Inca de la intrarea in vigoare a noului Cod de Procedura Fiscala, in practica s-a ridicat in mod constant problema limitelor in care contribuabilii pot reveni asupra propriilor declaratii fiscale (in considerarea carora organele fiscale au emis deja acte de impunere in cursul activitatii de administrare), pentru eliminarea nu doar a unor eventuale erori materiale comise de contribuabil (vizand, de exemplu, datele de identificare ale acestuia), ci si pentru reconsiderarea materiei impozabile cu consecinta diminuarii bazei impozabile si a obligatiilor fiscale deja stabilite, necontestate si (eventual) stinse.
Prin hotararea pronuntata in 24.02.2025, Inalta Curte de Casatie si Justitie in Complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de 13 judecatori, a statuat ca
“Pe perioada termenului de prescriptie a dreptului de a stabili creante fiscale si atat timp cat nu intervine anularea rezervei verificarii ulterioare, persoana interesata, contribuabil sau platitor, este indreptatita potrivit art. 105 alin. (1) Cod Procedura Fiscala sa isi corecteze declaratia de impunere prin depunerea unei declaratii rectificative care sa se refere la orice mentiune relevanta din continutul sau pentru determinarea materiei impozabile si/sau calcularea bazei de impozitare si a creantei fiscale, iar nu doar la erori materiale sau formale de consemnare.”
Echipa de avocati a ASP Advisors, formata din Vlad Grosu (Managing Associate) si Alexandru Trandafira (Senior Associate), si coordonata de Cristi Secrieru (Partner) implicata in aceasta cauza, a precizat ca hotararea pune capat unei vechi controverse cu privire la existenta unui “drept de a gresi” al contribuabilului, confirmand faptul ca norma de procedura fiscala permite persoanei interesate sa revina asupra oricarui element din continutul (eronat) al actului juridic unilateral pe care l-a intocmit, fara a fi necesara in acest scop interventia unei instante judecatoresti in vederea anularii sale partiale in limita erorii identificate, sau confirmarea organului fiscal de administrare. Desigur, acesta din urma isi pastreaza in continuare atributia de apreciere asupra rectificarii efectuate, in limitele termenului de prescriptie.
Aceasta hotarare a fost sustinuta de opiniile exprimate in cadrul procedurii judiciare de specialistii din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi, Universitatii de Vest din Timisoara, Universitatii Lucian Blaga din Sibiu si Universitatii din Craiova.
Implicatiile hotararii ICCJ sunt majore avand in vedere mecanismele de impunere care functioneaza in fiscalitatea romaneasca si tendinta tot mai accentuata de generalizare a mecanismului de auto-declarare pentru stabilirea si colectarea obligatiilor fiscale.
Bune exemple in acest sens si de certa actualitate sunt declaratiile din sfera impozitului pe cladiri, a nou introdusului impozit pe constructii (i.e. ‘taxa pe stalp’) sau a contributiei la Fondul de Tranzitie Energetica.
Astfel, in lumina hotararii ICCJ, o corectie operata unilateral de contribuabil poate viza, in interiorul perioadei de prescriptie, direct materia impozabila, putand urmari, spre exemplu, scoaterea unei cladiri de sub incidenta impozitarii.
Pentru mai multe detalii, vizitati www.asp-advisors.com.
Articol sustinut de ASP Advisors
