Direcția de combatere a fraudelor din ANAF va fi desființată, iar inspectorii, în prezent detașați, vor fi transferați definitiv în cadrul parchetelor, pe posturi de specialiști. Un proiect de lege în acest scop inițiat de Guvern a trecut acum și de Senat, după ce la mijlocul lunii septembrie a fost aprobat de Camera Deputaților. Direcția de combatere a fraudelor din cadrul Antifraudei funcționează doar în vederea detașării inspectorilor antifraudă la parchete, astfel că cei circa 300 de angajați Antifraudă detașați la parchete se aflau doar pe hârtie în cadrul ANAF. După plecarea acestora, Antifrauda va rămâne, potrivit informațiilor Profit.ro, cu circa 900 de angajați dintr-un total de 2.000 de posturi prevăzute.
ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI
Angajările la ANAF sunt blocate de mai mult timp.
Din Antifraudă au tot plecat angajați în ultimii ani, inclusiv către alte posturi din ANAF, după ce Guvernul PSD a eliminat un spor care le asigura venituri mai ridicate. La același salariu cu angajații ANAF din birouri, este tot mai mic numărul celor care sunt dispuși să lucreze la Antifrauda, una dintre cele mai dificile activități din Fisc, care presupune controale pe teren la firme cu risc fiscal ridicat, cum sunt, de exemplu, cele din complexul Dragonul Roșu. Tot la Antifraudă intră și verificarea obligației de a acorda bon fiscal.
După aprobarea de către Parlament, legea trebuie promulgată și publicată în Monitorul Oficial.
Posturile devenite vacante prin preluarea la parchete a respectivilor inspectori vor rămâne la ANAF, în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală.
Inspectorii detașați de la Antifraudă la parchete îi sprijină pe procurori, la cererea acestora, cu:
a) constatări tehnico-științifice, care constituie mijloace de probă, în condițiile legii;
b) investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri;
c) orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror.
Începând cu 10 februarie 2014, au fost detașați la parchete, pe posturi de specialiști, 292 de inspectori antifraudă de la Direcția de combatere a fraudelor din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală a ANAF, multora dintre aceștia încetându-le detașările ca urmare a expirării termenelor pentru care au fost dispuse.
"Întrucât legea reglementează faptul că aceștia funcționează exclusiv prin detașare la parchete, se impune identificarea unor soluții legislative de clarificarea a statutului lor profesional. În plus, soluția actuală indisponibilizează în paralel două categorii de posturi: pe de o parte, posturile de inspectori antifraudă din cadrul Direcției de Combatere a Fraudelor, structură unde sunt numiți și, pe de altă parte, posturile de specialiști din cadrul parchetelor, pe care aceștia sunt detașați. Această situație poate conduce inclusiv la deficiențe de natură tehnică și managerială la nivelul Direcției de combatere a fraudelor, respectiv al parchetelor", consideră Ministerul Justiției.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat în mai multe rânduri în trecut că dorește ca cei aproximativ 300 de inspectori fiscali detașați la parchete să revină în cadrul ANAF sau să rămână la parchete, astfel încât situația acestora să fie clarificată.