ULTIMA ORĂ DECIZIE Statul nu va putea înstrăina participațiile la companii timp de 2 ani. Pachetele minoritare nu vor mai putea fi listate pe bursă. Acuzații privind interese economice

ULTIMA ORĂ DECIZIE Statul nu va putea înstrăina participațiile la companii timp de 2 ani. Pachetele minoritare nu vor mai putea fi listate pe bursă. Acuzații privind interese economice
scris 10 iun 2020

Considerând că efectele negative în plan economic determinate de starea de urgență și de criza COVID-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă, PSD a inițiat un proiect de lege care impune interdicția de a înstrăina orice participație a statului la companiile și societățile naționale, bănci și diverse alte societăți, pentru o perioadă de 2 ani, după cum a relatat anterior Profit.ro.

Beneficiile soluțiilor de semnătură electronică și chatbot în contextul economic actual CITEȘTE ȘI Beneficiile soluțiilor de semnătură electronică și chatbot în contextul economic actual
Urmărește-ne și pe Google News

Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a adoptat astăzi proiectul, care va fi transmis acum spre promulgare președintelui României. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Interviu SARTO despre premium în Business - Andrea Catto, Commercial Manager pentru Europa de Sud la flydubai CITEȘTE ȘI Interviu SARTO despre premium în Business - Andrea Catto, Commercial Manager pentru Europa de Sud la flydubai

UPDATE 15.30 Premierul Ludovic Orban, liderul PNL, a declarat că proiectul va fi atacat la Curtea Constituțională.

Proiectul a fost inițiat de senatorul PSD Șerban Nicolae, cu susținerea mai multor colegi de partid.

„Creierul” operațiunilor care coordonează intervențiile în caz de dezastre, echipat cu aparatură de ultimă generație în valoare de peste 500.000 de lei provenind din donații CITEȘTE ȘI „Creierul” operațiunilor care coordonează intervențiile în caz de dezastre, echipat cu aparatură de ultimă generație în valoare de peste 500.000 de lei provenind din donații

Inițiatorii susțin că, potrivit Constituției României, statul este obligat să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, dar în contextul pandemiei de coronavirus aceste interese pot fi afectate. 

”Aceste interese sunt reprezentate, între altele, de participațiile pe care statul le deține la companiile și societățile naționale, la bancă și la diverse alte societăți. Toate acestea sunt entități economice pe care statul deține acțiuni, ca acționar unic sau în diverse cote de participare. Declararea stării de urgență (...) a modificat substanțial regulile după care funcționează economia românească, atât în plan intern, cât și în plan internațional. În esență, valoarea participațiilor fluctuează într-un ritm și în direcții greu cle anticipat, ceea ce poate duce la pierderi importante pentru acele companii și societăți la care statul român deține participații”, arată autorii proiectului.

Indicele BET de la BVB, pentru prima dată peste reperul de 9.000 de puncte de la prăbușirea bursieră din luna martie CITEȘTE ȘI Indicele BET de la BVB, pentru prima dată peste reperul de 9.000 de puncte de la prăbușirea bursieră din luna martie

Prin urmare, proiectul prevede că ”se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale, la bănci, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de participație deținută”.

Totodată, ”se suspendă, pentru o perioadă de doi ani, orice operațiuni privind înstrăinarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale, precum și la societățile la care statul are calitatea de acționar, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi”.

”În mod evident, efectele negative în plan economic determinate de starea de urgență și de criza COVID-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă decât cea raportată strict la durata sării de urgență. De aceea, este necesar ca măsura interdicției să opereze pentru o perioadă mai îndelungată, de siguranță. Bineînțeles, în măsura în care se apreciază că efectele negative au încetat, ori că înstrăinarea participațiilor statului ar fi benefică protecției intereselor naționale în economie, tot printr-un act normativ cu putere de lege perioada interdicției ar putea fi scurtată. În mod corespunzător, aceasta poate fi și prelungită”, subliniază autorii proiectului.

Hidroelectrica distribuie dividende suplimentare de trei sferturi de miliard de lei, foamea de bani a statului împingându-l să accepte propunerea Fondului Proprietatea CITEȘTE ȘI Hidroelectrica distribuie dividende suplimentare de trei sferturi de miliard de lei, foamea de bani a statului împingându-l să accepte propunerea Fondului Proprietatea

Proiectul prevede însă, tot ca urmare a fluctuației fenomenelor economice determinate de criză, că statul trebuie să aibă posibilitatea de a dobândi, în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, participații la o serie de societăți din domenii de importanță strategică, corespunzător perioadei de criză.

Astfel, proiectul stabilește că, în condițiile legii, statul român poate dobândi, în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, participații la societățile care desfășoară activități economice în domeniile:

a) producția și comercializarea de medicamente, dispozitive medicale, seruri și vaccinuri, servicii medicale și paramedicale;

b) industria constructoare de mașini, metalurgică, alimentară, agricultură, silvicultură, exploatarea forestieră;

c) producția, transportul, distribuția și furnizarea de energie electrică și energie termică;

d) explorarea, exploatarea, extracția, producția și prelucrarea resurselor minerale;

e) transportul, construcția și administrarea de infrastructură rutieră, feroviară, navală și aeriană;

f) captarea, tratarea și distribuția apei potabile și a apei pentru irigații;

g) poștă, comunicații și tehnologia informației.

CONFIRMARE OFICIALA. Electrica vrea să achiziționeze active ale CEZ printr-un consorțiu format împreună cu SAPE și Hidroelectrica CITEȘTE ȘI CONFIRMARE OFICIALA. Electrica vrea să achiziționeze active ale CEZ printr-un consorțiu format împreună cu SAPE și Hidroelectrica

”Această perioadă de doi ani va permite și măsuri prin care statul să-și reevalueze portofoliul de participații, să efectueze investiții și să-și eficientizeze prezența în acționariatul operatorilor economici care 'funcționează în sectoarele de interes economic strategic”, consideră inițiatorii.

În schimb, la dezbatarea din Camera Deputaților, reprezentanții PNL și USR au arătat că un efect imediat al proiectului va consta în imposibilitatea listării la bursă a pachetelor minoritare ale companiilor de stat, lipsindu-le de atragerea unor resurse improtante de capitalizare.

Mai mult, liberalii au arătat, prin deputatul Andrei Daniel Gheorghe, că proiectul pare a fi unul ”cu dedicație”, deoarece poate avea și efectul de a scădea gradul de valorizare ale activelor companiilor de stat, favorizând astfel lichiadarea acestora. Deputatul liberal a arătat, în particular, că ar fi dorit să-l întrebe pe inițiatorul proiectului, senatorul PSD Șerban Nicolae, dacă nu are astfel de interese personale în lichidarea unor active de stat, precum cele ale societății Horticola București.

Liderul deputaților liberali, Florin Roman, a formulat o astfel de acuză, susținând că sub pretextul apărării unor interese ale statului, PSD vrea să faciliteze de fapt vânzarea unor active precum cele ale societății menționate, lichidatorul Horticola București fiind, potrivit deputatului liberal, rudă cu inițiatorul proiectului. Liberalii au arătat, de altfel, că vor ataca proiectul la Curtea Constituțională.  

Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a declarat în schimb că proiectul respectă principiul că în perioadă de criză nu este recomandat să vinzi, iar interesul statului român nu este să vândă ieftin.

Totodată, Simonis a arătat că proiectul împiedică, de pildă, să se materializeze intenția care ar fi fost anunțată de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, privind privatizarea Companiei Aeroporturi București, care ar avea un profit de 400 milioane lei anual.

”Să vindem companii profitabile, să începem cu ele, mi se pare absurd”, a susținut deputatul PSD.

Administratorii de fonduri au criticat și ei proiectul de lege, arătând că poate întârzia listarea Hidroelectrica la bursă.

GRAFICE Bitcoin sare de 10.000 dolari și atinge cel mai ridicat nivel de la jumătatea lunii februarie CITEȘTE ȘI GRAFICE Bitcoin sare de 10.000 dolari și atinge cel mai ridicat nivel de la jumătatea lunii februarie

În aceeași ședință a Camerei Deputaților, PSD și-a respins un proiect propriu prin care privatizarea companiilor de stat ar fi fost stopată pentru 5 ani, toate privatizările dovedite în instanță ca realizate cu infracțiuni să fie anulate, iar statul să își recupereze prejudiciul sub forma restituirii acțiunilor sau activelor privatizate. Proiectul mai prevedea că titlurile de despăgubire la Fondul Proprietatea dobândite fraudulos vor reveni statului, care urma să transforme regiile autonome în societăți comerciale administrate dualist și să înființeze un portofoliu de creanțe ale companiilor la bugetul de stat, cu scopul tranzacționării.

viewscnt
Afla mai multe despre
participatii
stat
vanzare
instrainare
interzice
interdictie
proiect
lege
psd
parlament