Marius Usturoiu, cel care a administrat în ultimii ani complexul Mercur-Minerva din Mamaia, va începe zilele următoare executarea silită împotriva proprietarului Sorin Fati, în urma căreia urmează să reintre în posesia hotelului, după cum au decis instanțele judecătorești. Usturoiu îi sfătuiește pe turiștii care au apucat să-i plătească lui Fati să ceară banii înapoi, pentru a nu-i pierde, iar pe cei care vor să se cazeze la hotel să nu plătească până când nu se stabilizează situația.
Și dat afară din hotelul lui, și cu dosar penal - cam așa se rezumă în câteva cuvinte situația lui Sorin Fati, proprietarul complexului Mercur-Minerva din Mamaia. S-a întâmplat asta după ce în toamnă i-a reziliat contractul de închiriere a hotelului lui Marius Usturoiu, care tocmai intrase în colaps cu agenția sa de turism, Mareea. Usturoiu a spus atunci că hotelul n-are nicio legătură cu agenția și că Fati i-a reziliat contractul în urma unui impuls emoțional, fără să mai aștepte și să vadă dacă îi poate sau nu plăti chiria anuală.
A urmat un șir de procese din care Fati s-a ales cu un dosar penal și în urma cărora Usturoiu a obținut, la începutul lui iunie, reintrarea în vigoare a contractului de închiriere pe care îl anulase Fati în toamnă. Cu alte cuvinte, judecătorii au considerat că Usturoiu are dreptul să administreze mai departe hotelul.
Această decizie, prin care Usturoiu reintra în posesia complexului prin executarea silită a proprietarului, a fost contestată de Fati, dar miercuri Curtea de Apel i-a respins cererea. Fati mai are, totuși, o ultimă cale de apel, după cum recunoaște Marius Usturoiu, dar până atunci executarea rămâne definitivă.
Usturoiu a declarat pentru Profit.ro că a depus dosar de executare silită la începutul lunii, iar săpămâna trecută s-a dus la Constanța cu executorul, l-a contactat pe Fati și a încercat, "în al 12-lea ceas", să-l convingă să găsească o cale amiabilă prin care să reia administrarea hotelului. "Astfel încât turiștii să-și facă vacanțele mai departe, eu să pun la dispoziție și plaja, pentru că am dreptul să o operez exclusiv, astfel încât să nu îi periclităm nici pe cei care și-au plătit deja vacanțele. I-am spus că el își va încasa rata, iar eu îmi văd de exploatarea hotelului. Pentru rezervările pe care le-a încasat, eu aș fi acordat serviciile hoteliere, iar la final de sezon am fi considerat ca parte din rată ce a el până acum", a spus Usturoiu, adăugând că nu a reușit să se înțeleagă cu Sorin Fati.
El apreciază că nu sunt mulți turiști care au plătit deja către firma lui Sorin Fati, Wiena Club, pentru vacanțe în această vară la hotel. Știind de acest conflict, oamenii au fost rezervați, spune Usturoiu, și crede că, printr-o trecere de la un administrator la altul, s-ar fi redus efectele acestei lupte și ale acestui război.
În consecință, concluzionează Usturoiu, va începe executarea silită din zilele următoare, prin care urmează să reintre în posesia hotelului, urmând ca la finalul anului să plătească proprietarului ratele aferente operării. "El, acum, e pasibil de încă o plângere penală pentru nerespectarea unei sentințe judecătorești executorii.
Noi le recomandăm celor care și-au plătit vacanța să solicite returnarea sumelor, iar cei care au făcut rezervări să nu-și achite încă vacanța până când se vor reglementa lucrurile, într-o săptămână-două", mai spune Usturoiu.
Acesta susține că, acum, hotelul este aproape gol și afirmă că Fati va încasa mai mult din ratele pe care i le va plăti el decât dintr-un complex fără turiști. Acum, susține Usturoiu, Mercur-Minerva are doar 40-45 de angajați, iar numărul optim pentru operarea hotelului este undeva la 130 de angajați. "Ce servicii poate să ofere în această situație? În momentul în care toate lucrurile vor fi clare și executarea încheiată, vom începe operarea. Cei care au plătit societății Wiena Club, a proprietarului, riscă să-și piardă banii. Când vom începe operarea, produsul Mercur-Minerva revine în aceeași formulă de anii trecuți, cu servicii de plajă, cu animație etc. Oamenii vor beneficia de ceea ce au beneficiat în ultimii cinci ani", a mai spus acesta.
Pe de altă parte, contactat de Profit.ro, Sorin Fati a precizat că nu se va întâmpla nimic, că mai sunt unele proceduri care trebuie parcurse și că nu există certuri, nefiind alte comentarii.
Până la finalizarea acestei telenovele, toată lumea pierde: și Sorin Fati, care nici rate nu-și încasează, n-are nici turiști, iar agențiile nu se înghesuie să-i trimită oameni, știind că e în plin conflict, pierde și Usturoiu, dar, mai ales, pierd oamenii care au apucat deja să plătească vacanțe acolo și care vor sta cu emoții în următoarea perioadă.