VIDEO PROFIT NEWS TV Mihnea Rădulescu, Director Vodafone Business, Vodafone România: E important pentru companii să se digitalizeze, dar nu ar trebui să ne uităm la soluțiile digitale ca la un panaceu. Trebuie și alte elemente

VIDEO PROFIT NEWS TV Mihnea Rădulescu, Director Vodafone Business, Vodafone România: E important pentru companii să se digitalizeze, dar nu ar trebui să ne uităm la soluțiile digitale ca la un panaceu. Trebuie și alte elemente
scris 2 mar 2022

Digitalizarea aduce multe beneficii pentru o companie, de la reducerea costurilor și până la creșterea productivității, dar nu garantează neapărat că aceasta va avea și succes pe piața în care activează. Sunt necesare și alte elemente. 

„Nu ar trebui să ne uităm la soluțiile acestea digitale ca la un panaceu. O companie când se digitalizează nu înseamnă neapărat că va avea și succes, pentru că succesul depinde și de alte elemente, precum de competitivitatea prețurilor, a produselor, serviciilor”, a spus, la PROFIT NEWS TV, Mihnea Rădulescu, Director Vodafone Business, Vodafone România.

Instrumentele digitale, continuă el, pot ajuta companiile să fie prezente și pe alte piețe, dar și în multe alte feluri. 

Urmărește-ne și pe Google News

„Există o grămadă de soluții digitale pe care companiile le pot implementa, pentru creșterea productivității, a eficienței, soluții de cybersecurity. Sunt foarte multe tipuri de soluții care folosesc tehnologie, echipamente, rețele de telecomunicații, senzori, inteligența artificială, pentru a putea ajuta companiile să se dezvolte și să fie mai competitive”, precizează acesta.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
VIDEO PROFIT NEWS TV Alexandru Băloi, Director Divizia de Soluții pentru Antreprenori, Vodafone România: Pentru o afacere mică, primii pași în digitalizare înseamnă prezența în mediul online. E foarte important să poată să te găsească clienții CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Alexandru Băloi, Director Divizia de Soluții pentru Antreprenori, Vodafone România: Pentru o afacere mică, primii pași în digitalizare înseamnă prezența în mediul online. E foarte important să poată să te găsească clienții

El adaugă că, dacă nevoia companiilor de a fi în mediul digital devine un criteriu pentru succes, atunci digitalizarea nu mai reprezintă o oportunitate, ci o necesitate. 

„E extraordinar de important pentru companii să se digitalizeze. România este mult în spatele altor țări în acest domeniu. (...) Necesitatea pe care o au companiile pe de o parte ține de soluții, pe care multe dintre ele nu le au, dar mai e vorba și de know-how. Și aici există o grămadă de companii care pot acorda consultanță”, mai spune Mihnea Rădulescu. 

Potrivit acestuia, primul lucru pe care o companie trebuie să îl facă în ceea ce privește digitalizarea este să își creeze un website, în caz că nu are, după care urmează promovarea în mediile sociale și crearea unui magazin online.

viewscnt
Afla mai multe despre
digitalizare companii
mihnea radulescu
vodafone romania