Decizia de extindere a termenului până la care trebuie depusă Declarația Unică va fi semnată de Guvern săptămâna următoare și publicată rapid în Monitorul Oficial, astfel încât procedura să fie încheiată până vineri 15 martie. În prezent, termenul este 15 martie, dar Ministerul Finanțelor a redactat un proiect de ordonanță de urgență care extinde data maximă pentru depunere până la 31 iulie.
"Cei care trebuie să depună Declarația Unică sau Declarația 230 pot fi liniștiți. Pentru a veni în sprijinul contribuabililor, vom extinde termenul până la 31 iulie, așa cum prevede proiectul de OUG prezentat de Ministerul Finanțelor. Săptămâna următoare urmează să adoptăm proiectul în ședința de Guvern, după care va fi publicat imediat în Monitorul Oficial", a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
De ce este important: De anul acesta, Declarația Unică poate fi depusă doar online, parte a strategiei Ministerului Finanțelor și ANAF de a muta online cât mai mult din comunicarea cu persoane fizice și firme. În ultimele zile, însă, numărul mare de persoane care încearcă să depună Declarația Unică (totalul s-ar putea situa aproape de 1 milion), a pus o presiune ridicată asupra infrastructurii IT a ANAF, astfel că multe persoane au întâmpinat dificultăți la depunere.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Pentru a intra în vigoare, proiectul de ordonanță de urgență care extinde termenul a fost pus acum de Ministerul Finanțelor în consultare publică, iar pentru a intra în vigoare trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.
Termenul pentru plata impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice în situațiile reglementate de Codul fiscal, va fi extins tot până la 31 iulie 2019 inclusiv. Același termen va fi și pentru bonificația la depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță și plata integrală a obligațiilor fiscale.
De asemenea, în anul 2019, termenul de 31 martie inclusiv prevăzut în Codul fiscal, pâna la care organul fiscal central transmite, în sistem informatic, unităților Trezoreriei Statului fișierul care cuprinde valoarea bonificației acordate reprezentând contribuția de asigurări sociale, se propune să fie prorogat până la data de 15 august 2019 inclusiv, mai prevede proiectul care urmează să fie avizat de Guvern.
Argumentele extinderii, explicate în proiect
"Luând în considerare caracterul de noutate al procedurii de depunere a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice doar prin mijloace electronice de transmitere la distanță, respectiv prin intermediul serviciului "Spațiul privat virtual" și prin intermediul serviciului "Depunere declarații" și numărul mare de contribuabili care accesează portalul ANAF, în scopul evitării blocării sistemului electronic și implicit imposibilitatea de depunere a declarațiilor în termenul legal,
Având în vedere riscul neconformării contribuabililor persoane fizice care au obligația să completeze și să depună, până la data de 15 martie 2019 inclusiv formularul 230 și respectiv, declarația unică, având în vedere timpul foarte scurt de la data la care formularele au devenit accesibile și data până la care acestea pot fi depuse la Agenția Națională de Administrare Fiscală,
În scopul evitării aplicării de sancțiuni pentru neîndeplinirea obligațiilor declarative și de plată și în vederea protejării interesului contribuabililor, raportat la buna lor credință", sunt argumentele cu care Ministerul Finanțelor pregătește extinderea termenului", potrivit notei de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență.
CITEȘTE ȘI Primă decizie - Legea care reglementează lobby-ul în România a fost semnatăDe anul acesta, Declarația Unică poate fi depusă doar online.
Anul trecut, termenul limită pentru depunerea Declarației Unice a fost mijlocul lunii iulie, dar a fost extins cu două săptămâni, până la 31 iulie. Declarația Unică a putut fi depusă anul trecut și direct la ANAF sau prin Poștă, însă din 2019 depunerea online este obligatorie.
Declarația Unică a fost introdusă anul trecut și reprezintă o schimbare majoră prin trecerea, începând cu obligațiile fiscale aferente anului 2018, de la sistemul deciziilor de impunere emise de Fisc la un sistem de autoimpunere.
În mod excepțional, în 2018 Declarația Unică trebuia depusă până la 31 iulie, dar din 2019 data limită a fost stabilită în luna martie.
CITEȘTE ȘI Dăncilă confirmă modificarea OUG 114 tot prin ordonanță: Soluțiile de adaptare a taxei pe active discutate cu BNR și ARB vor fi incluse într-un proiect de act normativPrin intermediul Declarației unice, trebuie declarate următoarele tipuri de venit realizat:
- venituri/pierderi din activități independente
- venituri din drepturi de proprietate intelectuală
- venituri din cedarea folosinței bunurilor
- venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, determinate în sistem real
- venituri din transferul titlurilor de valoare
- venituri din investiții realizate din străinătate, precum dividende, dobânzi, pensii.