Firmele mijlocii vor fi mutate de la administrațiile regionale județene ale Fiscului cel mai probabil începând din luna aprilie, nu din 2019, dar nu mai scapă de amenzile mari, cum era pregătit inițial, schimbarea fiind avizată, cu titlu final, în Parlament. Astfel, Camera Deputaților, decizională, a eliminat o prevedere, adoptată inițial de Senat și care diminua o serie de amenzi pentru firmele din categoria contribuabililor mijlocii. Legea adoptată de Parlament trebuie acum promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Modificarea de către deputați a termenului de intrare a în vigoare a Legii oferă certitudinea că, în contextul unui final de an foarte aglomerat din perspectiva schimbărilor legislației fiscale, aceasta nu va fi aplicată abia de la 1 ianuarie 2019, cum s-ar fi întâmplat în forma adoptată de senatori dacă intra în vigoare anul următor și nu anul acesta.
Deputații au eliminat, însă, din lege un amendament la Codul de procedură fiscală care diminua o serie de amenzi pentru contribuabilii mijlocii.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Tinerii din programul Start Up Nation, ironizați în documente oficiale de ministerul creat să îi sprijine: "Un fleac, v-am ciuruit pe toți!"Profit.ro a scris recent că forma legii adoptată de Senat prevede că firmele din categoria contribuabililor mijlocii vor fi arondate din nou administrațiilor fiscale de la nivel județean ale ANAF, iar valoarea amenzilor va fi redusă substanțial, chiar și de 5-6 ori, pentru anumite fapte, precum nedepunerea unor declarații fiscale, neîntocmirea dosarului prețurilor de transfer, nefurnizarea la termen a informațiilor solicitate de Fisc sau neîndeplinirea măsurilor dispuse de Inspecția Fiscală ori inspectorii antifraudă.
Conform legii, entitățile mijlocii sunt cele care, la data bilanțului, depășesc limitele a minimum două dintre criteriile următoare:
- totalul activelor: 17,5 milioane de lei
- cifra de afaceri netă: 35 de milioane de lei
- numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.
Legea, anunțată de Profit.ro din luna octombrie, ar fi trebuit, conform formei votate de Senat, să fie aplicată de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care intra în vigoare. Pentru ca prevederile să fie aplicate de anul următor, Legea trebuia adoptată de Parlament, promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial până la 31 decembrie. Varianta finală, cea adoptată de Camera Deputaților, permite acum ca Legea să fie aplicată de la începutul trimestrului următor celui în care intră în vigoare, astfel că, dacă în primele luni din 2018, ajunge la Monitorul Oficial, transferul contribuabililorpoate fi realizat din aprilie.
În prezent, firmele mijlocii sunt administrate la nivel regional, cele mari - de către Direcția marilor contribuabili, în timp ce firmele mici sunt supravegheate la nivel județean. Firmele mijlocii au trecut de sub controlul administrațiilor județene sub cel al administrațiilor regionale în februarie 2016.
CITEȘTE ȘI Finanțele vor pedeapsă cu închisoare de la 1 la 6 ani pentru nereținerea și neîncasarea, reținerea și neplata, încasarea și neplata unor impozite și contribuții. Inspectorii ANAF vor fi premiați din sume stabilite suplimentar