Nivelul rezervei de valută (buffer) este unul dintre secretele bine păzite ale Ministerului Finanțelor.
Rezerva de valută a Ministerului Finanțelor se situează la circa 6,6 miliarde euro (32,3 miliarde lei), potrivit calculelor Profit.ro pe baza datelor Ministerului Finanțelor. Rezerva de valută este folosită de minister în strategia de finanțare, cu scopul de a obține dobânzi cât mai mici atunci când se împrumută de la bănci și investitori. Obiectivul Ministerului Finanțelor este de a avea o rezervă de valută de până la patru luni din necesarul brut de finanțare. Asta a însemnat anul trecut până la 10,2 miliarde de euro, iar anul acesta până la 8,7 miliarde de euro.
Guvernul se pregătește pentru anul următor cu cea mai mare rezervă de valută (buffer) de până acum. Ca procentaj din PIB, rezerva de valută ar urma să se situeze spre finalul anului, potrivit calculelor Profit.ro pe baza datelor disponibile de la Ministerul Finanțelor, la circa 5,5%, echivalentul în valută a 57,8 miliarde lei (11,9 miliarde euro). Actuala rezervă de valută ar urma să fie întărită de intrările, în decembrie, a unor sume semnificative în valută din împrumuturi acordate României de către Comisia Europeană în cadrul programului SURE. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că România ar urma să primească circa 3 miliarde de euro de la CE anul acesta. De asemenea, un împrumut recent de 2,5 miliarde de euro va ajunge cel mai probabil în buffer.
Banca Națională a României a redus rezerva minimă obligatorie aplicabilă pasivelor în valută ale instituțiilor de credit la nivelul de 6%, de la 8%, începând cu perioada de aplicare 24 februarie -23 martie 2020. Rata rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei va fi menținută la 8%.
Rezerva de valută a Ministerului Finanțelor s-a situat în decembrie la circa 3,9 miliarde de euro, cu 1,3 miliarde de euro mai puțin față de suma prevăzută de precedentul guvern, de circa 5,2 miliarde de euro, și cu 2,3 miliarde de euro mai puțin decât a devenit necesar după ce rectificarea bugetară a schimbat complet situația împrumuturilor statului, potrivit calculelor Profit.ro pe baza datelor Ministerului Finanțelor. Rezerva de valută (buffer-ul) ar trebui să se situeze la circa 4 luni din necesarul brut de finanțare al Guvernului, iar în noiembrie era estimată la peste 5 miliarde de euro. Datele pe baza cărora Profit.ro a calculat nivelul buffer-ului au fost incluse de Ministerul Finanțelor într-o prezentare destinată investitorilor străini. Este îngrijorător că Finanțele intenționează ca în 2020 să continue cu o rezervă de valută la un nivel similar cu cea din decembrie. Astfel, în loc să acopere circa 4 luni din necesarul brut de finanțare, buffer-ul din decembrie acoperea doar 2,5 luni, iar pentru 2020 este planificat la 2,7 luni.
Guvernul ar avea un necesar de finanțare de peste 20 de miliarde de lei în ultimele două luni ale anului, noiembrie și decembrie, în cazul în care se materializează scenariul pesimist anunțat de ministrul Finanțelor în actualul guvern PNL, Florin Cîțu, ca deficitul să ajungă la 4% din PIB sau chiar peste acest nivel. Statul împrumutase până la finele lunii octombrie circa 65 de miliarde de lei din principalele surse de finanțare, emisiuni pe piața internă și pe cea externă, dar și din vânzarea de titluri de stat populației, potrivit calculelor Profit.ro, și era în grafic să acopere necesarul de finanțare de 72,6 miliarde lei, aferent deficitului planificat de fostul guvern PSD, de 2,76% din PIB, și rostogolirii datoriilor ajunse la plată. Dacă deficitul ajunge, însă, la 4% din PIB, împrumuturile nete, pentru deficit, ar putea depăși 41 miliarde de lei, un nou maxim după anul 2009, iar necesarul brut de finanțare ar urca de la 72,6 miliarde lei la peste 85 de miliarde de lei.
Rezerva de valută a Finanțelor se va situa anul acesta, conform planurilor Finanțelor, la cel mai redus nivel, ca pondere în PIB, începând cel puțin din 2012, potrivit datelor analizate de Profit.ro. La finele anului trecut, statul avea 5,3 miliarde de euro în rezerva de valută, bani pe care ar trebui să-i folosească pentru a se împrumuta în condiții cât mai bune de la bănci și investitori. Deși rezerva de valută a avut efecte pozitive asupra dobânzilor, Guvernul nu pare interesat de consolidarea acesteia. Un alt aspect important este că îndatorarea netă a statului este prognozată să urce anul acesta pentru prima dată începând din 2014.
Rezerva financiară în valută aflată la dispoziția Ministerului Finanțelor se situează, potrivit celor mai recente date disponibile, la 5,3 miliarde de euro, echivalentul a 4 luni din necesarul brut de finanțare al statului. Finanțele au refăcut în a doua jumătate a anului trecut rezerva de valută, după ce în iunie 2018 se situa cu mult sub nivelul optim și acoperea numai 2,8 luni din necesarul brut de finanțare.
Guvernul a împrumutat în primele două luni, de la investitorii interni, bănci și populație, o sumă cu circa 6 miliarde de lei mai mică față de datoriile vechi ajunse la plată, potrivit calculelor Profit.ro. Activitatea mai redusă de pe piața internă ar putea fi compensată de o emisiune de eurobonduri aflată de mai mult timp în pregătire, dar aceasta este acum întârziată din nou, la motivul mai vechi al tergiversării aprobării bugetului adăugându-se acum amânarea unei decizii a agenției S&P referitoare la perspectiva calificativului suveran al României.
Îndatorarea statului, calculată ca procentaj din PIB, a crescut de circa două ori și jumătate în ultimii 10 ani, și se situează conform celor mai recente date ale Ministerului Finanțelor la 35% din PIB, cel mai redus nivel de după 2011. Datoria de 35% din PIB, 313,4 miliarde de lei în septembrie anul trecut, este însă datoria brută a statului. Dacă din aceasta este scăzută suma păstrată în rezerva de valută de Ministerul Finanțelor, statul ajunge la un grad de îndatorare netă de circa 32% din PIB.
Rezerva de valută (buffer) aflată la dispoziția Ministerului Finanțelor se situează aproape de 8 miliarde euro. Finanțele se folosesc de rezervă pentru a se prezenta de pe o poziție de forță, obținând dobânzi mai avantajoase, pe piața financiară internă, unde împrumută pe parcursul anului cea mai mare parte a fondurilor necesare. "Ne împrumutăm când vrem noi", a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan.
În pofida optimismului ministrului Finanțelor, care a calificat drept supradimensionată rezerva în valută (buffer) aflată la dispoziția Trezoreriei, banii asigură necesitățile de finanțare ale României doar cu puțin peste nivelul minim de 4 luni pentru care este constituit buffer-ul, relevă un document recent chiar al Ministerului.
Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu se va reflecta doar într-o scădere a lirei sterline față de principalele valute ale lumii, ci ar putea pune în pericol însuși statutul de valută de rezervă deținut de moneda națională britanică, a avertizat miercuri S&P Global Ratings.