După ce a încercat câțiva ani lunile iunie și apoi septembrie, din motive ce țineau de confortul vizitatorilor și de posibilitatea de a expune mașinile în spațiile exterioare, organizatorii Salonului Auto din Detroit, centrul industriei auto americane, au decis să revină în ianuarie.
Toate mărcile auto din Germania au decis să nu participe la Salonul Auto din Geneva, care revine în primăvara anului viitor, după o pauză de trei ani. Anunțul vine la doar câteva zile după ce Renault Group a confirmat că va participa atât la Geneva, cât și la Paris, cu mărcile Renault, Dacia și Alpine.
Administrația talibană din Afganistan a ordonat închiderea saloanelor de înfrumusețare în decurs de o lună, a anunțat Ministerul pentru Prevenirea Viciilor și pentru Propagarea Virtuților, cea mai recentă dintr-o serie de măsuri care vizează reducerea accesului la locurile publice pentru femeile afgane, relatează Reuters.
Salonul Auto din Geneva s-ar putea întoarce, în sfârșit, după patru ani de absență și amânări și o ediție desfășurată în Qatar, pentru a sărbători ediția cu numărul 100, în 2024.
Stailer.ro, platformă de rezervări online pentru saloane de înfrumusețare, a atras a treia investiție de anul acesta, în valoare de 500.000 euro de la un grup investitori de tip angel.
Al treilea cel mai mare salon auto din Europa, Geneva International Motor Show, a fost anulat pentru anul viitor.
Al treilea cel mai mare salon auto din Europa, Geneva International Motor Show, a fost confirmat oficial de organizatori, după ce salonul din Munchen s-a dovedit a fi un succes.
Startup-ul românesc Stailer.ro, platformă de rezervări online pentru saloane de înfrumusețare, lansat de antreprenorul Andrei Ursachi, a atras o investiție de tip pre-seed în valoare totală de 500.000 euro de la un grup investitori de tip angel, într-o rundă de finanțare condusă de Cosmin Țîrvuloiu, antreprenor și investitor în proiecte tech.
Unul dintre cele mai importante evenimente auto din Europa, Salonul Auto din Geneva, va avea o nouă ediție în 2022, după ce a fost anulat în 2020 și 2021, apoi vândut. Datele de desfășurare au fost schimbate, la fel și cele de înscriere.
Start-up-ul românesc Stailer.ro, platformă de rezervări online pentru saloane de înfrumusețare, a fost lansat de an-treprenorul Andrei Ursachi, după o investiție de 100.000 de euro.
Organizatorii salonului auto din New York au anunțat că anulează ediția din acest an a acestui eveniment, după ce inițial o amânaseră din aprilie în august. Efectele pandemiei de coronavirus împiedică organizarea.
Salonul Auto din Frankfurt, denumit IAA, unul din cele două cele mai mari evenimente ale industriei auto din Europa, ar putea să dispară, așa cum îl știm. Publicația germană Handelsblatt susține că se discută schimbarea conceptului și chiar transformarea lui într-unul ambulant, prin mai multe orașe.
Land Rover a lansat o nouă generație a lui Defender, unul dintre automobilele simbol ale mărcii, dar și ale perioadei de glorie off-road. Noul model vrea să devină mai luxos și mai scump și intră cu designul în epoca SUV-urilor.
Seat a dezvăluit un model inedit, un competitor pentru Renault Twizzy, un cvadriciclu electric, ce va deveni model de serie. Premiera a avut loc la Mobile World Congress.
Citroen a dezvăluit cel mai nou produs al mărcii, un concept car a cărui premieră va avea loc la Geneva, luna viitoare. Modelul este unul electric și este mai mic chiar și decât smart.
Skoda va prezenta la Geneva primul SUV electric al mărcii, sub forma unui concept-car ce va avea, ulterior, o versiune de serie. Vision iV Concept a fost dezvoltat pe aceeași platformă electrică a VW Group.
Mazda lansează la Geneva un nou SUV, despre care spune că va avea un design Kodo mult mai matur, dar și noua generație de propulsie Skyactiv. Modelul ar putea fi a doua generație a lui CX-3, cel mai mic din portofoliul mărcii, deși anunțul oficial nu dă detalii în acest sens.
O nouă generație Mazda 3, la 15 ani de la introducerea acestui nume în portofoliul mării, a fost lansată la Los Angeles, în cadrul unui salon auto care pare că atrage tot mai multe noutăți din partea constructorilor.
Dacia a anunțat singura noutate de la Salonul Auto din Paris, una previzibilă, respectiv introducerea motorului 1.3 TCe, care amintește, prin cilindreea sa, de vechea Dacia 1300. Acesta înlocuiește vechile 1.2 TCe și face din Duster cea mai puternică Dacia din istorie.
Kia pregătește o surpriză fanilor mrăcii cu noul Proceed, care nu va mai fi un hatchback sport, în trei uși, ci un vehicul cu o nouă arhitectură. Primul teaser care înfățieșează spatele mașinii a fost publicat cu o lună înainte premierei mondiale.
Ford este a doua mare companie care anunță că nu va participa la Geneva, în 2019, la singurul eveniment auto major din Europa care are loc anual. Anterior, Volvo transmisese că se retrage de la toate saloanele și că va anunța, dacă va decide să participe la evenimente viitoare.
Volvo Cars nu va participa la salonul auto de la Geneva din 2019, potrivit unei declarații a vicepreședintelul companiei, iar prezența la alte saloane auto "nu va mai fi un dat".
BMW a anunțat că nu va participa la Salonul auto din Detroit, ediția din 2019, motivând că „explorează platforme și formate alternative”. Anterior, Mercedes-Benz anunțase că nu va participa la ediția viitoare a salonului.
Proprietarii saloanelor de bronzare sunt obligați începând de astăzi să obțină o autorizație sanitară de la direcțiile de sănătate publică și să își trimită angajații la cursuri de instruire în noțiuni fundamentale de igienă și de specialitate, asigurate de către specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică, dacă vor rămână pe piață. Mai mult, personalul angajat va fi obligat să cunoască toate reglementările în domeniu.
Saloanele de bronzare vor fi obligate, de la jumătatea lunii mai, să interzică accesul tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, să nu mai permită fumatul și consumul de alcool în incintă și să își pună angajații să învețe, până în toamna acestui an, legile în domeniu, trimițându-i și la cursuri de instruire organizate de specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică. Vor fi permise doar un anumit tip de aparate, iar durata unei ședințe de bronzare va fi limitată la o oră. Regulile au fost impuse în premieră de autorități, alarmate de extinderea saloanelor de bronzare artificială și numărul în creștere de clienți.