Guvernul a aprobat proiectul de buget pe 2018

Guvernul a aprobat proiectul de buget pe 2018
scris 6 dec 2017

Proiectul de buget pentru anul viitor a fost aprobat, urmând să fie transmis Parlamentului pentru avizul final. În document, Guvernul estimează o creștere a Produsului Intern Brut (PIB) de 5,5% anul viitor, până la 907,85 miliarde lei (195,5 miliarde euro), ritm în scădere față de estimarea Comisiei Naționale de Prognoză (CNP) pentru acest an, de 6,1%.

La începutul lunii noiembrie, CNP a revizuit în sus estimările privind creșterea economică a României în acest an la 6,1%, de la 5,6% cât prognozase anterior.

Urmărește-ne și pe Google News

Profit.ro a anunțat în exclusivitate că Guvernul a construit proiectul de buget 2018 cu un deficit de 2,97%. Ajustarea cerută de Comisia Europeană va fi abia din 2019.

În plus, pentru anul viitor, Guvernul estimează o inflație medie de 3,1%, în condițiile în care BNR anticipează o inflație de 3,2% pentru finalul anului 2018. Executivul mizează în 2018 pe un curs mediu de 4,55 lei pentru un euro. În 21 noiembrie, euro a atins un nivel record, de 4,6551 lei/euro.

Guvernul prognozează un număr al șomerilor de 351.000 de persoane și un câștig salarial mediu net lunar de 2.614 lei.

Bugetul de stat va avea venituri în sumă de 125,9 miliarde lei și cheltuieli de 161,731,9 milioane lei, cu un deficit de 35,7 miliarde lei. Întreaga construcție bugetară 2018 se bazează pe un deficit cash de 2,97% din PIB. Cheltuielile la bugetul general consolidat sunt prevăzute la 286 miliarde lei.

Repartizarea banilor pe ministere poate fi văzută AICI.

Cât de important este internetul pentru succesul unei afaceri. Studii de caz: Lagardère Travel Retail, Julius Meinl și lanțul Teilor, principali jucători pe piață CITEȘTE ȘI Cât de important este internetul pentru succesul unei afaceri. Studii de caz: Lagardère Travel Retail, Julius Meinl și lanțul Teilor, principali jucători pe piață

Potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică (INS), numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna octombrie a anului 2017, a fost de 451.000 persoane. Câștigul salarial mediu net a fost, în luna septembrie a acestui an, de 2.376 lei, în creștere față de luna precedentă cu 12 lei, potrivit datelor publicate recent de INS.

Datoria publică a României se va situa, pe termen mediu (2018 - 2021), sub 40% din PIB, potrivit estimărilor Guvernului. În 30 septembrie 2017, datoria publică a României era de 32,951 miliarde lei, în creștere cu 2% față de nivelul înregistrat în 31 decembrie 2016.

În anul 2018, cheltuielile destinate investițiilor sunt estimate la 38,5 miliarde lei, reprezentând aproximativ 4,2% în PIB, pentru ca în anul 2020 acestea să fie estimate la 53,3 miliarde lei.

EXCLUSIV Guvernul nu iartă companiile din energie de impozitul pe monopol și alte taxe speciale, ci le păstrează și anul viitor CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul nu iartă companiile din energie de impozitul pe monopol și alte taxe speciale, ci le păstrează și anul viitor

Totodată, cheltuielile de personal sunt estimate la 81,2 miliarde lei, o creștere de 11,6 miliarde lei față de anul 2017, pe fondul aplicării Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cheltuielile cu bunurile și serviciile vor fi în anul 2018 - 39,9 miliarde lei (4,4% din PIB), în timp ce cheltuielile cu datoria publică sunt estimate la 12,1 miliarde lei ( 1,3 % din PIB), potrivit proiectului.

Cheltuielile cu investițiile în anul 2018 vor fi de 38,5 miliarde lei ( 4,2% din PIB), în creștere cu 13 miliarde lei față de anul 2017, potrivit estimărilor Guvernului.

viewscnt
Afla mai multe despre
buget
crestere
cursul