență declarată de guvernatorul Gavin Newsom relaxează temporar restricțiile de mediu impuse centralelor electrice pe gaze naturale, permițându-le să funcționeze la capacitate maximă pe perioada valului de căldură, care ar putea dura și o săptămână. În plus, le permite agenților economici, dar și vaselor ancorate în porturile californiene, să se alimenteze cu generatoare de backup.

Câștiguri pentru fondatorii Dedeman. Profit net semestrial mai mult decât dublu pentru Cemacon, în portofoliul fraților Dragoș și Adrian Pavăl CITEȘTE ȘI Câștiguri pentru fondatorii Dedeman. Profit net semestrial mai mult decât dublu pentru Cemacon, în portofoliul fraților Dragoș și Adrian Pavăl

În fiecare din zilele de 4, 5 și 6 septembrie, la vârful de consum de seară, California se așteaptă la deficite de energie de până la 3 GW.

Ceea ce autoritățile numesc ″cea mai gravă secetă din ultimii 1.200 de ani″ a afectat semnificativ producția hidrocentralelor din California, care asigură circa 10% din totalul consumului de energie al statului. În plus, în ultimii ani, California a luat măsuri care au dus la închiderea a numeroase centrale pe gaze naturale, în scopul combaterii schimbărilor climatice și poluării.

EXCLUSIV Familia Kemaloglu și Virgil Tornoreanu pregătesc vânzarea clădirii de birouri Vox Technology Park, cea mai importantă investiție imobiliară a lor în Timișoara. Printre cele mai importante tranzacții imobiliare ale anului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Familia Kemaloglu și Virgil Tornoreanu pregătesc vânzarea clădirii de birouri Vox Technology Park, cea mai importantă investiție imobiliară a lor în Timișoara. Printre cele mai importante tranzacții imobiliare ale anului

Unități de producție însumând o putere instalată de circa 9 GW erau indisponibile la momentul declarării stării de urgență, inclusiv una pe gaze de 480 MW din sudul statului. 1 GW este suficient pentru alimentarea cu energie a circa 750.000 de locuințe californiene.

Cererea de energie din California este estimată să crească săptămâna viitoare și să depășească 48 GW luni și marți, ceea ce ar reprezenta cel mai mare consum din 2017 încoace. Oficialii se așteaptă la un deficit de putere de rezervă, contractată în avans și păstrată ca backup pentru momente dificile precum acesta.

Noi condiții de autorizare pentru casele de schimb valutar și hoteluri cu astfel de servicii. Va fi interzis schimbul valutar prin intermediul automatelor din hoteluri CITEȘTE ȘI Noi condiții de autorizare pentru casele de schimb valutar și hoteluri cu astfel de servicii. Va fi interzis schimbul valutar prin intermediul automatelor din hoteluri

Apelul la reducerea consumului de către populație și industrie a venit la numai câteva ore înainte de o decizie crucială așteptată din partea autorităților statale, cu privire la soarta centralei nucleare californiene Diablo Canyon. Cele două reactoare ale acesteia, ultimele unități de acest tip din stat, sunt programate pentru a fi închise în 2025, însă guvernatorul Newsom face presiuni pentru extinderea duratei lor de funcționare cu 5 ani, în scopul protejării de blackout-uri a sistemului energetic californian în timpul tranziției către surse regenerabile de energie.

″Este un element critic în ceea ce privește asigurarea securități în aprovizionarea cu energie″, a declarat Newsom.

viewscnt
Afla mai multe despre
pene de curent
criza energetica
intreruperi alimentare energie
california blackout
california penurie energie