Her Majesty's Revenue and Customs (HMRC), Fiscul Marii Britanii, îi va reține Simonei Halep nu cu mult mai puțin de jumătate din premiul financiar care i se cuvine după ce a intrat în istorie ca prima româncă ce își adjudecă titlul de campioană la Wimbledon, în urma victoriei categorice, în două seturi, contra Serenei Williams.
Ca jucătoare străină în cadrul unei competiții sportive desfășurate pe teritoriul Regatului Unit, Simona datorează, potrivit legislației fiscale britanice, același impozit pe venit precum rezidenții. Fiscul Britanic are o divizie specializată care se ocupă de taxarea veniturilor obținute în insulă de artiștii și sportivii străini - Foreign Entertainers Unit (FEU).
Anul acesta, premiul cuvenit câștigătoarei competiției feminine din cadrul turneului de tenis de la Wimbledon este de 2,35 milioane lire sterline, în creștere cu peste 4% față de 2018, când a fost de 2,25 milioane lire sterline. Învingătorul din competiția masculină va încasa aceeași sumă.
CITEȘTE ȘI Carburanții sunt mai scumpi în benzinăriile de pe Autostrada Soarelui. Un plin costă cu peste 10 lei în plusÎn baza sistemului progresiv de impozitare a veniturilor aplicat de Marea Britanie, primele 37.500 lire sterline din cadrul unui câștig impozabil se taxează cu o cotă de 20%, ceea ce înseamnă o reținere de 7.500 lire sterline. Pentru partea cifrată între 37.501 și 150.000 lire sterline, rata de impozitare se dublează la 40%, adăugând astfel o reținere fiscală de 45.000 lire sterline.
Tot ceea ce este peste 150.000 lire sterline se impozitează cu cota maximă, de 45%. Astfel, pentru diferența dintre 150.000 și 2,35 milioane lire sterline, Simonei Halep i se va reține de către Fisc suma de 990.000 lire sterline
Recapitulare: 7.500 +45.000+990.000 = impozit datorat de 1.042.500 lire sterline. Astfel, câștigul Simonei de la Wimbledon va fi taxat de Fiscul UK cu o rată efectivă de 44,36%.
Halep își va putea deduce din baza de impunere unele cheltuieli legate direct de participarea la turneul de la Wimbledon, cum ar fi transportul, cazarea sau masa, ceea ce ar mai reduce din suma datorată Fiscului. Pe de altă parte, însă, orice astfel de cheltuieli suportate de organizatori în beneficiul sportivilor participanți sunt considerate venituri din punct de vedere fiscal și incluse în baza de impozitare.
CITEȘTE ȘI Pană masivă de curent la New York, inclusiv în Times Square, chiar de aniversarea blackout-ului din 1977Campioana româncă nu va fi nevoită să facă niciun efort pentru a se conforma legislației fiscale britanice. Suma datorată de ea către HMRC va fi reținută la sursă de către organizatorii turneului de la Wimbledon din premiul total cuvenit lui Halep și virată Fiscului.
Dar asta nu este totul. Codul Fiscal britanic prevede că se taxează și veniturile obținute de sportivii străini participanți la competiții în UK din contracte de publicitate sau de promoție, de exemplu în cazurile în care promovează contra cost echipamentele sportive ale unei anumite mărci. Cu cât numărul de zile petrecut de un sportiv la o competiție în Marea Britanie este mai mare, cu atât este taxat mai mult pe veniturile din această sursă.
În trecut, acest lucru i-a determinat pe unii sportivi de top precum Rafael Nadal sau Usein Bolt să evite să participe la competiții în insulă, Nadal afirmând deschis la un moment dat că nu mai participă la un turneu de dinaintea Wimbledonului din cauza faptului că pierde bani, premiile nete încasate de la respectiva competiție fiind mai mici decât factura fiscală plătită în Anglia pentru contractele sale de sponsorizare.
Între timp, legislația a fost întrucâtva relaxată. Dacă inițial impozitul se aplica pentru fiecare zi petrecută în Marea Britanie, acum se iau în calcul în scop fiscal doar zilele propriu zise de competiție și de antrenament.
CITEȘTE ȘI Piața neagră a țigaretelor a scăzut sub 15%, nivel care nu s-a mai înregistrat de trei aniSimona Halep, locul 7 WTA, a câștigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc. Halep sosește în țară luni, la ora 17.00, și va fi primită la Salonul Oficial al Aeroportului Internațional Henri Coandă, a anunțat Ministerul Tineretului și Sportului.
Halep a intrat, sâmbătă, în rândul membrilor de onoare al All England Lawn Tennis and Croquet Club, unul dintre cele mai exclusiviste cluburi din lume, potrivit News.ro. Forbes scrie că sunt două posibilități ca o persoană să intre în rândul membrilor, să câștige turneul de la Wimbledon sau să se mărite cu un prinț englez.
Cu o vechime de peste 150 de ani, All England Club are 565 de membri, dintre care 375 sunt plini (numărul maxim), iar o mie de persoane sunt pe listele de așteptare. Membrii sunt împărțiți pe categorii, plini, pe viață, de onoare (primele trei categori nu trebuie să depășească 500 de persoane în total), temporari și temporari juniori. Taxa anuală de membru este nesemnificativă, "cât o masă pentru patru persoane la un restaurant standard din Londra".