
Un avion al companiei românești Tarom, de pe cursa cursa RO207, a ieșit de pe pistă, duminică seara, pe Aeroportul Internațional Chișinău (AIC), relatează deschide.m, citat de News.ro.
Harley-Davidson recheamă voluntar în service aproximativ 57.000 de motociclete din cauza riscului desprinderii unei conducte care să răspândească ulei pe roata de spate, a relatat publicația Milwaukee Journal Sentinel, citată de MarketWatch, relatează News.ro.
Oficiile poștale și unitățile bancare vor fi închise luni, în a doua zi de Rusalii, cu excepția sucursalelor din centrele comerciale mari, însă hipermarket-urile și mall-urile vor funcționa după programul normal, potrivit News.ro.
Administrația Trump analizează impunerea unor sancțiuni industriei energiei din Venezuela, inclusiv companiei petroliere de stat PDVSA, a declarat un oficial de la Casa Albă, măsură care ar fi o escaladare majoră a eforturilor Statelor Unite de a presa guvernul de stânga al acestei țări din cauza politicii dure față de opoziție, transmite Reuters, citat de News.ro.
Numărul răniților care au necesitat spitalizare în urma atacului de la Londra a crescut la 48, anunță Serviciul de ambulanță, care menționează că echipele de medici au ajuns la locul incidentului la șase minute de la apelul care anunța că sunt persoane care au nevoie de îngrjiri medicale.
Oamenii cu bani au, în general, gusturi simple la mâncare, iar mulți preferă felurile care le amintesc de copilărie, descrie pentru Profit.ro Ashlie Dias, unul dintre cei mai importanți Chefi din România, care, după 7 ani de activitate la hotelul Crowne Plaza al lui George Copos, s-a mutat la Sheraton, hotelul de cinci stele deținut de Radu Dimofte, fostul partener de afaceri al lui Puiu Popoviciu. Cu omletă simultan în 6 tigăi, Chef constată diferențe între sarmale și ține prețul la 100 lei.
Un microbuz de culoare albă a lovit mai multe persoane în apropierea stației London Bridge, mai multe echipaje de poliție și salvare venind la fața locului și izolând zona, relatează BBC, citat de News.ro. Un al doilea incident a avut loc în Borough Market, iar un al treilea la Vauxhall.
OMV, acționarul majoritar al OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, și grupul rus Gazprom ar putea dezvolta împreună un terminal de gaze naturale lichefiate (GNL) de mică dimensiune în zona coastei rusești a Mării Negre, a anunțat grupul energetic austriac după semnarea unui memorandum de înțelegere.
Aeroportul Charles de Gaulle din Paris a fost evacuat, sâmbătă, timp de peste o oră, după ce a fost găsit un ”pachet suspect” în apropierea zonei în care se controlează pașapoartele, relatează TheSun.co.uk, citat de News.ro.
Mai multe companii americane mari, între care Wal-Mart Stores, JP Morgan și IBM, au anunțat vineri că directorii lor generali vor rămâne în grupurile de consultanță de la Casa Albă, chiar dacă nu sunt de acord cu decizia președintelui Donald Trump de a retrage Statele Unite din Acordul pentru climă de la Paris, transmite Reuters, citat de News.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro