Guvernul pregătește tăieri de cheltuieli de 20 de miliarde de lei, însă deficitul de venituri la buget este, în prezent, estimat la numai 15 miliarde de lei, au declarat pentru Profit.ro surse apropiate situației. Restul de 5 miliarde de lei ar reprezenta o rezervă pe care autoritățile vor să o aibă pentru a doua jumătate a anului, utilă pentru cazul în care evoluția economică ar conduce la o gaură și mai mare în ce privește veniturile, dar și pentru susținerea unor măsuri de sprijinire a firmelor și populației, care ar urma să fie incluse în programul de guvernare actualizat.
O actualizare a programului de guvernare ar urma să aibă loc odată cu rotativa guvernamentală.
Gaura de venituri de 15 miliarde de lei are la bază calcule rectificare anul acesta de către două instituții, respectiv ANAF și Autoritatea Vamală Română.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Astfel, ANAF a stabilit în primele luni ale acestui an, la scurt timp după adoptarea bugetului, că nu va putea realiza veniturile care i-au fost prevăzute, ci cu aproximativ 12 miliarde de lei mai puțin.
Similar, Vama a recalculat că va obține venituri cu circa 3 miliarde de lei mai puțin decât țintele prevăzute.
De altfel, autoritățile au transmis anterior că suma de 20 de miliarde de lei nu este o gaură la buget, ci include și o componentă de precauție pentru a doua parte a anului.
Situația veniturilor la ANAF și la direcția de mari contribuabili
Autoritățile au anunțat anterior că, la 3 luni, veniturile sunt cu 4,7 miliarde de lei mai mici decât cele din program, în timp ce cheltuielile au un grad de execuție mult mai aproape de program, din cauza ponderii cheltuielilor rigide.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Iohannis respinge ″suprataxa OMV Petrom″, anunțată în premieră de Profit.ro, și cere reexaminarea deciziei la care compania a reacționat virulentANAF a transmis, recent, că a colectat la buget în primul trimestru venituri de 83,5 miliarde lei, cu 3 miliarde de lei (3,4%) sub programul stabilit. Astfel, ANAF a adus la buget în primul trimestru venituri de 83,5 miliarde lei, cu 3 miliarde de lei (3,4%) sub programul stabilit de către Ministerul Finanțelor în baza legislației privind bugetul.
La ANAF, se poate observa o nerealizare de venituri la direcția de mari contribuabili, cu 4,4 miliarde de lei sub program.