BCR, BRD și Raiffeisen Bank, aflate pe primele două locuri, respectiv pe poziția a patra în funcție de active, vor beneficia de creșterea robustă a economiei românești în cadrul procesului de curățare a bilanțurilor de creditele neperformante, consideră analiștii Moody’s, care avertizează, însă, că profitabilitatea creditorilor ar putea fi amenințată de recentele schimbări legislative.
Adunările creditorilor nu vor mai avea niciun cuvânt de spus în privința deciziilor Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, aflată în subordinea Guvernului, de a stinge creanțele pe care le deține asupra companiilor insolvente, care îi datorează bani, prin preluarea activelor funcționale ale acestora, prin procedura dării în plată.
Banca Transilvania și Garanti Bank au depus oferte pentru efectuarea tranzacțiilor de plată online a facturilor de către clienții Electrica Furnizare, contract estimat la 2,3 milioane de lei, fără TVA, pe o perioadă de 4 ani.
Raiffeisen Bank ar putea elibera, în ultimele trei luni din 2016, cheltuielile de 39 de milioane de euro constituite după intrarea în vigoare a Legii privind darea în plată, ca urmare a deciziei Curții Constituționale care a introdus condiția existenței impreviziunii pentru debitorii care vor să renunțe la case în schimbul ștergerii datoriilor. O parte din bani ar putea fi utilizați pentru conversii voluntare.
Regia Autonomă de Transport București (RATB) a primit două oferte pentru realizarea proiectului pilot de plată cu card bancar pe liniile 41, 104, 780 și 783. Linia tramvaiului 41, care asigură legătură între Piața Presei Libere și cartierul Drumul Taberei-Ghencea, ocupă prima poziție în privința numărului de sancțiuni aplicate de controlorii RATB, pe locurile 2 și 3 în acest top fiind liniile de tramvai 32 (Piața Unirii-Ferentari -Rahova) și 1 (Șura Mare-Mihai Bravu).
Pentru a evita cozile lungi sau inutile la ghișee, o aplicație de mobil le va permite persoanelor fizice să se programeze la o dată și o oră fixe pentru obținerea unor acte, plata unor taxe sau pentru servicii publice. Aplicația este pregătită în interiorul Guvernului.
Marian Sârbu, unul dintre consilierii președintelui ASF, a achitat voluntar, în urma unei sentințe judecătorești care putea fi atacată cu apel, peste 56.000 de lei pentru prejudicii aduse fostei autorități de pensii private.
Deși cei mai mulți adulți din mediul urban dețin un card bancar, doar 20% îl utilizează pentru plăți frecvente. La țară, puțin peste o treime din populație are acces la servicii financiare de baza precum un cont bancar.
Faptul că legea privind conversia creditelor în franci elvețieni la cursul istoric a fost trimisă de Guvern la Curtea Constituțională, care deja s-a pronunțat pe Legea privind darea în plată, reduce riscurile din sistemul bancar, consideră guvernatorul Băncii Naționale a României. Anterior, acesta considera că cele două legi generează riscuri sistemice severe.
Raiffeisen Bank a modificat creditul imobiliar, a introdus opțiunea de dobândă fixă pentru primii 7 ani și a redus avansul de la 35% până la 20% pentru unele localități.
Curtea Constituțională s-a pronunțat în urmă cu două săptămâni pe Legea dării în plată și unele instanțe nu au mai așteptat motivarea deciziei care va arăta cum ar trebui să fie aplicată legea. Cele mai multe decizii au fost în favoarea clienților care vor să scape de creditele la bănci, potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor.
Curtea Constituțională a respins două contestații ale Raiffeisen Bank și Banca Românească la Legea privind darea în plată, după ce marți a admis în parte contestațiile băncilor și a stabilit că darea în plată se aplică doar dacă judecătorul constată existența impreviziunii. Într-un dosar era contestatată legalitatea prevederii care dă dreptul debitorului executat silit de a cere ștergerea datoriilor.
Soldul creditului pentru locuințe a crescut în septembrie cu 344 de milioane de lei față de august, potrivit datelor prezentate de Banca Națională a României. Creditul în lei a crescut cu aproape 600 de milioane de lei, însă dinamică a încetinit atât în termeni anuali, cât și lunari, pe fondul epuizării fondurilor alocate programului Prima Casă.
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, aflată în coordonarea Ministerului Economiei, care este acționarul majoritar al Oltchim, va putea să preia, prin dare în plată, active ale companiilor insolvente care îi datorează bani, pentru stingerea datoriilor. O operațiune prin care Oltchim se poate "curăța" de datoria către stat.
Curtea Constituțională a revenit cu un nou comunicat care să clarifice decizia de ieri privind Legea dării în plată, care a născut interpretări diferite. Curtea precizează că darea în plată este condiționată de existența impreviziunii, inclusiv pentru contractele încheiate pe vechiul Cod civil.
Comunicatul Curții Constituționale lămurește parțial decizia de astăzi privind neconstituționalitatea Legii privind darea în plată. Decizia este una favorabilă băncilor și ciuntește practic Legea de cele mai importante efecte. Darea în plată se aplică doar contractelor încheiate după octombrie 2011, adică sunt excluse cele încheiate înainte de criză, care împovărează debitorii, și doar în situații de impreviziune, adică acolo unde plata ratelor a devenit excesiv oneroasă, din cauze legate de contract care nu puteau fi anticipate.
În ziua de 25 octombrie 2016, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituția României și a art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, în ansamblul său, și în mod special ale art.1 alin.(3), art.3, art.4, art.5 alin.(2), art.6, art.7, art.8, art.10 și art.11 din aceasta.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a primit până acum opt sesizări vizând aplicarea Legii dării în plată, unele semnalând faptul că băncile tergiversează acordarea unui răspuns la notificarea de dare în plată, altele referindu-se la faptul că banca nu dispune suspendarea procedurii de executare silită, a declarat pentru News.ro directorul general al ANPC, Paul Anghel.
Curtea Constituțională a declarat ca parțial neconstituțională Legea dării în plată, admițând unele articole.
Două tribunale au respins definitiv două contestații ale Bancpost și OTP Bank la notificările de dare în plată transmise de clienți. Acestea sunt primele decizii definitive în favoarea clienților și vin chiar înainte de decizia Curții Constituționale pe excepțiile de neconstituționalitate ridicate de bănci.
Românii care călătoresc în străinătate plătesc tot mai mult cu cardul, tendință sugerată de datele publicate joi de operatorul de carduri Mastercard, care arată că valoarea totală a plăților efectuate în afara țării prin intermediul cardurilor Mastercard și Maestro emise în România a crescut cu 30% între iunie 2015 și iunie 2016.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care permite persoanelor care nu sunt încă pensionate și care, în perioada activităților profesionale, au întrerupt din diverse motive plata contribuției la sistemul public de pensii să poată achita în decursul a șase luni această cotizație pentru o perioadă maximă de cinci ani.
Precauția domină debitorii cu probleme la creditele în franci, chiar și după succesul votului legi conversiei astăzi în Parlament. Temerile principale legate de contestarea actului normativ la Curtea Constituțională și de reaua credință a băncilor în aplicarea legii au fost expuse de aceștia la o întâlnire cu inițiatorul legii, Ana Birchall. „Bătălia nu e câștigată. E un război lung”, avertizează și deputatul PSD.
Valoarea unui titlu de plată în cazul depăgubirii pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist a fost majorată, marți, prin decizie a Parlamentului, de la minimum 5.000 de lei la cel puțin 20.000 de lei. Dacă va fi promulgată de președintele Iohannis, prevederea va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017.
Electrica Furnizare a inițiat o licitație estimată la 2,3 milioane de lei, fără TVA, pentru cumpărarea de servicii necesare efectuării tranzacțiilor de plată online a facturilor de către clienții companiei, persoane fizice și companii.