Volkswagen va majora provizioanele pentru scandalul emisiilor la 16-17 miliarde de euro - surse

Volkswagen va majora provizioanele pentru scandalul emisiilor la 16-17 miliarde de euro - surse
scris 22 apr 2016

Volkswagen va majora provizioanele pentru acoperirea costurilor scandalului emisiilor poluante la 16-17 miliarde de euro, de la nivelul 6,7 miliarde de euro, a declarat vineri o sursă apropiată situației, informează Reuters.

Producătorul german a ajuns joi la un acord cu autoritățile americane în privința răscumpărării sau remedierii neregulilor a aproximativ 500.000 din cele aproape 600.000 de mașini diesel echipate cu un soft care permite manipularea testelor de mediu și care au fost vândute pe piața din SUA. Totodată, VW va înființa, ca parte a acordului cu autoritățile americane, un fond pentru finanțarea unor măsuri de protecție a mediului.

Urmărește-ne și pe Google News

Anul trecut, grupul german a anunțat că a constituit provizioane de 6,7 miliarde de dolari pentru a acoperi costurile legate de scandalul emisiilor poluante pe plan global. Conform estimărilor analiștilor, costurile totale pentru Volkswagen ar putea ajunge la 30 miliarde de dolari.

VW este implicat într-un scandal de proporții după ce agenția de mediu din SUA a acuzat grupul auto că a utilizat un soft special pentru a falsifica rezultatele testelor referitoare la emisiile de gaze în cazul a aproape 600.000 de vehicule diesel vândute în SUA.

Copos vinde Ana IMEP către gigantul japonez Nidec Corporation, cu afaceri anuale de 10 miliarde de dolari CITEȘTE ȘI Copos vinde Ana IMEP către gigantul japonez Nidec Corporation, cu afaceri anuale de 10 miliarde de dolari

Informația a fost confirmată ulterior de către reprezentanții Volkwagen, care au arătat că dispozitivul, care fasifică oxizii de azot (NOx), a fost instalat pe aproximativ 11 milioane de mașini la nivel mondial în ultimii cel puțin 7 ani, inclusiv în Europa.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw
volkswagen
emisii
poluare
scandal
noxe
provizioane