Marius Usturoiu, proprietarul agenției Mareea și al companiei Mareea Hotels, care semnase cu doi ani în urmă un contract cu Sorin Fati, proprietarul complexului Mercur-Minerva, prin care acesta urma să îi vândă în rate, pe 20 de ani, cele două hoteluri și care în toamna anului trecut i-a reziliat actul, a câștigat în instanță anularea acestei rezilieri. Usturoiu a intrat ieri cu executorul judecătoresc în complex, după 1 an de procese, preluând posesia celor două hoteluri, iar zilele următoare urmează să lanseze pachetele early booking pentru vara anului viitor.
Marius Usturoiu, fostul administrator al complexului Mercur-Minerva din Mamaia, a mai câștigat o luptă la tribunal cu proprietarul hotelului, Sorin Fati, ajungând la 5 hotărâri favorabile, din care una pe fond care este și executorie, și declară pentru Profit.ro că va relua administrarea structurii turistice din 15 iulie, iar dacă Fati nu va accepta transferul operațional "în limite decente si cooperante", va fi nevoit să-l execute silit. Contactat de Profit.ro, Sorin Fati a refuzat să comenteze, declarând că răspunsul său este “no comment”. Ulterior, directoarea hotelului, Georgeta Bari, a transmis un comunicat către Profit.ro în care se referă la precedentul articol, din 22 iunie, și în care afirmă, printre altele, că Usturoiu nu poate să preia hotelul, deoarece a pierdut un proces în instanță.
Marius Usturoiu, cel care a administrat în ultimii ani complexul Mercur-Minerva din Mamaia, va începe zilele următoare executarea silită împotriva proprietarului Sorin Fati, în urma căreia urmează să reintre în posesia hotelului, după cum au decis instanțele judecătorești. Usturoiu îi sfătuiește pe turiștii care au apucat să-i plătească lui Fati să ceară banii înapoi, pentru a nu-i pierde, iar pe cei care vor să se cazeze la hotel să nu plătească până când nu se stabilizează situația. Pe de altă parte, Sorin Fati a precizat că nu se va întâmpla nimic, că mai sunt unele proceduri care trebuie parcurse și că nu există certuri, iar societatea își va onora toate obligațiile.
Marius Usturoiu, cel care a administrat în ultimii ani complexul Mercur-Minerva din Mamaia, va începe zilele următoare executarea silită împotriva proprietarului Sorin Fati, în urma căreia urmează să reintre în posesia hotelului, după cum au decis instanțele judecătorești. Usturoiu îi sfătuiește pe turiștii care au apucat să-i plătească lui Fati să ceară banii înapoi, pentru a nu-i pierde, iar pe cei care vor să se cazeze la hotel să nu plătească până când nu se stabilizează situația. Pe de altă parte, Sorin Fati a precizat că nu se va întâmpla nimic, că mai sunt unele proceduri care trebuie parcurse și că nu există certuri.
Omul de afaceri Marius Usturoiu a câștigat în instanță dreptul de a opera în continuare hotelul Mercur-Minerva din Mamaia, după ce contractul acestuia a fost reziliat în toamnă de Sorin Fati, proprietarul hotelului, decizie luată în contextul intrării în faliment a agenției de turism Mareea a lui Usturoiu.
Hotelul Mercur-Minerva din Mamaia, aflat din toamnă în centrul unei dispute aprige între proprietarul Sorin Fati și cel care l-a condus în ultimii cinci ani, Marius Usturoiu, rămâne în administrarea proprietarului, au decis judecătorii.
Într-o perioadă în care multe dintre hotelurile de la mare au vândut deja masiv locuri pentru vară, una dintre cele mai importante structuri de cazare all inclusive de pe litoralul românesc, Mercur-Minerva din Mamaia, nu a pornit încă vânzările. Proprietarul complexului este în litigiu cu șeful agenției Mareea, iar tribunalul va decide miercuri cine va administra hotelul.
Președinte Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, afirmă că agenția de turism Mareea nu are nicio șansă să scape cu bine de insolvență, în condițiile în care are datorii de circa 7 milioane de euro, în timp ce proprietarul agenției de turism, Marius Usturoiu, susține că a propus un plan de reorganizare ce urmează să fie aplicat și că ”va fi o reorganizare de succes”. Usturoiu și-a băgat agenția anul trecut în insolvență, după ce și-a anunțat clienții că nu le poate onora vacanțele.
Mercur-Minerva, unul dintre cele mai cunoscute hoteluri all inclusive de pe litoral, este obiectul unei dispute aprinse între administratorul Marius Usturoiu și proprietarul Sorin Fati. Deși au încheiat un contract de vânzare-cumpărare pe 25 de ani, Fati spune că a reziliat înțelegerea.
În urma unei inspecții a ANT au fost aplicate sancțiuni pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, pentru prezentarea de informații nereale în oferte, dar și pentru neprezentarea Registrului Unic de Control. În afară de sancțiunea pecuniară în valoare de 14.000 lei, a mai fost aplicată și sancțiunea complementară de retragere a licenței turoperatorului Mareea.
Touroperatorii membri ai Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), dar și hotelieri, mulți dintre ei membri ai Federației Patronale din Turismul Românesc, au identificat mai multe variante de sejururi alternative pentru turiștii cărora agenția de turism Mareea, care și-a anunțat intrarea în insolvență, nu le mai poate onora vacanțele plătite anterior pentru luna septembrie.
Patronul agenției de turism Mareea, Marius Usturoiu, a declarat sâmbătă, în exclusivitate pentru Profit.ro, că niciun turist cu rezervare făcută prin Mareea nu va rămâne cu banii dați și concediul neefectuat. El a arătat că a cerut insolvența companiei în vederea reorganizării acesteia și că se află în discuții cu mai multe bănci pentru obținerea de credite, dar și cu potențiali investitori.