România se situează pe locul 30 într-un clasament global al celor mai atractive piețe de retail în 2016, în urma Poloniei și a Cehiei și la egalitate cu Ungaria, arată un studiu recent al companiei de consultanță imobiliară CBRE.
Cererea din partea retailerilor internaționali este în creștere, astfel că România a atras 34% din toate brandurile nou-intrate în regiunea Europei Centrale și de Est în ultimii doi ani. În 2015, un număr de 35 de retaileri noi au intrat pe piața românească, față de 10 în 2014 și 20 în 2013. Printre cele mai importante intrări se numără Michael Kors, Marc Cain, New Era, Mango Man, Tally Weijl, Liu Jo, Bobbi Brown, Debenhams, potrivit CBRE.
Furnizorii inactivi, prețurile de transfer, dar și anumite sectoare ale economiei, cum sunt retail-ul și asigurările, vor fi țintele principale ale controalelor Fiscului, în acest an, iar interpretarea agresivă a legii și atitudinea inflexibilă a inspectorilor vor continua, spun specialiștii în fiscalitate.
Erste Bank vrea să continue curățarea filialei din Romania, Banca Comercială Română, prin vânzarea de pachete semnificative de credite neporformante, care s-ar ridica la miliarde de lei, potrivit lui Josef Sikela, membru al boardului Erste Group.
Ceasurile inteligente Vector Watch sunt disponibile, din această lună, în magazinele offline și online a celor mai importanti retaileri din România, în urma parteneriatul încheiat cu Network One Distribution (NOD) România, liderul pieței locale de distribuție a produselor electro-IT.
Companiile de transport, cele de taximetrie, dar și clienții persoane fizice posesori de autoturisme pot să nu utilizeze în prezent cantitatea de carburanții achiziționată la actualele prețuri, putând-o fie folosi, fie vinde în viitor, când prețurile s-ar putea majora.
2015 a fost un an plin de evenimente pentru piața de retail din România: achiziții, reducerea TVA la alimente și creșterea consumului, deschideri și închideri de magazine. De departe, cele mai importante evenimente din retail sunt preluare Billa, ieșirea lui Ion Țiriac din acționariatul Metro și reducerea TVA la alimente.
Consumul își va continua creșterea susținută pe parcursul anului viitor, în condițiile reducerii cotei standard de TVA și a majorărilor salariale semnificative în sectorul public, arată analiștii PwC, care atrag atenția că o parte din consum va avea la bază importurile, ceea ce ar putea antrena majorarea deficitului comercial și chiar presiuni de depreciere pentru moneda națională.
Obligațiunile emise de compania Advanced Retail System vor debuta luni pe piața AeRO, devenind astfel a doua emisiune de obligațiuni corporative listate pe aceasta piață, informează Bursa de Valori București (BVB).
Perioada cumpărăturilor pentru Crăciun abia a început, însă pentru investitorii europeni din piața imobiliară de retail, sezonul cumpărăturilor a luat startul încă din ianuarie. Achizițiile de mall-uri și alte spații comerciale destinate sectorului de retail au atins în Europa 64 miliarde de euro în perioada ianuarie-noiembrie, cea mai ridicată valoare de la declanșarea crizei economice și financiare în 2008, potrivit datelor firmei de cercetare Real Capital Analytics.
Un reportaj Reuters în Shanghai surprinde o contradicție între avansul consumului raportat oficial și realitatea din mall-uri. "Uneori nu pot vinde nici măcar o rochie pe zi", spune proprietarul unui magazin de îmbrăcăminte.
Acțiunile lanțului american de retail au mai scăzut și joi cu 1,17%, după căderea de 10% de miercuri. Investitorii digeră greu proiecția companiei pentru o scădere cu 12% a câștigurilor în anul fiscal următor.
Un număr record de 80 de retaileri au intrat în România din 2013 până în prezent și au deschis aproape 170 de magazine, cu o suprafață de 30.000 metri pătrați, iar planurile acestora vizează alte 30 de magazine în următoarele 12 luni, potrivit unui raport al CBRE.
Grupul austriac a semant miercuri un acord pentru preluarea diviziei de retail și investiții a Citibank din Ungaria
Dezvoltatorii se vor orienta pe termen mediu spre orașele terțiare, ținând cont că în România în majoritatea orașelor cu o populație de peste 100.000 de locuitori au fost dezvoltate proiecte moderne de retail, iar parcurile de retail de dimensiuni reduse ar putea deveni formatul preferat al dezvoltatorilor, potrivit DTZ Echinox.