Activele funcționale energetice ale centralei de producție de energie electrică și termică CET Palas din Constanța sunt date în plată către stat, pentru ștergerea unor datorii bugetare de aproape 108 milioane lei, și vor ajunge din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Energiei în domeniul public al Municipiului Constanța, urmând a fi integrate într-o nouă capacitate de producție, construită cu bani din PNRR.
Informația, anunțată anterior de Profit.ro, a fost confirmată acum oficial.
Acest mecanism a fost primul transfer de acest tip realizat în România.
Valoarea de transfer a activului este 107,7 milioane lei, raportat la valoarea de piață stabilită în procedura de insolvență, conform CITR.
„Mecanismul a implicat transferul termocentralei „CET Palas" în proprietatea statului român și administrarea Ministerului Energiei și stingerea creanțelor bugetare deținute în procedură de către Ministerul Finanțelor Publice. Astăzi mecanismul a fost finalizat prin transferul activului în domeniul public al UAT Constanța. Astfel, strategia pe termen lung de a integra CET Palas în SACET Constanța a fost îndeplinită", a spus Andreea Găișteanu, Senior Insolvency Practitioner, CITR.
Hotărâre de guvern prin care este aprobată derularea acestei proceduri a fost aprobată astăzi.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Listarea Hidroelectrica la Bursă este așteptată în iulie″Predarea-preluarea bunurilor (…) se realizează pe bază de protocol încheiat între Ministerul Energiei și Municipiul Constanța în termen de maxim 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri″, stipulează actul normativ.
CET Palas era gata de dare în plată din primăvară, după cum a relatat Profit.ro.
CITEȘTE ȘI Elon Musk a renunțat oficial la șefia Twitter. Cine îl înlocuieșteActivele centralei au fost evaluate la 107,7 milioane lei, sumă care va fi ștearsă din datoria totală către Ministerul Finanțelor Publice de 231,7 milioane lei a fostului proprietar și operator al CET Palas, compania de stat Electrocentrale Constanța, controlată de Ministerul Energiei și aflată în insolvență.
″(…) bunurile aferente CET Palas vor fi integrate într-o capacitate nouă de producție energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța, pentru care, în data de 14.12.2022 a fost semnat între Ministerul Energiei și UAT Municipiul Constanța un contract cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C6 - Energie în vederea implementării proiectului ,,Sursă de producție energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța”. Valoarea totala a proiectului este de 742.921.672 lei, din care valoarea maxima nerambursabila este de 430.696.492 lei. Prin realizarea noii surse de producție a energiei termice și electrice, se va putea îmbunătăți serviciul public de alimentare cu energie termică (SACET), oferind astfel un serviciu de calitate pentru toți consumatorii prin respectarea parametrilor optimi de funcționare, care să permită exploatarea cu eficiență energetică optimă a SACET Constanța″, se menționează în nota de fundamentare.