
Un număr de 57 curse aeriene au fost anulate și 116 au întârziat doar în luna mai a acestui an, afectând mai mult de 20.000 de pasageri români care, astfel, pot primi compensații de până la 600 de euro, conform analizei efectuate de compania olandezaFlightClaim.ro, unul dintre cei mai importanți jucători din Europa în ceea ce privește obținerea de compensații pentru pasagerii companiilor aeriene.
Paradoxal, cu toate că în București au fost anunțate pentru sâmbătă în jur de 200-250.000 de persoane la mitingul PSD, patronii de restaurante din Capitală nu sunt deloc optimiști în privința vânzărilor. Ei anticipează, pe baza experiențelor anterioare, că manifestanții nu vor intra în baruri și restaurante și nu vor consuma nimic, iar clienții obișnuiți vor ezita să mai iasă în oraș sâmbătă seara, de teama aglomerației.
Facilitățile pentru copii și locurile de joacă sunt printre cele mai solicitate servicii din hotelurile și pensiunile din România. Din totalul cererilor înregistrate de portalul de rezervări HotelGuru.ro, jumătate vin de la familii cu cel puțin un copil. Copiii cu vârsta până în doi ani sunt cazați gratuit.
Palatul Suter din centrul Bucureștiului, amenajat sub forma unui boutique-hotel, va fi deschis în luna septembrie, urmând să fie singurul din țară clasificat la 5 stele plus. Managementul hotelului va fi asigurat de Răzvan Pîrjol, președinte al Bucharest Tourism Board, absolvent și fost director al Glion Institute of Higher Education (GIHE) din Elveția, una din primele instituții de învățământ superior specializate în management hotelier la nivel mondial.
Ana Hotels, companie controlată de George Copos, a investit 1,2 milioane de euro într-o bază exterioară de tratament cu sare și nămol de Techirghiol situată în cadrul complexului Ana Hotels Europa din Eforie Nord.
Marius Pandel, care deține 20% din acțiunile agenției de turism Christian Tour, restul participației fiind în posesia fratelui său Cristian, a intrat pe piața imobiliară din Capitală cu un proiect de 60 de apartamente, planul fiind ca în următorii cinci ani să construiască alte 2.000 de locuințe, tot în București. El crede că vor avea succes acele proiecte imobiliare care, pe lângă apartamente, vor include și magazine, locuri de joacă pentru copii, piste de alergat și chiar și o spălătorie auto.
Mai mult de 100.000 de turiști, dintre care 30.000 pe litoral și 40.000 în pensiuni din țară, au cheltuit în minivacanța de Rusalii aproximativ 4 milioane de euro, potrivit unui studiu al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), realizat pe baza datelor furnizate de către structurile de cazare.
Compania lituaniană Apex Alliance, care l-a cooptat recent în acționariat pe cel mai bogat om din statul baltic, a alocat 90 de milioane de euro pentru a construi până în 2020 patru hoteluri în București. Este vorba de primul hotel ce va fi construit chiar în aeroportul Henri Coandă, lângă terminalul Plecări, un Hilton de 218 camere, și de trei unități Marriott, dintre care două vor fi în centrul orașului. Arunas Beleska, proprietarul Apex Alliance, vorbește în premieră pentru presa română despre planurile companiei.
Între 6.000 și 8.000 de familiști români pleacă anual în destinații externe de litoral, deși prima lor opțiune ar fi Mamaia, dacă ar găsi în această stațiune hoteluri de 5 stele cu servicii integrate pentru familii. Pentru astfel de servicii, ar fi dispuși să plătească chiar și 500 de euro pe noapte pe cameră, susține Ionuț Nedea, proprietarul agenției litoralulromanesc.ro, care vinde cele mai multe vacanțe pe litoralul autohton.
Aproximativ 35% din rezervările pentru vara 2018 ale turiștilor care și-au cumpărat vacanțe de la Paralela 45, unul dintre cei mai mari turoperatori din România, sunt făcute pentru pachete cu zboruri charter. Cea mai căutată zonă pentru acest sezon este Antalya, care a înregistrat o creștere de 70%.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro