PROFIT NEWS TV Antreprenor de România – Bogdan Nedelcov, CEO Kubeark, startup fondat de 6 foști angajați ai UiPath: Avem discuții cu diferite corporații din SUA, Europa și chiar din Asia

PROFIT NEWS TV Antreprenor de România – Bogdan Nedelcov, CEO Kubeark, startup fondat de 6 foști angajați ai UiPath: Avem discuții cu diferite corporații din SUA, Europa și chiar din Asia
scris 22 mar 2023

Startup-ul Kubeark, fondat de 6 foști angajați ai UiPath, primul unicorn românesc, furnizează soluții legate de scalabilitate, livrare și managementul ciclului de viață al aplicațiilor. Cu sediul central în New York, Kubeark are birouri în București și o echipă de 20 de angajați.

„Să lucrezi într-o companie care ajunge la acel nevoie e extrem de important. Experiența și faptul că te lovești de anumite probleme, te lovești de anumite soluții sunt foarte importante. Avem o experiență de peste 100 de ani împreună și asta ne-a ajutat foarte mult în dezvoltarea și în punerea bazelor companiei actuale.

Urmărește-ne și pe Google News

Avem destul de mulți clienți și potențiali clienți interesați. În principal, targetăm companiile de software și creatorii foarte mari, cu un venit anual de peste 300 milioane de dolari. În același timp avem și foarte mulți clienți startup-uri în portofoliu, pe care îi ajutăm”, spune, la emisiunea Antreprenor de România de la PROFIT NEWS TV, Bogdan Nedelcov, CEO și co-fondator Kubeark.

La începutul anului, startup-ul a atras o finanțare în valoare de 2,8 milioane de dolari într-o rundă de tip pre-seed, condusă de Credo Ventures, cu participarea Seedcamp, LAUNCHub Ventures, 500 Emerging Europe.

„Am ridicat una dintre cele mai mari runde de investiții din sud-estul Europei și acest lucru ne-a dat o perspectivă și ne-a ajutat să putem discuta cu clienți globali foarte repede. Nu avem o geografie exactă în care lucrăm. Businessul a fost gândit de la început să funcționeze la nivel global. și asta se vede.

În clipa asta avem discuții cu diferite corporații din SUA, Europa și chiar din Asia. Produsul e destul de matur, am lucrat aproape 2 ani la el. E un lucru foarte inovativ și asta ne ajută sa discutăm cu clienții. În această perioadă companiile mari caută rezolvări foarte rapide și foarte inovative la multe probleme pe care le au”, spune acesta. 

PROFIT NEWS TV Antreprenor de România – Marius Corîci, co-fondator Hound Bytes: Ne dorim anul ăsta să mai luăm 3-4 clienți medii și, dacă reușim, probabil că vom avea nevoie de finanțare mai târziu CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Antreprenor de România – Marius Corîci, co-fondator Hound Bytes: Ne dorim anul ăsta să mai luăm 3-4 clienți medii și, dacă reușim, probabil că vom avea nevoie de finanțare mai târziu

Bogdan Nedelcov adaugă că strategia de marketing pe care au dezvoltat-o este foarte puternică, iar brandul contează extrem de mult în scalarea unei afaceri.

„Ce ne-am dezvoltat noi în zona de marketing este foarte puternic. Am început prin crearea unui brand extrem de puternic, care să fie cunoscut la nivel global din prima. A fost principalul punct și este principalul sfat pe care pot să-l dau oricărui antreprenor.

Încercăm și să creăm o comunitate, un spațiu pentru clienții noștri în care să vadă cum funcționează platforma. Ne-a ajutat și environmentul global și tot ceea ce se întâmplă în zona de digitalizare și transformare digitală. De aceea tot ce ține de marketing am făcut in-house”, precizează antreprenorul.

El afirmă că startup-ul nu încearcă să se facă remarcat printr-un număr mare de angajați, ci prin calitatea acestora.

„Strategia de HR a fost destul de clară, am căutat oameni mult mai buni decât noi. Principalele persoane angajate sunt în România, dar avem și angajați în afara țării și asta ne-a ajutat foarte mult mai ales când vine vorba atragerea de noi clienți, de localizarea noastră și de poziționarea lângă client”, subliniază antreprenorul.

viewscnt
Afla mai multe despre
bogdan nedelcov
kubeark
uipath