Teodorovici, pentru Profit.ro: Firmele fără noile case de marcat - scoase în următoarele zile de sub protecția Legii prevenirii. Oferta este suficientă, ar face bine să se grăbească dacă nu vor amenzi. Avertisment ANAF

Teodorovici, pentru Profit.ro: Firmele fără noile case de marcat - scoase în următoarele zile de sub protecția Legii prevenirii. Oferta este suficientă, ar face bine să se grăbească dacă nu vor amenzi. Avertisment ANAF
scris 6 aug 2019

Guvernul intenționează să aprobe în prima jumătate a lunii august proiectul de hotărâre care scoate de sub incidența Legii prevenirii obligația firmelor de a fi echipate cu noile case de marcat, cu jurnal electronic, a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Întrucât este un proiect de hotărâre și nu prevede o dată ulterioară de la care să se aplice, măsura va intra în vigoare de la publicarea în Monitorul Oficial.

"Intenționăm ca proiectul de hotărâre care scoate de sub incidența Legii prevenirii nerespectarea obligației de dotare cu noile case de marcat, cu jurnal electronic, să fie adoptat în prima jumătate a lunii august. Aplicarea va fi imediată. Sancțiunile pentru nerespectarea acestei obligații au fost amânate mai mult de un an, timp suficient pentru firme să-și cumpere noile aparate. Oferta este suficientă, blocajele au fost eliminate, iar firmele care au amânat până acum achiziția ar face bine să se grăbească dacă vor să evite amenzile", a spus Teodorovici, întrebat de Profit.ro despre stadiul aprobării proiectului de hotărâre.

Urmărește-ne și pe Google News

Firmele trebuie să știe că o campanie amplă de controale începută zilele acestea, cu circa 150.000 de verificări în plan până la final de an, va viza și obligația de a avea noul tip de casă de marcat.

Profit.ro a scris aici despre campania de controale.

Avertismente de la ANAF

Pe site-ul ANAF au apărut în ultimele zile avertismente pentru firme, să utilizeze noile case de marcat, cu jurnal electronic, întrucât Finanțele vor scoate de sub incidența Legii prevenirii nerespectarea acestei obligații. ANAF este autoritarea care controlează și aplică amenzi.

"MFP scoate din Legea prevenirii încălcarea termenului de utilizare a noilor case de marcat" și "MFP scoate din Legea prevenirii încălcarea termenului de utilizare a noilor case de marcat. Pentru a evita posibile amenzi și sancțiuni complementare, utilizați doar aparatele de marcat cu jurnal electronic pentru toate bunurile livrate cu amănuntul și prestările de servicii efectuate direct către populație" sunt avertismentele care apar pe site-ul ANAF.

Teodorovici, pentru Profit.ro: Firmele fără noile case de marcat - scoase în următoarele zile de sub protecția Legii prevenirii. Oferta este suficientă, ar face bine să se grăbească dacă nu vor amenzi. Avertisment ANAF

Proiectul anunțat de Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanțelor a publicat în iulie un proiect de hotărâre de Guvern care elimină de sub incidența Legii prevenirii obligația firmelor de a avea noile case de marcat cu jurnal electronic. În prezent, nerespectarea obligației se află sub Legea prevenirii, astfel că inspectorii Antifraudă, atunci când ajung în control la o firmă care nu respectă obligația legală de a avea noua casă de marcat, nu îi aplică direct amenda, ci îi acordă în primă fază un termen de conformare. Ulterior, când revin, dacă firma tot nu poate face dovada achiziției casei de marcat, este sancționată. Dacă arată însă că în timpul ăsta s-a conformat, scapă de sancțiune. După modificarea pregătită de Finanțe, Legea prevenirii nu va mai fi aplicată în acest caz, astfel că firmele în neregulă vor fi direct sancționate. Amenda în acest caz ajunge până la 10.000 de lei, dar atrage și suspendarea activității respectivului punct de vânzare până la dotarea cu aparatele fiscale, precum și confiscarea sumelor nejustificate.

ULTIMA ORĂ Guvernul ia în calcul taxă pe băuturile răcoritoare cu conținut ridicat de zahăr, majorarea accizei la țigarete și reduceri de posturi - surse CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul ia în calcul taxă pe băuturile răcoritoare cu conținut ridicat de zahăr, majorarea accizei la țigarete și reduceri de posturi - surse

Motivul Ministerului Finanțelor pentru această modificare este că firmele care încă nu au noile case de marcat, cam jumătate din total, nu se grăbesc și preferă să aștepte întâi primul control și abia apoi să se conformeze obligației. Firmele care au vrut să procedeze corect și-au cumpărat în ultimul an noile aparate fiscale, iar, în prezent, distribuitorii au stocuri mari și în piață nu mai sunt blocaje.

În plus, în toamna anului trecut, atunci când a introdus sub incidența Legii prevenirii și nerespectarea acestei obligații legale, Ministerul Finanțelor a precizat că aplicarea Legii prevenirii în această situație este doar temporară.

Numărul de case de marcat cu jurnal electronic instalate la firme a trecut de 400.000, circa jumătate din totalul aparatelor care ar trebui, conform estimărilor Guvernului, înlocuite. Stocuri la distribuitori sunt suficiente, însă ritmul noilor instalări a încetinit atât de mult, încât există riscul ca procesul să nu se încheie prea repede. Este important de menționat că noile case de marcat ar trebui să comunice online cu ANAF, însă Centrului Național pentru Informații Financiare (CNIF), cel care administrează infrastructura IT a ANAF și Ministerului Finanțelor, nu are, în prezent, capacitățile tehnice necesare pentru acest lucru. În prezent, pentru casele de marcat cu jurnal electronic deja instalate, datele extrase din aparatele de marcat instalate se transmit lunar, electronic, prin declarație inteligentă pusă deja la dispoziția operatorilor economici (A 4200). ANAF poate desfășura, în prezent, în raport cu firmele care nu au noile case de marcat, doar acțiuni de tip preventiv/stimulativ și nu de sancționare de la prima abatere a operatorului economic.

Potrivit celor mai recente date ale Ministerului Finanțelor

  1. au fost declarate de distribuitori 541.887 aparate (produse, importate, achiziționate din SM UE) - luate în evidență de autorități. Diferența față de punctul 2 o reprezintă casele de marcat aflate în stocurile distribuitorilor și disponibile la vânzare
  2. au fost emise certificate NUI pentru 478.245 aparate - acestea sunt case vândute. Diferența față de punctul 3 reprezintă case de marcat vândute clienților, dar care așteaptă instalarea
  3. au fost instalate/fiscalizate 414.484 aparate de marcat electronice fiscale - în funcțiune la firme

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, și ANAF au încercat să determine, prin declarații, comunicate și mesaje despre înăsprirea controalelor, firmele să accelereze procesul de achiziție a noilor echipamente, însă, pe măsură ce s-au echipat firmele care au fost dispuse să facă noua cheltuială mai rapid, a încetinit și ritmul achizițiilor, deși distribuitorii, conform datelor de mai sus, au pe stoc în jur de 70.000 de aparate, suficient pentru a acoperi câteva luni bune de cerere.

Modificare fiscală: Firmele își pot deconta mai mult din cifra de afaceri drept cheltuieli cu sponsorizarea CITEȘTE ȘI Modificare fiscală: Firmele își pot deconta mai mult din cifra de afaceri drept cheltuieli cu sponsorizarea

Poate fi observată, însă, o reducere în ultimele luni a stocurilor la distribuitori și a numărului de case de marcat care așteaptă punerea în funcțiune. De exemplu, la începutul lunii martie, erau instalate aproape 310.000 de case de marcat cu jurnal electronic, în timp ce alte aproape 80.000 erau cumpărate de firme și se aflau în curs de instalare. Pe stocul firmelor de distribuție erau, la acel moment, circa 100.000 de noi case de marcat.

Potrivit unui document al Guvernului publicat recent, dar redactat folosind date din luna martie, autoritățile estimau "că este necesară înlocuirea unui număr de aproximativ 800.000 de aparate de marcat".

Obligația de dotare cu noile case de marcat a intrat în vigoare la 1 iunie 2018 pentru contribuabilii mari și mijlocii și de la 1 august 2018 pentru cei mici, dar, după ce autoritățile au constatat că foarte aproape de 1 iunie 2018 nu era niciun vânzător autorizat de astfel de echipamente, au amânat în primă fază cu 3 luni amenzile, apoi au introdus nerespectarea acestei obligații sub Legea prevenirii. Astfel, prin OUG nr. 44/ 2018, au fost acordate termene de grație de 3 luni în care nu s-au aplicat sancțiunile pentru nedotarea operatorilor economici cu noile aparate (până la 1 septembrie 2018 pentru contribuabilii mari și mijlocii, respectiv 1 noiembrie 2018 pentru contribuabilii mici).

Având în vedere că unii dintre operatorii economici din categoria contribuabililor mari și mijlocii nu și-au putut îndeplini obligația de a se dota cu noile aparate de marcat nici după expirarea termenelor de grație (întrucât, la sfârșitul lunii august 2018, nu erau disponibile pe piață soluții fiscale dedicate), la inițiativa Ministerului Finanțelor, contravenția pentru nedotarea la termen cu noile aparate de marcat a fost adăugată, prin HG 701/2018, în prevederile Legii prevenirii (HG nr. 33/2018).

Ministerul Finanțelor va verifica modul în care este declarată și achitată taxa clawback CITEȘTE ȘI Ministerul Finanțelor va verifica modul în care este declarată și achitată taxa clawback

Astfel, ANAF poate desfășura, inclusiv în prezent, în raport cu această contravenție, doar acțiuni de tip preventiv stimulativ și nu de sancționare de la prima abatere a operatorului economic.

Ministerul Finanțelor și ANAF au încercat anul acesta să sperie firmele cu anunțuri despre controale riguroase sau despre intensificarea controalelor, însă rezultatul acestor demersuri este unul redus, în contextul în care firmele știu că pentru nerespectarea acestei obligații se aplică Legea prevenirii. Adică, atunci când inspectorii Antifraudă constată că lipsesc noile case de marcat, acordă un termen de conformare, iar dacă atunci când revin, după acest termen, firma tot nu a cumpărat noul aparat fiscal, abia atunci pot aplica amenda.

viewscnt
Afla mai multe despre
case de marcat
case de marcat cu jurnal electronic
ministerul finantelor
imprimante fiscale
anaf