Volkswagen ar putea constitui provizioane de până la 4 miliarde de euro pentru reducerile de capacitate planificate încă din trimestrul al patrulea, au declarat analiștii firmei de brokeraj Jefferies, într-o notă, după ce au călătorit cu directorii companiei în America de Nord, transmite Reuters.
Analiștii de pe Wall Street estimează că cele mai mari 6 bănci din Statele Unite au constituit în trimestrul al treilea provizioane de aproape 5 miliarde de dolari pentru credite neperformante, în condițiile în care se pregătesc pentru o posibilă recesiune globală, transmite Reuters.
Două treimi din provizioanele de risc constituite de BCR în cel de-al doilea trimestru sunt făcute în avans pentru a acoperi efectele moratoriului ratelor, intrat în vigoare din august, a arătat, la Viena, Alexandra Habeler-Drabek, Chief Risk Officer, la prezentarea rezultatelor financiare.
Operatorul sistemului național de transport gaze, Transgaz, propune acordarea pentru anul financiar 2020 a unui dividend de 8,14 lei/acțiune, în sumă totală de 95,8 milioane lei, echivalent cu 54% din profitul net anunțat de companie pe 22 martie (data anunțării propunerii de dividend), însă cu numai 44,5% din profitul net preliminat de companie pe 22 februarie.
Operatorul sistemului național de transport gaze, Transgaz, propune acordarea pentru anul financiar 2020 a unui dividend de 8,14 lei/acțiune, în sumă totală de 95,8 milioane lei, echivalent cu 54% din profitul net anunțat de companie pe 22 martie (data anunțării propunerii de dividend), însă cu numai 44,5% din profitul net preliminat de companie pe 22 februarie.
CEC Bank va încheia anul cu o creștere record a activelor – de circa 20%, mult peste media pieței, a declarat Bogdan Neacșu, director general al CEC Bank pentru Profit.ro. El spune că banca va trece pragul de 40 mld lei la active și va face un profit de circa 300 de milioane de lei în 2020, deși a trebuit să consituie provizioane suplimentare, în contextul pandemiei.
După un an 2020 în care efectul pandemiei COVID-19 a fost atenuat de facilitățile legislative, anul viitor va aduce o creștere a creditelor neperformante pe măsură ce moratoriile publice expiră și băncile vor face provizioane, care, alături de dobânzile mici, vor mânca profiturile, potrivit economiștilor agenției de rating Moody’s.
Tsvetanka Mintcheva, de peste 20 de ani în cadrul UniCredit Group Bulgaria, coordonator al Diviziei GBS a UniCredit Bulbank și al Diviziei de Retail, a fost numită Prim-Vicepreședinte Executiv și membru al Directoratului UniCredit Bank.
Grupul bancar italian UniCredit a obținut un profit consolidat în România de 15 milioane euro în primele trei luni ale anului, cu peste două treimi mai mic raportat la perioada similară din 2019, pe fondul creșterii provizioanelor pentru împrumuturi neperformante.
Banca franceză Societe Generale anticipează că va constitui provizioane cuprinse între 3,5 și 5 miliarde de euro în acest an din cauza pierderilor provocate de criza coronavirusului, a declarat directorul general Frederic Oudea, într-un interviu acordat publicației Les Echos, preluat de CNBC.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, avansează posibilitatea ca băncile să nu-și mai poată deduce cheltuielile cu provizioanele, iar statul să încaseze acum impozit pe profit și pentru sumele alocate de instituțiile de credit ca rezerve pentru acoperiea creditelor neperformante. În cazul în care băncile ar înregistra efectiv pierderi din creditele provizionate, statul ar urma să le recunoască impactul negativ și să regleze situația, a explicat ministrul.
Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International a obținut, în primele 9 luni ale acestui an, un profit net de 74 de milioane de euro pe piața din România, cu 10 milioane peste cel raportat în urmă cu un an, în pofida unui declin al rezultatului operațional. Procentual, avansul în ritm anual a fost de aproape 16%.
Volkswagen a constituit provizioane suplimentare de 2,5 miliarde de euro pentru acoperirea costurilor generate de scandalul emisiilor poluante, scandal care a înghițit deja fonduri de peste 22 miliarde de euro din rezervele grupului german.
Pe fondul provizioanelor în scădere, grecii de la Alpha Bank și-au majorat de peste trei ori câștigul obținut din operațiunile din România după prima jumătate a anului, raportând un profit înainte de taxe de 20,3 milioane de euro, comparativ cu un rezultat de 6,3 milioane de euro în perioada similară a anului trecut.
Sistemul bancar din România are ca stindard solvabilitatea ridicată în context european. Aceasta este însă în scădere și se află deja sub nivelul median din Uniunea Europenă, iar de anul viitor va scădea și mai mult ca urmare a implementării IFRS 9, care va duce la majorarea provizioanelor de risc, cu impact asupra profitabilității, în timp ce cerințele de capital vor crește.
Raiffeisen Bank România a eliberat, în primul trimestru, provizioane de 22 de milioane de euro constituite pentru acoperirea pierderilor potențiale din Legea privind darea în plată. Banca a pus însă deoparte 24 de milioane de euro în noi provizioane, cea mai mare sumă fiind necesară pentru acoperirea pierderilor din conversia creditelor în franci elvețieni. Per total, cheltuielile cu provizioanele au crescut, ceea ce a dus la reducerea profitabilități băncii cu capital austriac.
Băncile au fost nevoite să-și calculeze, imediat după publicarea legii dării în plată în Monitorul Oficial, necesarul de capital suplimentar pentru riscul aferent debitorilor care ar putea beneficia de lege să nu-și mai ramburseze integral datoria, în timp ce notificările de dare în plată primite de la clienți atrag provizionarea suplimentară de către instituțiile de credit pentru activele depreciate, cee ace afectează profitabilitatea și capacitatea viitoare de majorare a capitalului, a declarat miercuri prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Florin Georgescu.
Băncile vor avea mai multe bătăi de cap ca urmare a aplicării noilor standarde contabile. Managerii de risc vor fi obligați să se uite inclusiv la evenimentele viitoare estimate atunci când calculează riscul de neplată în cazul unui împrumut, iar necesitatea de a face provizioane va crește, spune Gelu Gherghescu, partener în cadrul firmei de consultanță și audit Ernst & Young.
Grupul bancar austriac Erste a raportat un profit net de 274,4 milioane de euro în primul trimestru, în urcare cu 21,6% de la 225,8 milioane de euro în primele trei luni ale anului trecut, în condițiile în care costurile de risc ale proprietarului BCR s-au redus la minime istorice, pe fondul eliberării de provizioane în România și Ungaria.
Volkswagen va majora provizioanele pentru acoperirea costurilor scandalului emisiilor poluante la 16-17 miliarde de euro, de la nivelul 6,7 miliarde de euro, a declarat vineri o sursă apropiată situației, transmite Reuters.
Compania Națională a Uraniului (CNU), care se confruntă cu o situațe gravă după ce a rămas fără singurul client - Nuclearelectrica -, și-a adâncit anul trecut pierderile cu 32% comparativ cu 2014, până la 138,3 milioane lei (circa 31 milioane euro), a precizat compania, pentru News.ro, invocând drept cauză a pierderilor provizioanele constituite pentru datoriile către bugetul de stat.
Scăderea cu peste două treimi a provizioanelor pentru credite neperformante a ajutat Alpha Bank să își reducă pierderile din România cu 69,3% anul trecut, până la 18,1 milioane de euro, de la un rezultat negativ de 58,4 milioane de euro raportat în 2014.