ANAF derulează în prezent o analiză de risc în ce privește situația fiscală a persoanelor fizice, în care verifică veniturile și averea acestora. Pe baza datelor rezultate din această analiză, ANAF va selecta românii în cazul cărora va iniția controale amănunțite. Printre cei care ar putea ajunge, astfel, în "plasa" ANAF, sunt persoanele cu venituri nedeclarate, de exemplu, din chirii, dar despre care ANAF află din alte surse.
"Facem în prezent și o analiză de risc pe zona persoanelor fizice, cu patrimoniul deținut", spune vicepreședintele ANAF Virgil Pîrvulescu.
Analiza este derulată la nivelul direcției de inspecție fiscală din ANAF, cea care se ocupă de persoanele fizice, altele decât cele cu averi mari. Analiza de risc, urmată de controale, este un instrument prevăzut de legislația fiscală.
Potrivit unui ordin ANAF din 2018, pentru verificarea situației fiscale personale a persoanelor fizice, organele fiscale efectuează următoarele activități preliminare:
- analiza de risc;
- selectarea persoanelor care vor fi supuse verificării situației fiscale personale.
Potrivit ordinului președintelui ANAF, analiza de risc este efectuată de organul fiscal pentru stabilirea riscului de neconformare la declararea veniturilor impozabile pentru un grup de persoane fizice sau pentru cazuri punctuale.
Analiza de risc este inițiată pentru cazuri punctuale în urma unor rezultate din controale fiscale sau în cazuri identificate ca urmare a unor sesizări primite de la alte instituții ori autorități publice, precum și de la alte entități sau persoane fizice ori juridice.
Analiza de risc constă în următoarele activități:
- identificarea riscurilor de neconformare la declararea veniturilor impozabile;
- evaluarea riscurilor de neconformare la declararea veniturilor impozabile;
- gestionarea riscurilor de neconformare la declararea veniturilor impozabile.