Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat la începutul lunii aprilie procedura de executare silită a grupului European Food&Drinks pentru recuperarea sumei de 1,2 miliarde lei.
VEZI AICI - Trei hoteluri de pe litoral ale fraților Micula au fost scoase la vânzare de Fisc
Procedura a fost suspendată provizoriu de Judecătoria Beiuș, unde reprezentanții companiei au deschis un proces pentru anularea executării, transmite publicația Bihoreanul.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Grupul European Food&Drinks este deținut de frații Ioan și Viorel Micula, amintește G4Media.
Fiscul vrea să recupereze de la aceștia despăgubirile dispuse de Tribunalul de Arbitraj din Washington, în sumă de 395 milioane euro, bazându-se pe o decizie a Curții de Justiție a UE.
ANAF a confirmat oficial pentru Bihoreanul că a început executarea silită pentru recuperarea sumelor datorate către bugetul de stat în cazul Micula.
Istoria cazului Micula vs statul român
În 2013, ICSID a obligat România să plătească firmelor fraților Micula, care dețin cetățenie suedeză, despăgubiri de 84,54 milioane euro plus dobânzi, pentru retragerea, în 2005, a unei scheme de încurajare a investițiilor prin facilități fiscale, cu patru ani înainte de expirarea sa, prevăzută pentru 2009. Calculate la zi, dobânzile duceau suma totală de plată la circa un sfert de miliard de dolari la debutul procesului din SUA, finalizat recent. România a anulat atunci schema de ajutoare ca parte a procesului de aderare la UE, în vederea respectării normelor europene privind ajutoarele de stat.
Întrucât dobânzile au continuat să se acumuleze, suma de plată se ridica anul trecut la 356 milioane de dolari.
Prin decizia din 30 martie 2015, Comisia a calificat plata acestei despăgubiri drept ajutor de stat incompatibil cu piața internă, a interzis punerea sa în aplicare și a dispus recuperarea sumelor deja plătite.
În procesul cu frații Micula, statul român a încercat să se prevaleze de o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din 2018, dintr-un litigiu dintre Slovacia și compania de asigurări de sănătate Achmea, înregistrată în Olanda. Astfel, în martie 2018, Curtea a decis că prevederile tratatului bilateral de protejare a investițiilor dintre Slovacia și Olanda încalcă normele UE, pentru că permit unui tribunal arbitral internațional să interpreteze legislația UE în litigii dintre investitori și state membre fără ca deciziile acestor tribunale internaționale să poată fi contestate în instanțe de judecată din UE, ceea ce subminează calitatea CJUE de instanță supremă în ceea ce privește legislația Uniunii.
Avocații fraților Micula au argumentat însă că decizia Achmea a CJUE nu se poate aplica în disputa acestora cu autoritățile de la București pentru că, în momentul în care a debutat arbitrajul lor cu statul român la ICSID, în 2005, România nu era încă membră a UE.
În același an, și Tribunalul UE a a acceptat argumentul fraților Micula, potrivit căruia măsurile declarate de Comisie ca reprezentând ajutor de stat ilegal preced aderării României la UE și, deci, se află în afara ariei de competență și autoritate a Executivului de la Bruxelles.
Tribunalul a anulat decizia CJUE în esență pentru motivul că Comisia a făcut uz retroactiv de competențele sale pentru fapte care erau anterioare aderării României la Uniune la 1 ianuarie 2007. Tribunalul a plecat astfel de la premisa că ajutorul vizat fusese acordat de România la data abrogării schemei de stimulente fiscale, și anume în anul 2005
Acum, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, întrunită în Marea Cameră, a anulat hotărârea Tribunalului și a confirmat competența Comisiei de a adopta decizia în litigiu, trimițând cauza spre rejudecare la Tribunal pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la motivele și argumentele invocate în fața sa în legătură cu temeinicia acestei decizii.
Curtea constată că dreptul la repararea prejudiciului invocat de investitorii suedezi, deși izvorăște din abrogarea, cu încălcarea tratatului bilateral de investiții cu Suedia șo a schemei de stimulente fiscale de către România, nu a fost conferit decât prin hotărârea arbitrală din 11 decembrie 2013, care nu doar că a constatat existența acestui drept, dar l-a și cuantificat. Prin urmare, abia la finalul procedurii arbitrale investitorii au putut obține plata efectivă a despăgubirii, chiar dacă aceasta vizează parțial repararea prejudiciului pe care pretind că l-au suferit pe parcursul unei perioade anterioare aderării României la Uniune.
Astfel, având în vedere faptul că măsura de ajutor vizată a fost acordată după aderarea României la Uniune, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând Comisia necompetentă ratione temporis să adopte decizia în litigiu, în temeiul articolului 108 al Tratatului de Funcționare al UE (TFUE).
Curtea mai constată că Tribunalul a mai săvârșit o eroare de drept statuând că Hotărârea Curții Achmea este irelevantă în speță. Potrivit CJUE, este cert că despăgubirea solicitată de investitorii suedezi privea de asemenea prejudiciile pretins suferite după data aderării României la Uniune, dată de la care dreptul Uniunii, în special articolele 107 și 108 TFUE, era aplicabil acestui stat membru.
”Având în vedere toate aceste considerații, Curtea anulează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunal pentru ca acesta să se pronunțe asupra motivelor și argumentelor invocate în fața sa ce privesc temeinicia deciziei în litigiu, cu precădere asupra chestiunii dacă măsura vizată de decizie îndeplinește, pe plan material, condițiile enunțate la articolul 107 alineatul (1) TFUE”, arată decizia CJUE.
