ANAF dezvoltă o aplicație care va analiza situația persoanelor fizice în funcție de mai multe criterii de risc fiscal, urmând ca, pe baza rezultatului, să decidă dacă trece sau nu la o verificare amănunțită, potrivit unui document analizat de Profit.ro. Aplicația Fișă de Risc Fiscal pentru persoane fizice va fi similară cu cea folosit deja în cazul firmelor, Fișă de Risc Fiscal pentru persoane juridice. Profit.ro a scris în ianuarie că ANAF analizează situația fiscală a persoanelor fizice, proces în care verifică veniturile și averea acestora. O aplicație informatică ar permite ANAF să deruleze verificări mult mai ample și mai rapide. Pe de altă parte sistemul informatic al ANAF se află într-o situație critică.
Pentru modulul destinat persoanelor fizice, ANAF a selectat 10 indicatori de risc fiscal.
În prezent, în cadrul ANAF funcționează Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice, care vizează persoanele cu averi mari, dar și pe cele cu risc fiscal ridicat. Numărul celor verificați de această direcție este anual de cel mult câteva sute.
În ce privește companiile, pentru o mai bună analiză de risc și pentru selectarea contribuabililor pentru inspecții fiscale, au fost introduse, prin Legea nr. 30/201913, noi principii privind analiza de risc, fiind creată baza legală pentru administrarea fiscală în funcție de comportament, pe categoriile de risc A, B, C.
În ce privește analiza de risc pentru companii, ANAF a îmbunătățit aplicația utilizată, fiind introdus calcul automat pentru criteriul marja profitului.
Referitor la analiza de risc în domeniul prețurilor de transfer, Direcția Prețuri de Transfer și Soluții Fiscale analizează rapoartele de risc ale direcțiilor regionale ale ANAF și ale direcției care administrează marii contribuabili. Elementele principale de care se ține cont pentru analizele de risc sunt:
- rentabilitatea generală a firmei și nivelul comparativ cu cel al industriei,
- valoarea, tipul și ponderea în cifra de afaceri a tranzacțiilor cu entitățile afiliate,
- profilul contribuabilului și al grupului de entități,
- informații primite prin canalele de schimb spontan de informații cu privire la elemente de risc în domeniul prețurilor de transfer.
În februarie, Profit.ro a scris că ANAF derulează o analiză de risc în ce privește situația fiscală a persoanelor fizice, în care verifică veniturile și averea acestora. Pe baza datelor rezultate din această analiză, ANAF urma să selecteze românii în cazul cărora să inițieze controale amănunțite. Printre cei care puteau ajunge, astfel, în "plasa" ANAF, se aflau persoanele cu venituri nedeclarate, de exemplu, din chirii, dar despre care ANAF află din alte surse.
"Facem în prezent și o analiză de risc pe zona persoanelor fizice, cu patrimoniul deținut", a declarat, la momentul respectiv, vicepreședintele ANAF Virgil Pîrvulescu.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT SURPRIZĂ Avansul la bunurile luate în leasing va crește cu 50%. Guvernul va schimba Codul Fiscal, obligând achitarea TVA integral la începerea contractuluiPotrivit unui ordin ANAF din 2018, pentru verificarea situației fiscale personale a persoanelor fizice, organele fiscale efectuează următoarele activități preliminare: analiza de risc; selectarea persoanelor care vor fi supuse verificării situației fiscale personale.
Analiza de risc este inițiată, în prezent, pentru cazuri punctuale în urma unor rezultate din controale fiscale sau în cazuri identificate ca urmare a unor sesizări primite de la alte instituții ori autorități publice, precum și de la alte entități sau persoane fizice ori juridice.
Analiza de risc constă în următoarele activități:
- identificarea riscurilor de neconformare la declararea veniturilor impozabile;
- evaluarea riscurilor de neconformare la declararea veniturilor impozabile;
- gestionarea riscurilor de neconformare la declararea veniturilor impozabile.