DOCUMENT Campanie fără precedent de pus directori în ANAF pe ultima sută de metri a guvernului Dăncilă - Fiscul a scos la concurs 58 de poziții de directori și șefi

DOCUMENT Campanie fără precedent de pus directori în ANAF pe ultima sută de metri a guvernului Dăncilă - Fiscul a scos la concurs 58 de poziții de directori și șefi
scris 18 oct 2019

ANAF a scos la concurs, potrivit unui document analizat de Profit.ro, 58 de posturi de directori în cadrul administrațiilor regionale, printre care directori de regională, directori juridici, directori de colectare, de servicii interne și șefi de administrații județene fiscale. Campania de ocupare de posturi este, ca amploare, fără precedent în ANAF, a declarat pentru Profit.ro fostul președinte al ANAF Gelu Diaconu. Momentul este unul deloc oportun. Guvernul a fost demis, iar președintele a desemnat un nou premier pentru formarea de guvern, astfel că asupra unui concurs de asemenea amploare planează o suspiciune justificată că este doar un efort de ultim moment al guvernului PSD de a umple posturile de conducere vacante din ANAF cu oameni apropiați partidului. "O asemenea operațiune de capturare politică a unei instituții este fără egal în istoria recentă", spune fostul șef al ANAF. ANAF a scos ulterior la concurs alte 8 posturi, la aparatul central din București, astfel că totalul urcă la 66.

ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI

UPDATE După publicarea articolului, ANAF a postat și un al doilea anunț, pentru opt posturi de șefi în cadrul centralei ANAF, din București. Documentul poate fi văzut la finalul articolului.

Urmărește-ne și pe Google News

Merită menționat că toți candidații trebuie să depună documentele într-un "dosar cu șină", devenit în mentalul omului obișnuit sau al antreprenorului un simbol al încremenirii ANAF în timp în ce privește procedurile și tehnologia.

Concursul pentru numirea de șefi are loc în timp ce angajările pe posturile obișnuite de execuție sunt blocate de mai mulți ani, iar ANAF are un deficit de personal de circa 15% dintr-un total de 27.000 de posturi aprobate pe hârtie.

"O asemenea operațiune de capturare politică a unei instituții este fără egal în istoria recentă. Nici măcar la reorganizarea ANAF din 2013 nu au fost scoase la concurs pentru definitivare un asemenea număr de funcții de conducere. După ce au avut trei tentative de a obține «legal» o reorganizare ANAF care să permită instalarea «pilelor» baronilor PSD la conducere, acum au recurs la o ultimă metodă. Anterior au fost presiuni infernale pentru ca unii să renunțe la posturile obținute anterior prin concurs pentru a elibera locul piloșilor PSD. Cazul Direcției de Control Mari Averi este strigător la cer!! Au eliberat postul pentru a nu fi deranjate persoane care trebuia incluse în eșantionul de verificare!!! Imediat după ce «concurenții» se vor înscrie la examen voi face public cu nume și prenume cazuri concrete precum și cine vor fi «câștigătorii» acestui simulacru de concurs național. Până atunci, poate vor face un efort și alte instituții ale statului român pentru a bloca disperarea PSD de a ocupa ANAF", a declarat, contactat de Profit.ro, Gelu Diaconu.

Cel mai mare deficit de personal e la Antifraudă, unde sunt 900 de oameni dintr-un total de 2.000 bugetat.

Cum funcționează majoritatea în Senat: După ce au adoptat 8 inițiative legislative ale ministrului Teodorovici, PSD și UDMR nu au mai asigurat cvorum, deși pe agendă erau 120 de proiecte CITEȘTE ȘI Cum funcționează majoritatea în Senat: După ce au adoptat 8 inițiative legislative ale ministrului Teodorovici, PSD și UDMR nu au mai asigurat cvorum, deși pe agendă erau 120 de proiecte

Toate posturile sunt de funcționar public, iar după ce vor fi ocupate acum prin concurs, îndepărtarea ulterior a persoanelor respective, deși evident puse politic în aceste posturi, va fi dificilă, dacă nu chiar imposibilă.

Înscrierile pentru aceste posturi sunt programate în perioada 18 octombie - 6 noiembrie, urmând ca proba scrisă să aibă loc pe 18 noiembrie. Concursul constă în trei etape - selecția dsarelor, probă scrisă și interviul.

Documentul cu cele 58 deposturi poate fi văzut aici

Un al doilea anunț, pentru 8 posturi de conducere, este disponibil aici

Exemple de mai jos sunt doar o parte dintre cele 58 de posturi pe care ANAF încearcă acum să le ocupe.

  • director regional - DGRFP Brașov
  • șef administrație - AJFP Bistrița-Năsăud
  • director general - DGRFP Cluj-Napoca
  • director executiv - DGRFP Cluj-Napoca - Servicii Interne
  • șef administrație - AJFP Neamț
  • director general - DGRFP Iași
  • șef administrație - AJFP Bacău
  • director executiv - DGRFP Timișoara - Servicii Interne
  • șef administrație adjunct - DGRFP București - Inspecție Fiscală
  • director general - DGRFP Timișoara
  • director executiv - DGRFP București - Structura e Inspecție Fiscală
  • drector executiv - DGRFP București - Structura juridică

 

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
sef
director
dgrfp
ajfp
concurs
functionar public
guvern