Guvernul a împrumutat în luna iulie 18,15 miliarde lei și a ajuns astfel cu totalul împrumuturilor la 153,47 miliarde lei, potrivit calculelor Profit.ro. Suma de 153,47 miliarde lei include toate împrumuturile contractate de către Ministerul Finanțelor pentru Guvern, cum ar fi cele de la bănci și investitori, populație și instituții internaționale. După primele șapte luni, Finanțele au acoperit 85% din necesarul de finanțare anunțat pentru acest an la 181 miliarde lei, dar cel mai probabil în 2024 vor împrumuta, din cauza deficitului, mai mult decât au anunțat inițial, așa cum au proceduat și anul trecut.
Pachetul amplu de modificări ale Codului de Procedură Fiscală, pus în dezbatere săptămâna trecută, va fi discutat cu mediul privat, după care concluziile vor ajunge în Coaliție și în Guvern, intenția fiind ca proiectul de ordonanță să intre în vigoare de la 1 octombrie, a declarat marți seara ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Printre modificările prevăzute de proiectul de ordonanță se numără limitarea operațiunilor cu numerar în cazul celor executați pentru datorii către stat, schimbări la popriri și la eșalonări, restricții la vânzarea de imobile în cazul datornicilor.
Proiectul recent pentru modificarea Codului de Procedură Fiscală, care include o serie de măsuri, printre care unele restricții la vânzarea proprietăților imobiliare de către cei cu datorii către stat, reducerea plafoanelor la operațiuni cu numerar pentru cei cu poprire pe cont, a fost discutate cu mediul de afaceri înainte de a fi pus în dezbatere publică, este discutat și acum, ca parte a procesului de transparență decizională, urmând ca ulterior, concluziile să fie discutate și în Coaliție și în Guvern, înainte de aprobare, a declarat, într-o postare pe rețelele sociale, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Termenul de 5 zile calendaristice în care o factură trebuie încărcată în sistemul e-Factură se calculează începând cu ziua următoare celei în care a fost emisă, a transmis, în urma solicitării Profit.ro, un reprezentant al Ministerului Finanțelor. În ultimele zile, în grupurile contabililor de pe rețelele sociale au avut loc dezbateri privind data de la care se calculează intervalul de 5 zile calendaristice.
CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România, anunță că numărul companiilor care au apelat la procedurile de insolvență în primul semestru a crescut la peste 3.600, în creștere față de cele 3.401 raportate în primele șase luni din 2023. Dintre acestea, 72 sunt companii de impact, cu active de peste 1 milion euro, comparativ cu cele doar 33 din aceeași perioadă a anului precedent.
Ioan Todea, Fondator și Președinte al companiei Total Trust, activă de două decenii pe piața serviciilor profesioniste de securitate a afacerilor, analizează modul în catre piața a evoluat după Revoluție, cu probleme și reușite, care sunt ingredientele eficienței în Business Intelligenge și cum managerii își pot atinge obiectivele de securitate fără a face apel la un „băiat” sau la un general.
ANAF a început din august reorganizarea, iar modificări sunt și la executări silite: cazuri speciale. Practic, de la 1 august prin protocol de predare-primire personalul din acea direcție a fost predat către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice.
Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, afirmă că ”e prima dată când avem peste 50 de miliarde de lei încasați de către ANAF”. Ministrul admite că România are un sistem fiscal ”prăfuit și colbuit”.
Aparatul bugetar a scăzut în iunie cu 777 posturi față de luna mai și se situează la 1,293 milioane de posturi ocupate, potrivit datelor analizate de către Profit.ro. Comparativ cu finele anului trecut, sistemul bugetar este pe plus cu numai 975 de posturi ocupate, după o primă jumătate a anului 2024 în care au fost consemnate patru luni de scădere (ianuarie, februarie, martie, iunie) și două luni pe plus (aprilie și mai).
Volumul de băuturi răcoritoare vândute în primul trimestru din 2024 a scăzut cu 5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ca urmare a introducerii accizei aplicate exclusiv băuturilor răcoritoare cu conținut de zahăr.