Plenul Senatului are marți pe ordinea de zi pentru dezbatere și vot final ordonanțele de Guvern privind introducerea plății defalcate a TVA și a majorării accizei pe combustibili, măsuri luate de Cabinetul Tudose la fianalul lunii august, dar respinse de Comisia de buget-finanțe a Senatului condusă de social-democratul Eugen Orlando Teodorovici.
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
Pe 26 septembrie senatorii din comisia de buget-finanțe au decis, prin aprobarea unui amendament depus în acest sens, ca plata defalcată a TVA va fi obligatorie de anul viitor doar pentru companiile de stat și firmele aflate în relații contractuale cu statul, pentru celelalte firme sistemul fiind opțional din 2018 și obligatoriu doar din 2019, dacă se va dovedi funcțional, scrie News.ro.
Contul va putea fi executat silit numai pentru plata TVA, iar amenda la prima abatere este eliminată, fiind înlocuită cu un avertisment, cu argumentul complexității sistemului și al timpului scurt de implementare, au mai decis senatorii din Comisia de buget-finanțe.
La acest moment, plata defalcată a TVA a intrat în vigoare de la 1 octombrie, opțională pentru firme și obligatorie de la 1 ianuarie 2018.
CITEȘTE ȘI Date Profit.ro: Doar două dintre marile companii aplică plata defalcată a TVA. Ambele sunt controlate de statMăsura a atras critici vehemente din partea firmelor, care atenționează că aceasta va bloca economia. Oficialii Fiscului dau asigurări că procesul "va fi lin".
Tot pe 26 septembrie, comisia de buget-finanțe din Senat a decis, la propunerea PNL, și eliminarea majorării accizei la carburanți.
Guvernul a aprobat, în ședința din 30 august, majorarea accizelor la carburanți în două etape - de la 15 septembrie și 1 octombrie.
Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, anunța că majorarea accizei va genera o scumpire de câte 0,16 lei/litru pentru toate tipurile de carburanți - benzină cu plumb, fără plumb și motorină. El susținea că această majorare se produce în etape "pentru a nu crea un șoc la nivelul consumului care poate genera creșteri de preț, automat scăderi de consum și poate afecta bugetul de stat”.
De la momentul la care a fost anunțată această măsură, prețurile carburanților la pompă au început să crească.
Senatorii PSD, reuniți ulterior în ședință, au decis să voteze cele două ordonanțe în forma adoptată de Guvern, adică majorarea accizei la combustibili să rămână în continuare valabilă, iar split TVA să fie obligatorie de la 1 ianuarie 2018 pentru toate firmele din România.