NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est, a achiziționat centrul comercial Magnolia Shopping Centre din Wroclaw (Polonia), în urma unei tranzacții off-market, în valoare de 373 milioane de euro.
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est a înregistrat o creștere de 12,7% a venitului operațional net, în primul trimestru (T1) din 2024 față de T1 2023. Astfel, în primele trei luni din 2024, valoarea veniturilor operaționale nete a atins 135 de milioane de euro.
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est, anunță un buget semnificativ dedicat proiectelor aflate în faza de dezvoltare sau modernizare pe termen mediu. Astfel, compania va aloca peste 650 de milioane de euro lucrărilor de construcție și reamenajare, acesta reprezentând cel mai mare program de investiții în retailul comercial din Europa Centrală și de Est.
Carrefour a obținut venituri de 32 milioane de euro din vânzarea participației deținute la centrul comercial Ploiești Shopping City către dezvoltatorul imobiliar NEPI Rockcastle în toamnă.
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor și dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est, a obținut o finanțare verde în valoare de 200 de milioane de euro, pe o perioadă de 5 ani, de la Erste Group Bank AG și Raiffeisen Bank S.A.
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est (ECE), raportat la valoarea de piață a portofoliului, a înregistrat în anul fiscal 2022 un venit operațional net record, de 405 milioane euro, cu 17% mai mult decât în 2021.
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România – după valoarea activelor administrate, lucrează la construcția unei clădiri de birouri cu 8 etaje în locul unei spălătorii auto ce se afla lângă clădirea de birouri a organizatorului de concerte rock Dorian Ciubuc din nordul Bucureștiului.
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România – după valoarea activelor administrate, are în curs de autorizare proiecte rezidențiale cu peste 1.200 de apartamente lângă mallurile sale din București, Timișoara, Satu Mare și Râmnicu Vâlcea, potrivit datelor obținute de Profit.ro. Investitorul spune, însă, că aceste proiecte nu sunt o prioritate.
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de mall-uri din România, a preluat participația deținută de Carrefour în Ploiești Shopping City și dobândește controlul exclusiv asupra centrului comercial situat pe DN1B.
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, a înregistrat în ultimele 3 luni o creștere a cifrei de afaceri mai mare de două cifre, peste așteptări și bazată pe economiile făcute de români în timpul pandemiei. Noul management al companiei anunță că nivelul chiriei de bază a retailelor va fi majorat cu rata inflației, la sfârșitul anului, și că este pregătit să cumpere malluri funcționale de la competitori, în contextul în care și-a bazat extinderea pe dezvoltarea propriilor proiecte.
Cele mai mari încasări din istoria pieței moderne de retail. Doar proprietarii a 6 malluri au încasat mai puțini bani.
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor și dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est, anunță demararea lucrărilor la Promenada Mall Craiova, investiție care se ridică la 125 milioane euro și al cărei termen de finalizare va fi trimestrul patru, 2023.
Fondul de investiții NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari investitori din piața imobiliară din Europa Centrală și de Est, a achiziționat 17 hectare de teren pe strada Portului din Galați, pentru un proiect imobiliar mixt.
Alex Morar (38 de ani) demisionează în 1 februarie 2022 din poziția de CEO al NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar prezent în România, după ce a ocupat această poziție timp de șase ani și jumătate. El a transmis Profit.ro că își va face propria afacere într-un domeniu conex sectorului imobiliar.
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România – după valoarea activelor din portofoliu, a obținut autorizația de construire pentru un ansamblu rezidențial cu 256 de apartamente ce va fi realizat lângă centrul comercial Vulcan Value Centre din cartierul bucureștean Rahova. Proiectul va fi dezvoltat în paralel cu cel de lângă Mega Mall și reprezintă un prim calup cu peste 500 de apartamente, parte dintr-un program de extindere a mai multor malluri deținute de investitor în 6 orașe din România, Craiova fiind adăugat recent pe listă.
BRD, în calitate de aranjor principal mandatat, finanțator, bancă de structurare ESG și agent de facilitate, împreună cu Garanti BBVA Romania, în calitate de finanțator, au acordat NE Property BV, o companie deținută în totalitate de NEPI Rockcastle, un credit legat de obiective de sustenabilitate, în sumă de 120 milioane euro. Creditul ESG este acordat pe o durată de trei ani, cu posibilitate de extindere pe înca doi ani șicu o opțiune de majorare până la maximum 240 milioane euro.
Alex Morar se va retrage din postul de directorul executiv al NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România, hotărând, după 14 ani, să caute noi oportunități.
International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale, oferă un împrumut de 73,5 milioane euro dedicat proiectelor de mediu ale NE Property BV, filială a NEPI Rockcastle, cea mai mare companie imobiliara de retail din regiunea Europei Centrale și de Est.
Enel X România, companie a grupului italian Enel, instalează 25 de stații de reîncărcare pentru automobilele electrice în 12 orașe din România, prin intermediul unui parteneriat cu NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar în zona de retail real estate din România.
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România – după valoarea activelor din portofoliu, a raportat pentru anul trecut o scădere de 94,5% a profitului brut realizat de pe urma proprietăților din România, în timp ce încasările din chirii au scăzut cu 17%. Evoluția din România este mai bună decât la nivel de grup, unde s-au înregistrat pierderi de peste 200 de milioane de euro și venituri din chirii mai mici cu 19,4%, comparativ cu rezultatele din 2019.
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România – după valoarea activelor din portofoliu, intenționează să înceapă anul acesta construcția unui ansamblu rezidențial cu peste 250 de apartamente lângă centrul comercial Vulcan Value Centre din cartierul bucureștean Rahova, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Proiectul va fi dezvoltat în paralel cu cel de lângă Mega Mall și reprezintă un prim calup cu peste 500 de apartamente, parte dintr-un program de extindere a mai multor malluri deținute de investitor în 6 orașe din România, Craiova fiind adăugat recent pe listă.
Cele mai mari tranzacții imobiliare din acest an au stabilit noi recorduri, România fiind singura țară din regiune unde volumele au fost în creștere. S-au modificat ierarhii, au intrat pe piață jucători mari, iar alții au plecat. Doar primele zece tranzacții au generat un volum de circa 780 milioane euro, echivalentul a 86,7% din totalul tranzacțiilor comerciale ale anului, potrivit calculelor Profit.ro.
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România – după valoarea activelor din portofoliu, pregătește construcția unui bloc de locuințe cu 5 subsoluri, 23 de etaje și peste 200 de apartamente în extinderea centrului comercial Mega Mall, cea mai scumpă proprietate a companiei, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Proiectul face parte dintr-un program de extindere a mai multor malluri deținute de investitor în 5 orașe din România.
Managerii celor mai importanți jucători de pe piața imobiliară locală au obținut anul trecut salarii cu o valoare totală de 8,3 milioane euro, cu 17% sub încasările din anul anterior, și asta pentru că doar doi dintre ei au înregistrat scăderi substanțiale de venituri, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Aceștia au pe mână proprietăți românești de circa 5 miliarde de euro, valoare similară cu a întregii rezerve de aur a României.
În contextul ultimelor informații transmise de către autorități privind noile măsuri de limitare a răspândirii virusului COVID-19, NEPI Rockcastle anunță ajustarea programului de funcționare a magazinelor din toate cele 20 de centre comerciale NEPI Rockcastle, în intervalul 10:00 – 21:00.