După modelul programului IMM Invest, prin care sunt acordate întreprinderilor mici și mijlocii garanții de stat pentru credite destinate investițiilor sau asigurării capitalului de lucru, Guvernul va asigura și marilor companii astfel de împrumuturi, a anunțat premierul Ludovic Orban.
”Așa cum pentru întreprinderile mici și mijlocii am stabilit un mod de susținere prin intermediul programului IMM Invest, și anume credite pentru capital de lucru și credite pentru investiții, garantate de stat și cu dobândă subvenționată, la fel pregătim măsuri și pentru companiile mari, de susținere, de garantare a creditelor pentru capitalul de lucru și eventual pentru diferite investiții”, a declarat premierul Orban la televiziunea publică.
Potrivit acestuia, pentru întreprinderile mici și mijlocii și vor mai fi puse la dispoziție resurse din finanțări europene.
Totodată, pentru reintrarea în activitate a companiilor care au fost afectate de pandemia de coronavirus mai sunt avute în vedere măsuri active pentru reintegrarea persoanelor pentru care Guvernul astăzi asigură plata șomajului tehnic, a mai spus Orban.
Premierul a arătat că, pentru susșinerea economiei, Guvernul va derula un program ”masiv” de investiții publice, susținute prin proiecte atât de la nivel central, cât și la nivel local, pentru infrastructura de transport, energetică, de sănătate, educație sau comunicații.
Profit.ro a relatat că, în funcție de evoluția situației economice și sociale, Guvernul are în vedere o serie de alte măsuri menite să sprijine în mod direct mediul de afaceri, pe lângă cele luate deja. Printre noile măsuri se numără acordarea de ajutoare de stat pentru firmele din domenii economice prioritare, scutiri de impozite pe muncă și imobile, extinderea unor facilități fiscale sau eliminarea unor restricții pe piața muncii.
CITEȘTE ȘI Exces sau nu de zel? Valoarea amenzilor pentru încălcarea ordinelor militare - similară încasărilor pe februarie din impozitul pe profit și dublă față de veniturile din taxele vamaleFirmele care se încadrează la categoria IMM, cu un număr mai mic de 250 de salariați și cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro/active totale care nu depășesc 43 milioane euro, vor putea accesa de la bănci finanțări în cadrul programului guvernamental. Pentru a accesa finanțările pentru microântreprinderi, o firmă trebuie să aibă cel mult 9 salariați și cifră de afaceri anuală netă sau active totale de până la 2 milioane de euro. De asemenea, finanțările pentru întreprinderi mici sunt disponibile firmelor cu firme cu 10-49 salariați și cifră de afaceri anuală netă sau active totale de cel mult 10 milioane euro.
Perioada de valabilitate a schemei, respectiv perioada în care sunt selectați beneficiarii și emise scrisori de garanție/acorduri de finanțare ,este cuprinsă între 4 aprilie 2020 și 31 decembrie 2020, iar perioada în care poate fi plătit grantul este cuprinsă între 4 aprilie 2020 și 31 martie 2021 inclusiv, cu posibilitatea prelungirii conform art. 1 alin. (33) din OUG 110/2017, potrivit unei analize TaxHouse.
CITEȘTE ȘI Propunere: Stagiu redus de cotizare pentru șomerii din turism până anul viitor, inclusivÎn prima zi de lansare, însă, site-ul prin care trebuiau încărcate aplicațiile pentru IMM INVEST a avut probleme de funcționare.
La scurt timp, STS și SRI au preluat gestionarea programului IMM Invest, directorul Fondului pentru IMM acuzând un atac informatic.