După ce săptămâna trecută, Guvernul a decis că va garanta până la 90% din creditele de investiții sau de capital pentru companiile mari afectate de pandemia de coronavirus, premierul Orban a arătat acum că subvenționarea dobânzii va fi de maximum 50%. Potrivit acestuia, schema respectivă de ajutor de stat pentru marile companii ar urma să fie adoptată în cel mult două săptămâni, după acordul Comisiei Europene.
”Garantăm credite în proporție de până la 90% și subvenționarea dobânzii într-o propoție de până la 50%”, a precizat premierul Orban.
Potrivit acestuia, plafonul de garanții al programului, de 8 miliarde de lei, ar putea fi majorat de Guvern doar în cazul în care vor mai exista solicitări.
În prezent, Guvernul așteaptă aprobarea schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană, iar imediat după răspunsul Comisiei va fi adoptat actul normativ, a mai spus Orban, care a estimat că va mai dura ”o săptămână, două” până atunci.
CITEȘTE ȘI Modificări la IMM Invest care intră în vigoare: Plafonul de garanții se dublează la 30 de miliarde de lei. Beneficiază și profesiile liberale, se relaxează condițiile de eligibilitateInițial, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, anunțase că garantarea de către stat va fi de maximum 80%. În program vor fi incluse acum și companiile care nu au cifra de afaceri de peste 20 milioane lei, dar au peste 250 de angajați, conform ultimelor modificări avute în vedere de Executiv.
Potrivit ministrului Finanțelor Publice, programul pentru companiile mari va cuprinde 3 măsuri principale.
În primul rând, vor fi acordate garanții, în numele și contul statului, care vor acoperi până la 90% din necesarul de finanțare pentru creditele de investiții sau susținerea activităților curente acordate de către bănci comerciale companiilor mari afectate de de pandemia de Covid-19.
În al doilea rând, vor fi acordate finanțări cu componente de ajutor de stat pentru companiile afectate de de pandemia de covid pentru realizarea de investiții sau susținerea activităților curente.
În al treilea rând, vor fi acordate produse cu componentă de minimis, respectiv compensarea dobânzii la credite în derulare, subvenționarea dobânzilor la credite noi și plafoane de garantare cu compenentă de minimis pentru creditele de capital de lucru acordate de băncile comerciale.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Restructurarea financiară, extinsă astfel încă să acopere datorii către stat restante până la 31 iulie 2020Așa cum a fost anunțat anterior, plafonul de garantare al programului va fi de 8 miliarde lei, iar ministrul Finanțelor a estimat că efectul de multiplicare în economie va fi de aproape 28 miliarde lei.
Beneficiarii progarmului vor fi persoanele juridice de drept privat înființate în baza Legii societăților comerciale, care se încadrează în categeoria IMM-urilor cu cifră de afaceri de peste 20 milioane lei în 2019 sau care se încadrează în categoria întreprinderilor mari. În plus, printre beneficiari este inclusă și categoria companiilor întreprinderi afiliate sau parteneri, care au peste 250 de angajați.