Blackstone cumpără operațiunile de distribuție ale CRH din 6 țări europene pentru 1,9 miliarde de dolari

Blackstone cumpără operațiunile de distribuție ale CRH din 6 țări europene pentru 1,9 miliarde de dolari
scris 17 iul 2019

Compania irlandeză din domeniul materialelor de construcții CRH a agreat vânzarea diviziei europene de distribuție, cu operațiuni în Germania, Franța, Elveția și Benelux, către fondul american de investiții Blackstone, pentru 1,9 miliarde de dolari (1,64 miliarde de euro), potrivit Bloomberg.

CRH a anunțat anul trecut că analizează vânzarea diviziei, iar în primăvară Reuters a anunțat că jucătorul irlandez a contractat Bank of America pentru această tranzacție.

Urmărește-ne și pe Google News
Miliardarul Warren Buffett, ieșit brusc din România în 2017, revine pe piața locală printr-o tranzacție în care este implicată o fabrică din Sibiu CITEȘTE ȘI Miliardarul Warren Buffett, ieșit brusc din România în 2017, revine pe piața locală printr-o tranzacție în care este implicată o fabrică din Sibiu

Divizia furnizează, printre altele instalații termice și sanitare, și are operațiuni 6 țări: Germania, Elveția, Franța, Belgia, Olanda și Luxemburg

Blackstone a concurat pentru preluarea diviziei CRH cu alte donduri de investiții, printre care Bain Capital și Lone Star.

FOTO Atenție pasageri Uber: Accesul la aplicație va putea fi pierdut! CITEȘTE ȘI FOTO Atenție pasageri Uber: Accesul la aplicație va putea fi pierdut!

În august 2015, grupul CRH plc a preluat pentru 6,5 miliarde de euro o parte din activele companiilor Lafarge și Holcim, printre acestea numărându-se și operațiunile Lafarge din România. Prin această achiziție, CRH a intrat în top 3 al celor mai mari jucători din industria materialelor de construcții din lume și a devenit numărul 2 la nivel mondial pe piața de agregate.

În România, CRH deține și operează două fabrici de ciment la Medgidia și Hoghiz, o stație de măcinare la Târgu-Jiu, precum și o rețea de terminale de ciment, cariere, balastiere, depozite de agregate și stații de betoane.

În mai, CRH a semnat preluarea mai multor active din România ale Pomponio.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
blackstone
crh
distriburie crh
materiale constructii