Fuziunea dintre cei doi actori-cheie ai căldurii și apei calde din Capitală se va realiza cu condiția ca, la data acesteia, toate datoriile Termoenergetica față de ELCEN, cifrate de curând la peste 1 miliard de lei, să fie plătite.
Cei doi actori-cheie ai căldurii și apei calde din Capitală abia au lansat o licitație pentru a contracta servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică, financiare și de evaluare necesare pentru realizarea fuziunii.
Premierui Ciolacu l-a sunat pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, cei doi stabilind să se întâlnească pentru a găsi soluții la problema termoficării diun București, unde jumătate din blocuri nu au apă caldă.
Chimcomplex SA, parte a grupului de companii controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza, a depus singura ofertă la licitația de delegare prin concesiune a serviciului public de alimentare centralizată cu energie termică din Municipiul Iași, organizată de autoritatea locală.
Primăriile primesc și anul acesta derogare de la Legea finanțelor publice locale pentru a putea garanta creditele de care producătorii de energie termică în sistem centralizat din subordinea lor au nevoie pentru a face rost de banii necesari cumpărării de combustibil care să le asigure funcționarea în bune condiții la iarnă.
Muncitorii vor fi angajați cu contract de muncă pe 12 luni, cu posibilitate de prelungire. Perioada de probă va fi de 1 lună.
Fondul de Modernizare este alimentat cu bani proveniți din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) pe care marii emitenți europeni sunt obligați să le cumpere, prin tranzactionarea pe piață a 2% din totalul certificatelor alocate statelor membre UE prin schema EU ETS pentru perioada 2021-2030.
Primăriile vor primi și anul acesta derogare de la Legea finanțelor publice locale pentru a putea garanta creditele de care producătorii de energie termică în sistem centralizat din subordinea lor au nevoie pentru a face rost de banii necesari cumpărării de combustibil care să le asigure funcționarea în bune condiții la iarnă.
Un operator privat ar putea prelua gestionarea sistemului de termoficare în acest an. Primăria a trimis spre publicare în sistemul național de achiziții publică anunțul privind organizarea licitației de concesionare. Anterior, documentația a făcut obiectul unei proceduri de verificare ex-ante.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a explicat, sâmbătă, că are un orizont de timp pentru rezolvarea problemei legată de termoficare și a precizat că, în anul 2028, din 1.000 de kilometri de rețea vor fi reparați 500 de kilometri.
Ideea este mai veche, fiind inclusă și în planul de reorganizare al CET Govora, producătorul insolvent de energie, căldură și abur industrial deținut integral de Consiliul Județean Vâlcea.
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din sectoarele 1, 2, 3, 4 și 6 din Capitală.
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în zone din sectoarele 1, 2, 3, 5 și 6 din Capitală.
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în zone din toate sectoarele Capitalei.
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în zone din Sectoarele 1, 2, 3, 5 și 6 din Capitală.
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în zone din toate sectoarele Capitalei.
Ministerul Energiei a lansat apelul aferent ghidului CHP pentru accesarea a 361 milioane euro din Fondul pentru Modernizare – Programul Cheie 5: Cogenerare de Înaltă Eficiență și Modernizarea Rețelelor de Termoficare.
Romgaz, cel mai important producător de gaze autohton, deținut majoritar de statul român, a semnat contracte de furnizare gaze la preț reglementat de 120 lei/MWh cu 10 companii de termoficare din țară pentru anul gazier 2024-2025, cantitatea totală ce urmează a fi livrată fiind de peste 1,5 TWh, reprezentând aproximativ 3% din cantitatea furnizată pe piața locală în anul 2023 de companie.
Municipiul București vrea să contracteze din nou servicii de informare și publicitate pentru lucrările de reabilitare a sistemului centralizat de termoficare al Capitalei, achiziție obligatorie potrivit legislației europene în vigoare, dat fiind că aceste lucrări sunt finanțate din fonduri UE nerambursabile.
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a afirmat că s-au făcut lcurări la rețeaua de termificare din oraș, iar ”iarna asta o să fie mai bine decât iarna trecută”.
Termoenergetica anunță, sâmbătă, a doua fază a lucrărilor de înlocuire a magistralei III Vest de pe strada Dezrobirii și precizează că nu sunt afectați conumatorii.
Electrocentrale București (ELCEN), principalul producător de energie termică al Capitalei, companie controlată de Ministerul Energiei, a anunțat că o avarie survenită joi în rețeaua de transport și distribuție agent termic operată de Compania Municipală Termoenergetica a avut inpact asupra instalațiilor de producere a energiei electrice și termice din cadrul CET Progresu, conducând la oprirea forțată a centralei.
Activele funcționale energetice ale centralei de producție de energie electrică și termică CET Palas din Constanța sunt date în plată către stat, pentru ștergerea unor datorii bugetare de aproape 108 milioane lei, și vor ajunge din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Energiei în domeniul public al Municipiului Constanța, urmând a fi integrate într-o nouă capacitate de producție, construită cu bani din PNRR.
Marți au început lucrările propriu-zise pentru reabilitarea a 210 kilometri de rețea de termoficare din Capitală, finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Bucureștenii nu vor scăpa de avariile din sistemul de termoficare mai devreme de 10 ani, a declarat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.