Fostul ministru al Finanțelor și al Fondurilor Europene Eugen Teodorovici s-a aflat joi la DNA, el declarând la ieșirea din sediul instituției că a vrut să asculte înregistrările unor discuții cu politicieni cu funcții înalte, înregistrări aflate într-un dosar din 2013, care a fost clasat. El nu a putut preciza despre ce dosar este vorba.
Fostul ministru a precizat că a fost notificat că dosarul, deschis în 2013, a fost clasat, fără a oferi detalii în legătură cu obiectul acestui dosar, scrie News.ro.
Teodorovici a afirmat că el a solicitat accesul la dosar, pentru a asculta înregistrări ale unor discuții.
”Am făcut o solicitare legală să văd ce anume a fost în dosar”, a afirmat el.
”Mi-am adus aminte de unele discuții pe care le-am avut cu unii politicieni de la acea vreme, din toate partidele, politicieni aflați în funcții foarte înalte”, a explicat fostul ministru al Finanțelor.
Eugen Teodorovici a stat mai puțin de o oră la DNA și afirmă că doar a ascultat câteva convorbiri.
Teodorovici a ținut să precizeze că dosarul nu are nicio legătură cu lumea politică.
În 2013, din poziția de ministru al Fondurilor Europene, Teodorovici anunța că DNA a fost sesizată de Guvern în legătură cu firme implicate în circuitul fondurilor europene alocate prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competititvității Economic.
Foto: Inquam Photos /George Calin