Așteptările salariale ale românilor, cu 30-40% peste oferta angajatorului. Cât este cerut în IT, retail, construcții, auto, bănci, HoReCa

Așteptările salariale ale românilor, cu 30-40% peste oferta angajatorului. Cât este cerut în IT, retail, construcții, auto, bănci, HoReCa
scris 4 mai 2023

Atunci când vine vorba despre angajare, așteptările salariale pe care le au candidații sunt, în medie, cu 30% - 40% mai mari decât ofertele angajatorilor. IT-ul este domeniul care are și cele mai mari salarii, dar și candidații cei mai pretențioși.

În medie, salariul mediu net solicitat la nivel de industrie este de 9.000 de lei, în timp ce media netă la nivel național a salariilor înregistrate de specialiștii în IT este de 6.100 de lei, potrivit datelor Salario. Cu toate acestea, decalajul cel mai mare dintre salariile oferite de angajatori și cele pe care cred candidații că ar trebui să le primească se înregistrează în sectorul naval – aeronautic (+60% versus media oferită în piață) și imobiliare (+55% versus media oferită în piață).

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Agro TV - Raiffeisen a lansat aplicația Smart Finance: Pentru clienți, principalul avantaj este transparența CITEȘTE ȘI VIDEO Agro TV - Raiffeisen a lansat aplicația Smart Finance: Pentru clienți, principalul avantaj este transparența

„Cu toate că, în ultimul an, salariile au crescut în mai toate domeniile de activitate, încă există o prăpastie destul de adâncă între felul în care se raportează la salarii angajatorii și candidații. În acest moment, la nivelul întregii piețe, media diferențelor dintre așteptări și salariile oferite este undeva la 40%, însă cu siguranță acest procent va scădea odată ce piața salariilor va fi complet transparentă și candidații vor ști cât pot câștiga încă din anunțul de angajare. Vor avea, practic, propriul index salarial pe joburi și domenii, oricând, la îndemână”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Domeniile în care salariile oferite se apropie cel mai mult de așteptări sunt vânzări (cu o diferență de 29%, administrativ (31,5%), resurse umane (25%), farma (28%), relații publice (25%) sau crewing / casino (30%). Pentru fiecare dintre aceste sectoare, tabloul general arată astfel: media națională netă a așteptărilor salariale ale angajaților din vânzări este de 5.000 de lei, în timp ce salariul mediu net încasat este de 3.850 de lei; 5.000 de lei versus 3.800 în administrativ, 5.000 versus 4.000 în resurse umane și relații publice, 5.000 de lei versus 3.900 în farma, 5.500 de lei versus 4.200 de lei în crewing / casino.

De cealaltă parte, se află domenii precum banking, marketing, arhitectură, imobiliare, naval / aeronautic sau merchandising, unde candidații au așteptări, în medie, cu 50% - 60% mai mari decât sumele pe care le oferă companiile la angajare. Concret, mediile pentru fiecare domeniu ajung la 6.000 de lei, net, pe lună, pentru banking, marketing și arhitectură, 4.500 de lei pentru merchandising și 7.000 pentru naval / aeronautic.

„Sunt, totodată, și zone în care există deficit de personal, iar candidații știu asta și, în consecință, și-au ridicat așteptările pe care le au din punct de vedere salariale. Vorbim aaici, spre exemplu, despre construcții, unde salariul mediu net, la nivel național, pe care cred candidații că ar trebui să-l primească este de 7.000 de lei net, pe lună; de agricultură (6.000 de lei, pe lună), de turism (4.500 de lei, pe lună) sau auto / echipamente (6.500 de lei, pe lună)”, adaugă Bogdan Badea.

CONFIRMARE Grupul Mitiska, controlat de milionarul belgian Luc Geuten, a lansat procedurile pentru vânzarea tuturor proprietăților sale din România, o tranzacție uriașă de 250 de milioane de euro CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Grupul Mitiska, controlat de milionarul belgian Luc Geuten, a lansat procedurile pentru vânzarea tuturor proprietăților sale din România, o tranzacție uriașă de 250 de milioane de euro

Distribuite pe nivel de carieră, cea mai mică distanță între câștigurile reale și cele dorite se află pe segmentul candidaților mid level (2 – 5 ani de experiență). Dacă media salarială netă, la nivel național și pentru toate domeniile de activitate este de 4.000 de lei,  nivelul de așteptări ale candidaților nu depășește pragul de 5.500 de lei.

În cazul seniorilor (peste 5 ani de experiență), diferența este de la 5.000 la 7.000 de lei, în timp ce pe categoria entry level vorbim despre așteptări de 4.500 de lei și o medie națională a salariilor încasate de 3.000 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
it
salariu
horeca